02 decembrie 2009

Patron sau angajat?

Da, intrebarea este deja celebra, sper ca macar dezbaterea pe care o vom face sa nu fie atat de clasica, ci chiar sa venim cu argumente pro/contra de bun simt, reale si care sa ma lamureasca si pe mine, in special in vremurile astea mai dificile, cum e mai bine?
Deci intrebarea pe care o fac este: mai bine angajat la o firma internationala, cariera de succes, munca multa, 2-3 sefi peste, rapoarte, meetinguri, deplasari etc? Sau mai bine firma proprie, angajati, responsabilitate mai mare, munca multa, meetinguri, deplasari, dar toate dupa dorinta si cheful personal?
Si ca sa deschid discutia, sa-mi spun parerea mea, si anume ca desi intotdeauna mi-am dorit sa am firma mea (nu din vreo vanitate anume de a fi sef), sa simt ca fac EU ceva, nu ca fac ce zic altii, ca-mi planific timpul, ca deciziile mele pot conta si pot aduce lucruri bune, am descoperit ca sunt mai mult facut pentru munca intr-o internationala, ba chiar nici macar nu sunt facut pt munca de sef. Cred ca sunt un model de angajat, hmm, nici ala prea reusit, ca-s prea lenes. Cred ca sunt modelul de angajat care trebuie mereu stimulat, care ar da rezultate bune daca si-ar pune capul, dar nu prea si-l pune, sau n-a fost nevoie pana acum. Ca sef, nu cred ca as putea sa fiu autoritar cu angajatii, nu as fi eficient cu sefii de deasupra, unde pui ca urasc teribil intalnirile la costum si glumele de lobby facute ca sa fie facute.
Care sunt diferentele intre cele 2 tipuri de joburi? Mie mi se par rather alike, cel putin prin faptul ca volumul de munca este oricum destul de ridicat, daca vrei sa faci cariera, bani etc.. Aaa, evident, excludem tiganiile cu statul care te umplu de bani peste noapte, ca ajungem la articolul anterior. Si asa, pt ca sa elimin dubiile, n-am votat, nici n-o s-o fac in turul 2. Daca in primul parca tot as mai fi tras un 10%, acum chiar mi-ar pica unghiile pe foaia aia daca as vota.
Dar sa revenim la poveste.. Mi se pare ca avantajul intr-o companie multinationala e ca nu prea iti bati capul, cel putin tu, ca simplu angajat.. Moare, moare, traieste, traieste, tu tot cam aia faci. E adevarat ca ideal ar fi sa nu moara, ca altfel mori si tu cu ea, dar chiar si daca mori cu ea, tie ca individ ti-e mult mai usor sa renasti. Cel putin asa pare sa-mi fie mie vs. firma la care am lucrat pana si-a dat obstescul sfarsit.
Ascultam pe cineva, un Regional Director de la Cisco pe Europa de Est, mare baiat, se vedea pe el, care ne tot povestea si ne insufla diverse idei, povestindu-ne de intalnirile lui cu tot board-ul de le Alpha Bank din Rusia miercuri, cu CEO, CFO si CIO de la Unicredit Italia joi etc.. Si ma gandeam cam cat de nebun tre sa fii sa faci asa ceva, adica sa nu stai decat weekendurile acasa, iar in rest sa stai in discutii si costum si avioane si hoteluri? Cam care ar trebui sa fie satisfactiile alea profesionale, materiale, ca sa faci asa ceva? Daca mi-ar oferi cineva asa ceva, as accepta? NU!
Deci, pareri anyone? Difera de la job la job? Presupun ca da, ca la chirurgi poate e altfel, la avocati altfel... Conteaza domeniul? Ce v-ati dori mai mult, o firma proprie cu care sa aveti succes, sau CEO la o firma multinationala, fie si doar Country Manager la sucursala de aici?

10 noiembrie 2009

Haideti la vot!

Haideti la vot in ideea in care haideti duceti-va la vot. Pe mine cu siguranta nu ma prindeti pe acolo, cel putin in contextul in care mincinosii astia chiar sunt atat de stupizi sau de indiferenti incat incearca cu aceleasi povesti vechi de 20 ani de zile sa ne prosteasca.

