Lapurdi - masina din care ma dau jos cu descarcerarea (13 august)
Va spuneam ieri ca trecem in Franta cu trenul si cu valizele in mana. Asa a si fost, si a iesit cea mai lenesa zi din toata vacanta - singura in care nu am avut nici alarma, nici ora fixa dimineata, nici masina de scos din parcare. Am schimbat intr-o singura zi tara, masina si limba, si tot am avut timp sa ma bag in piscina inainte de apus. Prima piscina din 20 de zile, ca sa fie clar cat de bine fusesem organizat pana atunci.
Toata treaba asta a fost posibila din cauza unei decizii pe care am luat-o acum jumatate de an, la calculator, si de care am fost foarte mandru: am inchiriat doua masini in loc de una. Una spaniola pentru partea spaniola, una franceza pentru partea franceza, iar intre ele - trenul. Motivul e simplu si e financiar: o masina luata in Spania si predata in Franta se cheama „one-way international" si costa, cu taxa de repatriere cu tot, cam cat inca o vacanta mica. Doua masini domestice plus doua bilete de tren m-au costat cu vreo 800 de euro mai putin. Singurul pret e ziua de azi, in care trebuie sa cari valizele intr-un tren.
Si sincer, ziua asta nu a fost un pret. A fost premiul. Pentru ca masina spaniola era deja predata de aseara, cu cheia intr-o cutie, deci dimineata nu aveam absolut nimic de facut. Ne-am trezit cand ne-am trezit, ceea ce dupa 20 de zile de „la 8 plecam ca altfel nu prindem parcare" e un lux mai mare decat orice hotel.
Numai ca lenea asta a trebuit rezolvata pe hartie inainte, pentru ca ziua avea o problema de logistica complexa, cu mai multe rezolvari, niciuna ideala. Noi plecam din Lasarte. Masina noua ne astepta la aeroportul din Biarritz. Iar cazarea era in Hendaye, adica intre ele, dar nu pe drumul dintre ele. Intre toate trei sunt trenuri, autobuze si Uber, in combinatii care dau zeci de variante, si peste toate astea era o conditie care batea si banii, si orarul: aveam o geanta de 30 de kilograme si nu voiam sa o taram pe jos prea mult. Sa adaug si cele 38 de grade de afara?
Am stat si le-am combinat pana a iesit una care le impaca pe toate, si o scriu aici pentru ca e genul de lucru pe care il cauti si nu il gasesti nicaieri: tren Lasarte - Hendaye, apoi Uber de la gara pana la cazare ca sa scapam de geanta din prima (evident, si aici, ca si la Lasarte, stam la etajul 2 si nu e lift, zici ca s-au vorbit!), apoi, usurati, tren Hendaye - Biarritz, iar de la gara autobuz pana la aeroport, unde ne astepta masina. Patru mijloace de transport intr-o zi si nici 500 de metri de carat bagaj greu. Nu stiu daca a fost cea mai ieftina varianta din univers, dar a fost cea mai ieftina dintre cele care nu-mi rupeau spatele, si asta e o categorie pe care o recomand tuturor dupa 40 de ani.
Cat despre granita, ca experienta: nu exista. Treci un rau, se schimba culoarea indicatoarelor, si gata. Prima chestie pe care am fotografiat-o in Franta a fost un afis din gara, cu bagaje desenate pe el - il studiasem ca varianta de rezerva pentru geanta - si afisul ala spune despre locul asta mai mult decat orice ghid: scria „consigne bagages", „luggage storage", „ekipaje kontsigna" si „consigna de equipaje". Patru limbi. Franceza, engleza, basca si spaniola, in ordinea asta. Esti in Franta, dar bascii sunt tot acolo, doar ca acum se scriu cu alt alfabet politic. (6 euro pe zi bagajul. Pana la urma nu ne-a trebuit, l-am dus direct la cazare cu Uber, dar retineti varianta.)
