Gipuzkoa - barca la care am facut cu mana (2 august)

Un cargou UECC iesind pe canalul din Pasaia, prin gaura in care abia incape.

Exista o barca in Pasaia care traverseaza golful in doua minute si care costa 1,90 EUR de om. E cea mai simpla chestie din lume. Urci, stai jos, te uiti la apa, cobori pe celalalt mal. Noi ne-am uitat la ea de pe ponton, ne-am uitat unul la altul, si i-am facut cu mana. Nu ca sa o oprim. Ca sa ne luam la revedere de la ea, pentru ca nu aveam 3,80 EUR in bancnote si acolo nu se plateste altfel.

V-am promis in articolul trecut ca povestea cu banii cash nu s-a terminat, si iata-ne. Duminica dimineata am plecat spre Pasaia, care e la vreo 10 kilometri est de San Sebastian si care nu e chiar un oras, ci mai degraba patru sate care s-au trezit ca stau in jurul aceluiasi golf si ca nu prea au ce sa isi spuna. Cel pentru care se vine acolo se cheama Pasai Donibane, sau Pasajes de San Juan pe spaniola, si e un sat care are, si nu exagerez cu nimic, o singura strada. Una. Lunga de vreun kilometru, lipita cu spatele de munte si cu fata de apa, atat de ingusta pe alocuri incat casele de pe partea dinspre mare stau pe piloni, direct in golf.

Planul spunea sa lasam masina pe malul celalalt, la Pasai San Pedro, si sa trecem cu barca, ca strada aia unica e pietonala si oricum nu intri cu masina pe ea. Noi am facut invers, adica am condus pana pe partea Donibane, si acolo am gasit de parcat pe niste linii albe intrerupte, despre care eu sustin si azi ca inseamna parcare gratuita, iar Marta sustine ca inseamna ca nu ne-a vazut nimeni. Cum nu am primit nimic sub stergator, ramanem la varianta mea pana la proba contrarie.

Golful Pasaia vazut de sus, cu malul industrial de partea cealalta.

Satul e exact cat trebuie. Cobori pe strada aia unica si esti intre case inalte si stramte, vopsite in roz, verde, albastru si galben, cu balcoane de lemn inchise cu geam pe toata fatada, cum sunt peste tot pe coasta asta, si din cand in cand strada se deschide intr-o piateta cu vedere la apa si cu terase pline. Deasupra ta e munte verde pana sus, in fata ta e canalul cu apa verde-albastruie, si de partea cealalta se vede malul industrial cu macarale si cu hale, ca sa nu uiti ca esti totusi intr-un port.

Piateta de pe mal, in Pasai Donibane. Case inghesuite, unele pe piloni, direct in apa.

Undeva pe strada aia e Casa Victor Hugo, adica locul in care a stat scriitorul in 1843, cand a venit prin partile astea si s-a indragostit de sat intr-un mod care se vede si azi pe toate pliantele de acolo. Cladirea e o casa veche de piatra, cu o poarta grea de lemn cu tinte, si cu numele lui sapat direct in piatra deasupra usii, ceea ce mi s-a parut un gest destul de hotarat pentru un om care a stat acolo cateva saptamani. Era inchisa. Bineinteles ca era inchisa. Aparea si ceva pe un afis, din care am inteles ca s-au mutat sau ca se muta undeva.

Marta a avut o teorie pe care o transcriu aici pentru posteritate: probabil ca l-au rugat frumos pe Hugo sa isi stranga caietele, creioanele si ascutitorile si sa se dea un pic mai incolo, ca au ei de renovat. Omul a inteles, ca era baiat de treaba, si s-a mutat temporar. Va tin la curent daca aflu unde.

Casa Victor Hugo, cu numele sapat in piatra deasupra usii. Inchisa, bineinteles.

La capatul dinspre nord al strazii incepe o poteca de coasta care merge spre gura portului, si aia a fost partea buna a zilei. Nu am mers pana in capat, pana la far, cum scria in plan, ci vreo 20 de minute, pana intr-un golfulet mic in care era lume la plaja pe pietre. Glezna, ca sa raportez si asta, e din ce in ce mai bine, aproape ca am uitat de ea, ceea ce e probabil exact momentul in care omul se scranteste a doua oara.

Poteca de coasta spre gura portului. Douazeci de minute de mers usor.

Si de acolo, de pe poteca aia, am vazut lucrul pentru care merita ziua. Gura portului Pasaia are maximum 80 de metri latime in punctul cel mai ingust. Optzeci. Adica mai putin decat un teren de fotbal pus de-a curmezisul, si prin gaura aia intra si ies nave comerciale adevarate. Cat stateam noi acolo, a inceput sa iasa un cargou de transportat masini, din alea inalte si drepte ca un bloc, cu UECC scris cu alb pe coca albastra, si care ocupa canalul in asa fel incat de unde stateam noi parea ca o sa dea cu botul in stanca de vizavi.

