IGB

Va promiteam ieri doua lucruri: cum a fost cu duna si cum s-a terminat pariul cu parcarea. Le primiti pe amandoua, plus vestea ca asta e ultimul articol din serie. Douazeci si sapte de zile si nouasprezece articole mai tarziu, am ajuns la partea in care nu mai am de povestit decat cum am plecat.

Va spuneam ieri, la finalul articolului, ca urmeaza plajele din Anglet si un stadion la care se intampla ceva pe gazon. S-au intamplat amandoua, au fost amandoua bune, si totusi ziua nu a fost despre niciuna dintre ele. Ziua de 17 august a fost ziua in care mi-a picat fisa ca ma plimb de trei saptamani printr-o tara care are un singur sport si ca sportul ala nu e fotbal. Mi-a spus-o o propozitie scrisa pe muchia unei tejghele de cafea si apoi mi-a repetat-o in trei orase diferite, din ce in ce mai tare, pana am inteles.

Va anuntam ieri, la finalul articolului, ca mi-am schimbat parerea despre Biarritz si ca mi-am schimbat-o destul de urat pentru orgoliul meu. Ei bine, uite cum s-a intamplat. Acum trei zile trecusem prin orasul asta cu mai putin de doua ore la dispozitie, cu o zi construita in jurul mutarii si nu in jurul orasului, si plecasem de acolo cu o concluzie pe care am si scris-o: frumos, scump, o vitrina. Ziua asta a fost ziua in care Biarritz mi-a explicat, foarte politicos, ca ma uitasem fix la partea care se vede din strada.

Va spuneam ieri, la finalul zilei cu diguri si cu plaje, ca urmeaza 55 de kilometri cu masinuta si ca deja ma plang. Ei bine, i-am facut, si va confirm ca ma plang in continuare, dar de data asta am si de ce sa ma laud: ziua asta a fost singura din toata vacanta in care am ajuns intr-un loc unde absolut toata lumea din jurul meu se pregatea sa plece pe jos, in aceeasi directie, vreo 780 de kilometri . Iar eu ma dadeam jos dintr-un Fiat 500 din 2010, cu aer conditionat de jucarie, si ma uitam la ei ca la un documentar.

Va spuneam ieri ca astazi ramanem pe loc, si asta chiar s-a intamplat: prima zi din 22 in care nu am schimbat nici orasul, nici tara, nici masina, nici patul. Am iesit dimineata dintr-o casa din Hendaye si m-am intors seara in aceeasi casa, ceea ce pare o chestie fara nicio valoare pana cand nu faci trei saptamani de mutat valize. Si tot din ziua asta, care pe hartie era cea mai lenesa de pana acum, am invatat lucrul cel mai util din toata partea franceza a vacantei: doua plaje aflate la 12 kilometri una de alta pot sa nu aiba absolut nimic in comun , si e bine sa stii dinainte pe care o vrei.

Va spuneam ieri ca trecem in Franta cu trenul si cu valizele in mana. Asa a si fost, si a iesit cea mai lenesa zi din toata vacanta - singura in care nu am avut nici alarma, nici ora fixa dimineata, nici masina de scos din parcare. Am schimbat intr-o singura zi tara, masina si limba , si tot am avut timp sa ma bag in piscina inainte de apus. Prima piscina din 20 de zile, ca sa fie clar cat de bine fusesem organizat pana atunci.