Cazarea din Hendaye e o camera intr-o casa, luata de pe Booking, dar se comporta ca un Airbnb: o cutie metalica pe perete, un cod, si cheia inauntru. Am ajuns la ea, am tastat codul, s-a deschis. Nu am dat mana cu nimeni. La un moment dat a aparut proprietarul si am vorbit cu el in franceza de ma dor mainile. Interesant e ca el pare francez, dar arde o sud-americanca, speculez eu, ceea ce imi da avantajul de a putea vorbi prost 2 limbi, in functie de care din ei se invarte pe langa mine.
Casa foarte cinstita, facuta cu mult simt de raspundere, avea in curte chiar si o piscina. O piscina adevarata, lunga, cu apa verde-albastra, cu un palmier langa ea si cu zid de piatra pe o latura. Va reamintesc ca vorbim despre o camera cu baie proprie luata de pe Booking, la 138 de euro noaptea, in august, in Franta, pe coasta. Aproape ca ma bate gandul sa las la o parte restul de planuri si sa zac la piscina langa litri de sangria. Daca nu m-ar vedea francezul, sa-mi bata obrazul..
Iar la doi pasi de casa, pe un gard, am gasit chestia care mi-a facut ziua. O placuta de strada pe care scrie, una sub alta, „RUE GUERNICA" si „GERNIKA KARRIKA". Adica exact acelasi nume, scris in franceza si in basca, pe aceeasi tabla, in Franta. Acum trei saptamani va povesteam din Gernika, orasul de peste granita pe care l-au bombardat in 1937 si in care am vazut stejarul ala batran care a scapat de Franco si a murit de ciuperca. Si uite ca la 40 de kilometri de el, in alta tara, in alta limba oficiala, oamenii si-au botezat o strada cu numele lui. Nu e turism. E ceva ce si-au facut lor.
Dupa ce am lasat bagajele, am urcat inapoi in tren si am mai facut jumatate de ora spre nord, pana la Biarritz. Si aici incepe partea comica a zilei, pentru ca gara din Biarritz nu e in Biarritz. E la vreo trei kilometri de oras, intr-un cartier care se cheama La Negresse, si e o cladire frumoasa de secol 19 din care iesi direct in nimic. Ceea ce inseamna ca ajungi in „capitala mondiala a surfului" si primul lucru pe care il faci acolo e sa cauti un autobuz.
Norocul nostru a fost ca oricum aveam treaba langa gara: a doua masina se ridica de la aeroportul din Biarritz, la care ajungi cu un autobuz din fata garii. Si aici va prezint vedeta partii franceze a acestei vacante, protagonista, personajul principal: o saracie de Fiat 500 gri, cu cutie manuala.
Manuala. In 2026. Am cerut masina mica pentru strazile de aici, si masina mica mi-au dat, nu ma pot supara pe nimeni in afara de mine. Dar va spun cu mana pe inima ca nu am mai schimbat de atatea ori vitezele intr-o singura zi cum am schimbat azi in ultimii 10 ani. Aveam mana pe schimbator mai des decat pe volan. Si mai are o particularitate: baga aer conditionat numai cand vrea ea, nu cand vrem noi. Nu e stricat, doar are personalitate. Sau putini cai si isi mai trage rasuflarea si taie aerul cand e de treaba.
Are volanul ca de camion, e cat jumatate de parbriz si kilograme cu vreo 20 mai mult ca mine, nu pot sa ma dau prea in spate, ca se termina cu tot cu portbagaj. Deci de fiecare data cand ma dau jos, imi vine sa sun la descarcerare. Ies din ea in trei timpi, ca din cada.
Partea buna cu masina asta a fost ca am parcat-o acolo unde nu incapeau decat fie Fiat 500, fie 2 biciclete. Ne-am dus in centrul Biarritz-ului si am avut la dispozitie mai putin de doua ore, pentru ca ziua fusese oricum construita in jurul mutarii, nu in jurul orasului. Am intrat pe o strada cu palmieri, cu pavaj bun, cu biciclete parcate frumos si cu magazine multe si mi-a lasat impresia unui Eforie Sud mai cu figuri in cap. Dar poate nu i-am prins eu spiritul in 2 ore, mai am o zi mai incolo sa aprofundez, ii mai dau o sansa.