Treceam azi pe DN1 de la Carrefour Feeria (ce nume... feeric!) spre casa, sau cel putin acolo as fi vrut sa ajung. Si cat mai repede daca se putea. Evident, nu se putea. Construiau minunea de tunel care evident blocase orice incercare a mea de a face stanga pe Vacarescu, sau orice alta strada in cat de cat apropiere. Am reusit sa merg pana la Casa Scanteii ca sa pot sa fac stanga, dar asta presupun ca stiti. In timp ce le luam mortii la verificat cu sarg si le uram pentru vreo 4 generatii de acum incolo sa aiba o stransa legatura cu tunelul ala, mai exact cu pamantul, ce-mi vede ochiu' pe stalpii din stanga drumului? Poze cu un candidat (pot sa-i zic si numele dar e irelevant, sunt toti la fel) care indemna la o revolutie a bunului simt, in timp ce pe stalpii de pe dreapta drumului un altul tinea cu Romania si ne indemna sa-l votam in ideea... nu stiu exact care idee, ca nu zicea mai mult.

Saptamana trecuta eram in Milano. Intr-un context sau altul ma intrebau niste italieni cum e treaba cu politica la noi, cu guvernul, a cazut, n-a cazut, de ce a cazut, cine e la putere, stanga, dreapta, etc. In afara de o clipa de usoara jena ca habar n-aveam sa le spun nimic, jena care a trecut lejer si rapid, am incercat sa le baigui cate ceva, din ceea ce acumulasem din zile in sir de citit gsp.ro. Evident, dupa vreo 2 fraze i-a bufnit rasul, si nu sunt sigur ca din cauza talentului meu de orator, cat a situatiei depictate in sine. Am incercat sa indrept discutia in directia lui Berlusconi, ca sa am si eu, la randu-mi, despre ce rade. Si da, am avut.

Anyway, avand in vedere ca despre cei mai multi dintre politicienii romani stiu din surse cat de cat sigure (prieteni de-ai mei care s-au lovit de situatiile respective) cam cat de mult fura si cam cat de tigani sunt, la modul pe fata si foarte direct, ideea de a merge la vot sa aleg pe vreunul dintre ei, fie si pe politica (ce cuvant de cacat, cel putin in ro) raului mai mic, imi repugna in asa hal incat singurul indemn ce vine dinauntru e sa merg la scrutinul ala cu reducerea numarului de camere ale parlamentului de la 2 la 1, respectiv de la 471 la 300 parlamentari (daca asa o fi, ca tot pe stalpi am vazut-o). Mai mult decat atat, daca s-ar efectua un scrutin popular cu privire la lipsa parlamentului in totalitatea sa, as face coada de la 6 dimineata sa votez. Nu de alta, dar sunt convins ca chiar ar fi cozi la asa ceva. Evident, nici lipsa unui presedinte nu m-ar lasa indiferent, as vota si pentru asa ceva.

Apropo, ce parere aveti, as putea sa scriu aici ceea ce stiu/am auzit din surse cat de cat credibile despre unii politicieni? Sau e atat de public blogul asta incat m-ar lega astia?

Chestia asta imi aduce aminte de altceva: intr-unul din desele si intensele drumuri spre vama veche, intotdeauna si inevitabil ajungeam prin celebra localitate Mircea cel batran (una dintre ele, inventivitatea poporului roman a dat rateuri, sunt cel putin 5 sate cu numele asta). De fiecare data cand le traversam cetatea ma intrebam cam cum ar fi sa ma fi nascut acolo, in special in cele 2 blocuri arse la propriu, negre si cazute de la intrarea in localitate, in fata carora scria falnic: Bine ati venit in comuna Mircea cel Batran! Mai mult decat atat, uitandu-ma la compatriotii de pe marginea drumului care priveau masinile cum trec cu o expresie la fel de tampa cam ca precum a curcii facing un motostivuitor, imi dadeam seama ca baietii aia nu se joaca, chiar vor vota, ba chiar au aceeasi putere de vot ca si mine. Ei bine, in momentele alea ma cuprindea o deznadejde, care, evident, dadea rapid intr-o relaxare pe masura ce ma apropiam de VV.

Mergeti la vot!


24 octombrie 2009

Take me back to the stars...