Acelasi cargou, de aproape. De unde stateam noi parea ca o sa dea cu botul in stanca de vizavi.

Ne-am uitat la el vreo cinci minute cum se strecoara, incet, fara sa para ca il intereseaza, si am inceput amandoi sa il comparam cu Freedom of the Seas, vaporul de croaziera cu care ne-am dat anul trecut prin Caraibe. Si aici trebuie sa fiu corect, ca am verificat dupa aia si nu vreau sa va mint ca sa sune mai bine: vaporul de croaziera era mai mare. Freedom of the Seas are 339 de metri lungime si 56 de metri latime, si un cargou de masini din alea e mult sub asta. Diferenta e ca pe croaziera te plimbi cu vaporul si nu il vezi niciodata din afara, iar aici stai pe o stanca, la 30 de metri de el, si il vezi trecand printr-o gaura in care abia incape. Marimea nu conteaza. Conteaza cat de aproape esti de ea.

Gura portului Pasaia, intre faleze. Optzeci de metri, si prin ei trec nave adevarate.

Pranzul a fost la Yola Berri, pe piateta din centrul satului, si aici am de facut o marturisire care ma costa. Am comandat, cu increderea omului care se descurca, chipirones. Suna a peste, arata scris ca un peste, si eu am dat din cap cu aerul ala de client care stie ce vrea. Nu e peste. Eu nu mananc fructe de mare, deloc, si mi-au venit in fata 18 EUR de fructe de mare la care nu m-am atins, pe care le-am privit cateva secunde, si pe care le-am trimis inapoi cu scuze. Am platit 18 EUR ca sa ma uit la ele. Dupa aia am luat un ton la gratar cinstit si mi-am revenit.

Si ca sa se invete si altii din prostia mea, ca de-asta scriu: chipirones nu sunt caracatita, cum am crezut eu si cum am tot spus doua zile. Sunt calamari mici, pui de calamar, de 5 pana la 10 centimetri, care se prajesc intregi. Deci tot fructe de mare, deci tot nu era pentru mine, dar macar sa gresesc corect. Iar Yola Berri, ca sa fiu si aici drept, are 3,2 din 5 pe TripAdvisor si e al zecelea din 16 in Pasaia, deci nu am fost nici primul si nici cel mai nedreptatit.

Dupa masa ne-am intors la San Sebastian si am urcat pe Monte Igueldo, dealul din capatul de vest al golfului, si asta e locul din care se face poza aia pe care ati vazut-o de o mie de ori fara sa stiti de unde e: golful La Concha intreg, in forma de scoica, cu Isla Santa Clara fix in mijloc ca o dopa, cu barcile ancorate in jurul ei si cu orasul intins pe toata marginea. E genul de priveliste in care te uiti si nu iti vine sa cobori, si nu am ce sa mai adaug, ca daca incep cu adjectivele stricam.

Golful La Concha de pe Monte Igueldo, cu Isla Santa Clara fix in mijloc.

Am urcat cu funicularul din 1912, care e o cutie de lemn care scartaie si care urca pe o panta care ti se pare imposibila pana o vezi, si care ne-a costat 11 EUR pentru amandoi, dus-intors, adica 5,50 EUR de om. Corect. Sus e si un Torreon, un turn vechi cu creneluri si cu scari de piatra, care arata ca o cetate dar e de fapt un far vechi, si care da bine in poze.

Torreonul de pe Monte Igueldo. Arata a cetate, dar e un far vechi.

Si tot sus e si singurul lucru care mi-a stricat locul: un parc de distractii. Cu montagne russe, cu casa groazei, cu tot. Nu am intrat si nu am de gand sa comentez ce fac altii cu banii lor, dar mi se pare o idee de o prostie fundamentala sa pui un parc de distractii in varful unui munte de pe care se vede unul dintre cele mai frumoase golfuri din Europa. Distractia principala acolo ar trebui sa fie privelistea. Daca ai nevoie de un carusel ca sa te tina ocupat in fata unei chestii ca aia, poate ca problema nu e ca golful e plictisitor.

Am coborat la Ondarreta, care e plaja de la poalele lui Igueldo, si am mai facut o baie, iar Marta a mai stat la apa pana cand soarele a inceput sa cada in spatele dealului si Torreonul a ramas negru pe cer. A doua zi de baie la rand, dupa o saptamana intreaga in care nu am intrat in apa deloc. Se pare ca ne-am prins.

Ondarreta, la poalele lui Igueldo. A doua baie in doua zile.