Si apoi am ajuns la balustrada de deasupra plajei, si am inteles. Pentru ca Grande Plage, plaja mare din mijlocul orasului, era plina de sus pana jos de umbrele si de oameni, un covor de puncte colorate pe vreun kilometru, cu valuri adevarate care intrau in ea si cu un far alb pe promontoriul din capat. Nu e o statiune adormita. E o statiune la capacitate maxima, doar ca in liniste. E, daca vreti, exact opusul lui San Sebastian: aceeasi cantitate de oameni, un sfert din zgomot.
Biarritz a fost inventat de imparateasa Eugenia, sotia lui Napoleon al treilea, care si-a facut aici o resedinta de vara pe la 1850 si dupa care a venit toata Europa cu bagaje. Se vede si azi: cladirile de pe faleza sunt albe, mari si asezate ca niste doamne care stau drept, iar cazinoul e pus fix pe nisip, cu fata la ocean, ca sa nu existe niciun dubiu despre cine s-a distrat aici. Iar in fata, in apa, sunt stanci negre care ies din valuri de parca ar fi cazut din cer.
Cea mai cunoscuta dintre ele are pe varf o statuie a Fecioarei si un pod de fier care duce la ea, iar podul ala l-a facut Gustave Eiffel, acelasi cu turnul. Sunt in a doua saptamana de vacanta in care fiecare oras imi arata cate o chestie facuta de Eiffel, si incep sa cred ca omul asta nu a dormit niciodata. Tara Bascilor fara el ar fi ca Barcelona fara Gaudi - doar niste strazi goale.
In spatele falezei e o piata cu o biserica mare de piatra, tot pe numele Eugeniei, cu doua turnuri ascutite si cu scari late in fata pe care statea lumea, si asta e locul in care Biarritz-ul incepe sa semene a oras si nu a vitrina. Aveam vreo 20 de minute si le-am folosit sa stau pe scarile alea si sa ma uit la oameni, ceea ce e, dupa 21 de zile, activitatea mea preferata din vacanta asta si singura care nu costa nimic.
Si ultima oprire a fost cea care mi-a placut cel mai mult: Port Vieux, o plaja mica de tot, bagata intre stanci, la care cobori pe niste trepte late de lemn. Are poate 100 de metri, e inchisa din trei parti, apa e linistita ca intr-un lighean si era plina ochi de familii cu copii mici. Aia e plaja pe care o alegi daca nu vrei sa te bata valul, si e cea mai simpatica bucata din Biarritz. Am stat pe trepte si m-am uitat la ea de sus, ca un om care nu are prosop la el, adica exact ceea ce eram.
Si acum sa va spun ceva ce am observat abia cand m-am uitat peste pozele zilei: e prima zi din toata vacanta din care nu am nicio poza cu mancare. Douazeci de zile in care v-am aratat pintxos, tarte de branza, paella, ton si un burger, si vine ziua in care schimb tara si nu fotografiez nici macar o farfurie. Am mancat, evident. Doar ca ziua asta a fost despre carat, urcat si coborat din lucruri, nu despre stat la masa.
Ne-am intors la Hendaye cu masinuta, pe autostrada, schimband vitezele, si am ajuns exact la ora la care soarele cadea peste casele de pe deal. Si atunci a venit partea buna a zilei, aia pentru care, retroactiv, merita toata caraturile: o sticla de sangria si piscina. La apus. Cu palmierul ala peste cap si cu cerul portocaliu peste tot. M-am balacit acolo ca un om fara nicio obligatie pe lume, ceea ce, pentru vreo doua ore, chiar am fost.
Va spun cinstit ca dupa 20 de zile in care am bifat catedrale, muzee, insule, stadioane, un flysch, o eclipsa totala de soare si vreo 1.900 de kilometri de condus, seara aia in piscina a fost in primele trei. Nu are nicio poveste. Nu e niciun obiectiv. Nu o sa o caute nimeni pe Google. Dar am stat in apa pana s-a facut intuneric si nu m-am gandit la absolut nimic, iar asta nu mi se mai intamplase de trei saptamani.