Ce preferati? Minciuna din romania, sau viata adevarata? Unii dintre voi sper ca ati cunoscut si alternativele... Ce alegeti? Romania? Poporul asta de cacat? Mergem in Turcia si strigam: "Muie Hagi!" iar turcii ne replica cu "I love you, Hagi!" Sau viata reala, cu tot ce poate aduce ea, bun sau rau, din orice alt colt al lumii? Preferati sa alegeti intre un trai spectaculos intre jegosi sau o viata decenta intre oameni la fel de decenti ca voi, dar in al carora context sa nu mai puteti iesi in evidenta decat prin valoare, pe care o sau nu o aveti? Preferati  un Audi cu geamuri fumurii la mamaia, sau un plimbat cu bicicleta pana in cel mai apropiat sat din Elvetia?

Ascult Bolero. La munte, singur, la rasarit...  Care si mai ales unde e libertatea?

09 octombrie 2009

Care pe care?

Hmm, stiu ca o sa ma cam urati pentru subiectul asta, cel putin o parte dintre voi, dar chiar trebuia sa deschid discutia.

Din toate timpurile, s-a plecat pe ideea ca femeile trebuie cucerite, convinse, atrase, vrajite. De ce asta? De ce trebuie sa fie ELE cele cucerite si nu noi, de exemplu? De ce sexul trebuie privit ca o placere exclusiv masculina? De ce daca un barbat vrea sa fute o femeie, neaparat trebuie sa se lege cu trandafiri, cu cadouri, cu BMW etc? De ce nu invers? In definitiv sunt doar vreo 60 milioane mai multi barbati pe lume decat femei, la o populatie de 6 miliarde, deci nu cred ca ar fi asa bataie pe ele, zic. Plus ca barbatii se duc mai repede, mai un razboi, mai un accident de munca. Plus, life expectancy difera si ea, astfel incat, mai devreme sau mai tarziu o sa ramaneti singure, cica:


Women almost always have higher life expectancies than men. Currently, the worldwide life expectancy for all people is 64.3 years but for males it's 62.7 years and for females life expectancy is 66 years, a difference of more than three years. The sex difference ranges from four to six years in North America and Europe to more than 13 years between men and women in Russia.


Mai mult decat atat, in Romania sunt mai multe femei decat barbati. Mai ales avand in vedere ce se zice, ca la femeie conteaza mult si frumusetea fizica, pe cand barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracu.

Intotdeauna am incercat sa privesc situatia asta la modul normal, sau cel putin normal pentru mine, dupa cum percep eu situatia. Si anume ca treaba e la modul egal, dorinta exista si la noi si la voi, sau nu exista, fiecare are drept de veto, la fel cum fiecare are drept de a-si dori, iar celalalt nu trebuie sa priveasca situatia asta la alt mod. Nu, o femeie care fute foarte multi barbati (bine, nu pe bani) nu e curva. Asa cum un barbat care fute multe femei nu e smecher. E doar... vrea sa fute.
E clar ca sexul e foarte important in societate, in viata de zi cu zi a oamenilor, chiar si a popoarelor, in politica etc. E clar ca aia mai reusiti din punct de vedere fizic sunt avantajati in situatiile astea, pentru ca pana la urma treaba asta cu sexul este intr-o mare masura de ordin fizic. Dar mi se pare total pervers, perfid, nedrept sa consideri ca femeile sunt alea care ne dau noua cu lingurita daca si cand vor ele, ba chiar ca ne fac o favoare ca ne lasa acolo, pe taramul lor. Din pacate cam asa este perceputa situatia, cel putin asa o vad eu. Astept contraargumente eventual.

Adica pana la urma de ce perceptia la prima vedere a unei femei foarte bune, de exemplu, este ca noi toti suntem disperati s-o futem si trebuie sa trecem 1000 teste ca sa ajungem acolo (nu ca n-am fi :))? Iar ea e printesa care selecteaza candidatii pentru ca la final, eventual, sa aleaga unu cu care sa faca o treaba care-i produce cel putin la fel de multa placere precum si masculului. Si nu vreau aici sa intru in detalii tehnice gen orgasmul feminin vs. cel masculin.. Daca esti acolo, inseamna ca-ti place oricum.