Si ultima oprire a zilei a fost complet neplanificata, si va spun de ce ma bucur de ea. Ne intorceam cu masina spre Lasarte si am vazut pe un indicator stradal, alb pe albastru, Anoeta. Iar la Anoeta e Reale Arena, stadionul lui Real Sociedad, care era oricum in planul meu pentru peste cinci zile. Cum tot eram cu masina si tot treceam pe acolo, am zis sa il bifam atunci. Cei care cititi seria stiti deja ca eu am o chestie cu stadioanele: le vizitez pe dinafara, fac poza, si plec. Nu intru la tur, nu merg la meci, nu cumpar fular. Doar vreau sa le vad cum arata cand nu se intampla nimic in ele.

Si Reale Arena arata bine cand nu se intampla nimic in el. E o elipsa uriasa de policarbonat translucid, alb-albastruie, care seara prinde lumina si arata ca un felinar pus pe o parte, cu magazinul si casele de bilete la parter, sub ea. Magazinul era inchis, evident, ca asta e a nu stiu cata usa inchisa a vacantei si am pierdut sirul. Am facut trei poze si am plecat. Al treilea stadion bifat pana acum, dupa San Mames la Bilbao si ala din Santander, si inca nu am intrat in niciunul, ceea ce e chiar reusita.

Reale Arena, seara. O elipsa de policarbonat care prinde lumina ca un felinar pus pe o parte.

Iar de cafeaua de specialitate, ca stiu ca ma urmariti si pe punctul asta: nu am sarit-o. In Pasaia nu exista niciun local de specialitate, asa ca am luat-o tot in Donostia, tot la East Crema Coffee. Regula tine de 9 zile. Va anunt eu cand cade.

Maine e prima zi in care nu avem absolut nimic in plan. Nici excursie, nici obiectiv, nici oras nou. Doar plaja, piata si mancat, si o sa incerc sa aflu daca 13 zile intr-un singur oras inseamna ca traiesti acolo sau doar ca stai mai mult.

---

Partea plictisitoare, dar utila

• 🔴 Motora din Pasaia se plateste doar cash. 1,90 EUR de persoana pe sens (august 2026), traversarea dureaza 2 minute, si nu accepta card si nici telefon. Daca veniti fara bancnote, nu treceti golful. Noi nu am trecut.
• Parcarea la Pasai Donibane: strada satului e pietonala, cu masina se ajunge doar pana la marginea lui. Noi am parcat pe linii albe intrerupte si nu am platit nimic si nu am luat amenda, dar nu va dau asta ca sfat, ci ca marturie. Varianta din ghiduri e sa parcati pe malul opus, la Pasai San Pedro, si sa treceti cu motora — vezi punctul de mai sus despre cash.
• Casa Victor Hugo era inchisa in august 2026, cu un afis din care reiese ca se muta. Verificati inainte sa va faceti drum pentru ea. Poarta cu numele sapat in piatra se vede oricum de pe strada, si aia e faza.
• 🟢 Ce merita cu adevarat la Pasaia: poteca de coasta spre gura portului, care pleaca din capatul de nord al satului. 20 de minute de mers usor va duc la un golfulet cu vedere pe canal. Gura portului are maximum 80 de metri latime, deci navele comerciale trec la cativa zeci de metri de voi. Stati acolo si asteptati sa treaca ceva. Merita mai mult decat satul.
• 🍽️ De mancare in Pasai Donibane: restaurantele bune si scumpe sunt Casa Camara si Txulotxo, pe apa. Noi am nimerit la Yola Berri, in piata Santiago (3,2 din 5 pe TripAdvisor, al zecelea din 16 in localitate). Tonul la gratar a fost bun.
• 🐙 Traducere, ca sa nu pateti ce am patit eu: chipirones = calamari mici, nu peste si nu caracatita. Kokotxas = obraji de merluciu (peste, dar cu textura la care nu se asteapta nimeni). Marmitako = tocana de ton cu cartofi, aia e sigura. Daca nu mancati fructe de mare, cereti atun a la plancha si sunteti in siguranta peste tot pe coasta asta.
• 🚡 Funicularul Monte Igueldo: 5,50 EUR de adult dus-intors (august 2026), copii 2,50 EUR. In august merge 10:30–21:00. Functioneaza din 1912. Se poate urca si cu masina sau cu autobuzul, dar funicularul e jumatate din experienta.
• Parcul de distractii de pe Igueldo se plateste separat de funicular. Parerea mea o aveti mai sus. Privelistea de pe terasa e gratuita odata ce ati urcat.
• Plaja Ondarreta, la poalele lui Igueldo, e mai linistita decat La Concha si are aceeasi apa. Daca La Concha e plina, mergeti 10 minute mai la vest.
• ⚽ Reale Arena (Anoeta): se vede si se fotografiaza pe dinafara, gratuit, la orice ora, fara bilet. Magazinul clubului e la parter si se inchide seara. E la 5 minute cu masina de Lasarte, deci nu are rost sa ii faceti zi separata.

Urmeaza prima zi fara niciun plan din toata vacanta, si intrebarea daca 13 zile in acelasi oras inseamna ca locuiesti acolo sau doar ca intarzii.