Si ca sa inchei cu partea de gospodarie, pentru ca stiu ca sunt oameni care citesc asta ca sa isi planifice vacanta lor: camera e mare, mult mai mare decat ma asteptam, si wi-fi-ul merge foarte bine, ceea ce nu e putin intr-o camera dintr-o casa particulara. Dupa 13 nopti in hotelul ala din Lasarte, pe care l-am ales pentru parcarea gratuita si l-am suportat ca pe o pedeapsa, camera asta din Hendaye e o binefacere. Uneori 138 de euro pe noapte in august inseamna exact ce scrie pe ele.
Maine ramanem pe loc, ceea ce e o noutate. Hendaye, Saint-Jean-de-Luz si drumul ala de pe faleza dintre ele, despre care toata lumea zice ca e cel mai frumos din Tara Bascilor franceza. Cu masinuta. Va povestesc.
Partea plictisitoare, dar utila
- 🚗 Doua masini domestice in loc de una „one-way international". Asta e sfatul cel mai valoros din tot articolul. Daca faceti Spania plus Franta, o masina ridicata in Spania si predata in Franta va costa enorm - taxa de repatriere e brutala. Doua inchirieri separate, plus trenul intre ele, ne-au iesit cu ~800 EUR mai ieftin (preturi pentru august 2026). Costul real e o zi de tranzitie si valizele in tren.
- 🚆 Trecerea granitei se face pe sine si e banala. Euskotren („Topo") urca din Donostia si se opreste in Hendaye; acolo, la vreo 50 de metri, e gara SNCF de unde pleaca trenurile franceze spre Biarritz si Bayonne. Nu se controleaza nimic si nu se schimba nimic in afara de indicatoare.
- 🧳 Bagaje la Hendaye: 6 EUR pe zi de bagaj, la La Cité des Mémoires (26 Rue de l'Église) sau la biroul de turism de pe bulevardul de la mare. Merita, daca aveti o zi de tranzitie ca asta. Preturi august 2026.
- 🚉 Gara din Biarritz NU e in Biarritz. Se cheama Biarritz-La Négresse si e la ~3 km de centru. Ori luati autobuzul (linia Chronoplus), ori taxi. Nu porniti pe jos cu bagaje, e mai departe decat pare pe harta.
- ✈️ Aeroportul e langa gara, deci daca ridicati o masina de la BIQ si veniti cu trenul, cele doua se leaga usor. Noi asa am facut si a fost singura ora fixa a zilei.
- 🏖️ Cele doua plaje din Biarritz sunt pentru doua lucruri diferite. Grande Plage e cea mare si spectaculoasa, cu valuri adevarate - acolo se face surf si acolo e toata lumea. Port Vieux e mica, inchisa intre stanci, cu apa linistita: aia e plaja de mers cu copii mici sau daca nu va place sa fiti trantiti de val.
- ⏱️ Doua ore in Biarritz nu ajung, dar nu sunt degeaba. In doua ore se face faleza de la Grande Plage pana la Rocher de la Vierge, plus piata cu biserica, plus Port Vieux, totul pe jos si in cerc. Ce ramane pe dinafara e plaja propriu-zisa si Côte des Basques.
- 🧳 Ziua de tranzitie se rezolva pe hartie, nu pe teren. Reteta noastra Lasarte → Hendaye → Biarritz, cu o geanta de 30 kg si fara sa o caram: tren pana la Hendaye, Uber la cazare ca sa scapam de bagaj, tren inapoi spre Biarritz, autobuz la aeroport. Cheia e sa lasati bagajul greu INAINTE de a face turism, chiar daca inseamna un drum in plus. Un Uber costa mai putin decat o zi cu spatele rupt.
- 🚙 Verificati cutia de viteze cand rezervati, nu cand ridicati. In Franta, la clasele mici, manuala e inca standard si automata se plateste separat. Noi am primit un Fiat 500 manual si, daca aveti de facut orase si faleze cu multe opriri, conteaza mai mult decat credeti. La fel: la masinile astea mici, aerul conditionat e pe masura lor.
- 🏊 Cititi descrierea cazarii pana la capat. Camera noastra din Hendaye era o camera intr-o casa, cu baie proprie, la 138 EUR noaptea in august - si avea piscina, camera mare si wi-fi foarte bun, lucruri pe care le-am descoperit la fata locului. Pe coasta basca franceza, in august, asta nu e putin.