De ce daca unui barbat ii place o femeie trebuie sa se duca sa vorbeasca, sa fac niste tumbe (fizice sau intelectuale), sa para funny, inteligent, gentil, atragator, atent, cu potential de dezvoltare, tandru, iubitor de parcuri, natura si telenovele sau mai stiu eu ce, iar cand o femeie place un barbat tot ce incearca in sensul asta este sa il priveasca si sa-i zambeasca eventual? De ce si daca i-ar veni sa sara pe el si sa-l fute sa-l indoaie, pentru ca "nu se cade", trebuie doar sa stea intr-un colt si sa zambeasca, eventual sa dezveleasca o parte din trup mai mult sau mai putin accidental?

De ce femeile nu invita barbatii la dans?

De ce imediat dupa casatorie femeia se schimba complet, de parca e un joc de strategie, iar pentru ea s-a terminat jocul, ultimul nivel si a castigat toata harta, a rapus armata inamica, a castigat toate cetatile, MISSION ACCOMPLISHED? De ce dupa divort redescopera coaforul, cura de slabire, cluburile, viata? Damn, i fuckin' hate that!

Evident, nu veniti cu exemple de situatii particulare care nu sunt asa, eu vorbesc aici de perceptia generala, nu de cazurile particulare cand poate fi si altfel.


01 octombrie 2009

Noroc bun!

Mi-a mai dat mie prin cap acum sa vorbim despre noroc... noroc, bulan, nesimtire, bagat mana-n cacat, genul ala...
Si intrebarea initiala care se pune este: credeti in noroc, sau doar in coincidente? Si chiar mi-as dori sa nu va dati in citate si filozofii ale altora.. Doar ce credeti, sau ce stiti, toate prin prisma experientelor personale. Faceti abstractie de cartile alea multe pe care le-ati citit si care v-au bagat diverse chestii in cap.
Si ca intotdeauna, sa-ncep prin a emite propria parere, cu rugamintea de a nu va lasa influentati de ea in nicio directie.
Parerea mea e ca nu exista noroc, sau daca exista, este doar o chestie punctuala, de moment. Parerea mea e ca in viata oamenilor, "cantitatea" de noroc e relativ egala, dar se manifesta pe diferite planuri. Un om care are mereu noroc la bani, la zaruri, in general la lucruri in viata, dar apoi se accidenteaza si-si rateaza o cariera in sport, unde, culmea, era si extrem de talentat, este norocos sau nu? Un om care este extrem de norocos la bani, la jocuri, castiga mereu tot ceea ce are legatura cu conceptul clasic de noroc, dar se accidenteaza la coloana vertebrala incat toata viata nu are voie sa faca sport in diferite variante si trebuie sa faca tratament este norocos sau nu? Un om care ajunge la o varsta relativ frageda sa lucreze undeva foarte bine, interesant, la un nivel cel putin decent, sa vada toata lumea, sa experimenteze, dar dupa cativa ani sa ajunga cam de unde a plecat, cel putin ca nivel material, e norocos sau nu? Hmm, ce exemple sa mai dau? De fapt intrebarea care se pune este daca stiti pe cineva care este si a fost norocos in toate imprejurarile, in toate contextele, si mai mult decat atat, daca aveti increderea ca asa va fi pana la sfarsitul vietii (evident, cu mentiunea ca sfarsitul va veni undeva in viitorul departat)?
De asemenea nu pot sa inteleg optimismul asta in mizerie, pur romanesc, de genul: unu are un accident, mai are un pic si moare, isi pierde o mana, un picior, e alimentat din tuburi, dar romanul vede norocul in situatie ca n-a murit de tot, sau asa ceva... Ati observat ca intr-o situatie de genul asta intotdeauna discutia cu doctorul incepe prin: mare noroc a avut ca a scapat... Se pare ca tot ce nu e moarte directa e mare noroc. Cred ca si moartea, daca intervine rapid, tot un noroc e.. De fapt noroc e tot ceea ce ni se intampla cand inca ne putem imagina ceva mai rau. Nu-i asa?
Revenind, cred ca norocul este partea aia din intamplarile vietii care ne convine noua cand nu am facut mai nimic ca sa meritam asa ceva. Iar unii care s-au prins de treaba asta o speculeaza cu relaxare, evident, pe urma unora care n-au inteles-o. Daca am intelege cu totii treaba asta (asta presupunand ca teoria mea e corecta), cine ar mai juca la loto, stiind ca daca trag lozul cel mare vine logic si implacabil ca pe alta parte pierd cam la fel de mult? Hmm, uite ca m-am confuzat acum, nu mai stiu ce sa cred.. Si daca nu joaca, n-o sa li se mai intample sa piarda pe alta parte? Hmm, credeti in destin, soarta etc? :)) hai c-am dat-o in alte alea...
Sa v-aud!

28 septembrie 2009

Despre Last.fm

Am descoperit acum cateva zile, probabil mult mai tarziu decat multi dintre voi, un site care se cheama last.fm. Last.fm este un internet radio ca si altele, ceea ce m-a atras insa foarte tare a fost faptul ca au un field de search unde poti sa cauti orice nume de artist, piesa, sau gen muzical, urmand ca, in cazul fericit in care gasesti asa ceva (si, credeti-ma, gaseste cam orice, inclusiv muzica romaneasca), sa iti propuna sa asculti XXX Radio (unde XXX - numele pe care l-ati cautat), asta insemnand ca aveti posibilitatea de a asculta genul ala de muzica, cantat de diverse formatii in acelasi stil. Ati fi surprinsi sa ascultati keane radio, placebo radio, sau parazitii radio.

In orice caz, cu aceasta ocazie am reusit sa ascult o formatie, IAMX, a caror piesa Kiss and Swallow mi-a placut mult, mi s-a parut plina de energie. Ulterior am aflat ca vin in Fratelli in concert joi, 01.10.2009, adica saptamana asta. 

Ce mai este interesant despre last.fm e ca, desi nu sunt si videoclipurile pieselor respective, sunt o gramada de poze la fiecare melodie cu artistul respectiv. De asemenea, dedesubt sunt date si cateva informatii despre trupa respectiva, informatii care vin foarte la indemana mai ales cand aveti de a face cu o formatie de care nu ati mai auzit.

Daca va conving cele 30 piese pe care le puteti asculta gratis pe baza unui cont creat prin email, trebuie sa le dati 3 USD/luna pentru a beneficia de toate functionalitatile siteului. Pe mine m-au convins repede.

Mai stiti si alte siteuri de acest gen, eventual si mai reusite? Am auzit ceva de Yahoo Music, care ar fi free. E mai reusit ca last.fm?

24 septembrie 2009

Nationalism sau patriotism?


"Naţionalismul este o ideologie care creează şi susţine o naţiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni."
"Patriotismul este legătura emoţională faţă de o ţară şi de o naţiune din motive etnice, politice, culturale sau de altă natură."


...sau cel putin asa zice bajetii de la wikipedia si par bajeti seriosi, din cate mi-am dat eu seama.
Acum pana la urma dilema mea nu este exact care este diferenta dintre cele doua concepte, desi nici asta nu mi-e foarte clar; dilema mea este ce anume ma defineste pe mine mai exact: a NU FI nationalist, sau a NU FI patriot? Parca suna mai rau a doua, desi realitatea este una singura. Dar sa va povestesc...
Chiar daca pe undeva prin interior mi-au ramas cate ceva sentimente pentru Romania, cel mai probabil dobandite in anii de imposibilitate rationala din scoala generala, tot ce a venit peste aceste sentimente aproape native, le-as putea spune, m-a indemnat la niste trairi total opuse. Cam ce inteleg eu prin opuse: scarba, lehamite, dorinta de a-mi baga spitzul in cam tot ce se intampla pe aici, neparticiparea la vot nici chemat cu frumosul, ideea de a desfiinta cam toate posturile TV romanesti, dorinta de a ma disocia (prin exterminare, a lor, daca s-ar putea) de majoritatea personajelor din tara, incepand cu manelisti (locul 1 in inima mea merge la voi!), tarani cu dacie, trening de fas Reybok si maieu de plasa, politicieni (toti, all of them, pe principiul ca mai bine ne-ar cuceri Ungaria, sau alta natie cat mai scarboasa), pizdele care isi baga pula si mesteca guma cu gura deschisa (nu suport astea la o pizda), tiganii care atarna la fiecare loc de parcare sa le dai 10 mii, da-le-as bâte-n dinti. Sigur sunt mai multe, nu-mi vin in cap acum, dar ati prins ideea. Aaa, desigur, aceste categorii se si intrepatrund fin intre ele, asa ca nu vreau sa va pomenesc cam ce-mi trezeste un taran manelist cu dacie si trening de fas care atarna la 10 mii intr-o parcare.
Un lucru e cert si anume ca eu asociez Romania cu baietii astia. Stiu, puteti sa-mi povestiti de oamenii saraci, cinstiti, de locurile minunate, de munti, de mare, puteti chiar sa-mi scoateti ochii ca merg la mare la Vama, nu  in Bulgaria, dar toate astea nu au legatura cu patriotismul sau nationalismul, in capul meu. Pur si simplu sunt oameni care-mi plac si oameni care nu-mi plac. Daca totusi as vrea sa ma definesc cumva, mi-as spune ca sunt un cetatean european, vest-european mai exact, cred ca e stilul care mi se potriveste cel mai mult, imi plac cele mai multe lucruri de acolo.
In schimb bagarea de pula, indiferenta fata de cei din jur in trafic, bucata de liţa cu care romanul repara orice Dacie, aruncatul tigarilor din masina in mers, nonsalanta cu care se striga 'Cioara' oricarui negru care trece pe aici (dovada de gandire preistorica), conceptul conform caruia daca ti-ai pus termopane si ai dat jos doi pereti, chiar nu conteaza ca pute de seaca pe scara pana la etajul 9 al unui bloc de cacat in care stai, la tine IN CASA e bine, vitrinele cu statuete de portelan la care cei mai in varsta nu renunta nici daca le cad in cap (le lipesc cu superglue si le pun la loc), felul refractar de a fi la orice e nou sau schimbare, conceptia total muista conform careia: daca mie mi-e bine, sa merg mai departe, da-i in pulamea (alt cuvant inventat de mine, macar ortografic) pe ailalti, conceptul de PR sau organizator de evenimente pe care fiecare pizda il are de cand se naste, dar daca are si un job pe tema asta nu te mai intelegi cu ea, pizdele care nu sug pula de placere, ci doar ca sa ajunga cantarete si te fac sa intelegi asta inca dinainte de a o suge, mentalitatea de cacat conform careia daca intr-un fel sau altul l-ai rupt pe tac-tu de bani si ti-ai tras masina trebuie inevitabil sa fie alba, peste 200cp si sa freci soseaua Nordului si Dorobanti de joi dimineata pana duminica pana faci santuri, parcatul efectiv unde te doare pe tine pula, indiferent de semne, alte masini, dorinta unora, bunul simt (am vazut asta si-n Austria, la Parndorf, toate de pe iarba aveau numar de RO), in fine, toate astea ma scarbesc pana la modul la care nu prea vad legatura mea cu ele (desi stiu, simt, ca in interiorul meu am cate putin din fiecare de mai sus si lupt ca dracu sa ma schimb, sa ma controlez, daca firea e de roman de cacat).


O gura de aer dupa asa o fraza...
Imi plac multe chestii aici, in special prietenii mei si de restul locuri si cativa oameni pe care nu-i cunosc personal, dar foarte putini. Cred ca imaprtirea asta pe natii e total tampita. De ce sa il iubesc, sa ma inteleg, sa incerc sa ma inteleg cu ala de langa mine doar pentru ca e langa mine? De ce ar trebui sa tin cu Rapid, echipa plina de tigani de la primul cornet de seminte din strada pana la loje (n-am nimic cu Rapid, chiar imi sunt simpatici, culmea!), cand mie mi se pare ca mi se potriveste mai bine spiritul Barcelona, de exemplu? Doar pentru ca m-am nascut la 30 min de Giulesti si vreo 3 ore de Barca? De fiecare data cand am tinut cu echipa adversa unei echipe romanesti mi s-a reprosat: cum, tu nu tii cu echipa romaneasca, nu esti patriot? Hmm, daca asa vedeti voi situatia, nu, nu sunt patriot. Cred ca ma intereseaza mai mult valoarea din interior a omului decat chestiile astea pe care eu nu le-am cerut, altii le-au impus. Am un prieten neamt care, desi nu ne vedem decat foarte rar, e mai aproape de sufletul meu decat vreo 20 milioane de aici.
As vrea sa fac o tara formata din oameni pe care sa-i aleg eu. Aveti vreo idee cum sa fac treaba asta? Sau macar un oras, unde lumea sa se poarte normal, sau macar cum vad eu normalitatea.

Si acum vin si va intreb, NU sunt patriot, sau NU sunt nationalist? Cu siguranta sunt multe alte opinii, asa ca... enlighten me! Certati-ma, combateti-ma, dar cu argumente, pls. Si cand ne intalnim, nu va bazati ca suntem romani si nu va fac nimic rau. :D

Si ca sa aduc un argument in plus in favoarea mea, sau mai degraba o explicatie asupra a ceea ce simt, cititi aici.

Marius inca Copil

Dintr-o evidenta lipsa de alte activitati pe placul meu, am purces astazi pentru prima data anul asta catre arenele BNR sa vada si ochiul meu ce-ncearca baietii aia de acolo sa execute cu pretentia de tenis.

Dupa un prim meci in care Pavel si-a luat bataie foarte impacat in 2 seturi si totodata ramas bun de la public in ultimul meci al carierei la simplu, mult prea usor si fara interes dupa parerea mea (ba chiar cred ca era mai castigat daca venea in slapi si o palariuta de soare, pe relaxare si caterinca), a urmat un meci care chiar nu promitea nimic spectaculos intre Marius Copil - 18 ani, Romania, locul 546 ATP si Ruben Ramirez Hidalgo - 31 ani, Spania, locul 125 mondial.

Fiind si singurul meci pe care l-am vazut integral, sa va povestesc despre asta, fara pretentia ca m-as putea macar exprima cat de cat decent in cadrul acestui sport, cu atat mai mult pricepe cine stie ce subtilitati tactice, altele decat cele trase cu urechea de la toti expertii care ma inconjurau in arena. Ei bine, ce m-a impresionat pe mine, in afara de desfasurarea meciului, un 6-3; 6-7; 6-4 pentru spaniol intr-un meci de 3h18'', a fost faptul ca domnul Child chiar s-a descurcat aproape admirabil, avand in vedere ca era al doilea lui meci in circuitul ATP. Castigase pana la aceasta data 6.700$ din tenis, chestie care nu prea ii incuraja nici macar gesturile de aruncare a rachetei de pamant la nereusitele dese ce l-au insotit pe tot parcursul partidei. Insa, in aceeasi partida el a reusit 11 asi (adversarul niciunul), s-a certat si incurajat pe tot parcursul, aproape la fiecare minge (e.g. "Cum naiba, asta da si cu mobila si-o pune in teren?!?" referitor la o minge pe care spaniolul o lovise cu marginea rachetei, dar totusi castigase punctul), a tipat la fiecare minge in aut de zici ca era arbitru, nu jucator, a incercat sa joace inteligent, respectiv daca nu-i intra primul serviciu, pe al doilea il dadea cat mai liftat, ca sa sara mingea la gat spaniolului, motiv pentru care asta statea foarte pe fund, chiar si la al doilea serviciu al lu' Kind. E adevarat, cu aceeasi exuberanta specifica varstei, si cand s-a apucat sa greseasca a reusit sa piarda vreo 10 mingi la rand, ca sa stie ca a rezolvat si setul cu ocazia asta. Au fost mai multe ghemuri in care conducea cu 40-0 si pierdea relaxat la avantaje, dupa 5 mingi consecutive date peste gard.

Interesant e ca daca la inceput venisem montat pe soare, plaja si caterinca, ulterior, lipsit si de prezenta lu' Sparlac, care ma mai incuraja in directia asta, am ramas singur si nu numai ca am incetat cu caterinca, dar chiar am inceput sa-mi doresc sa castige Enfant. Nu pentru ca ar fi roman, n-am sentimente d-astea, mi se pare chiar o natie de cacat (despre asta intr-un articol viitor), dar imi placea incapatanarea cu care, in pofida greselilor stupide de multe ori, reusea sa se agate de meci si chiar, la un moment dat, sa dea senzatia ca poate sa si castige. A salvat vreo 6 mingi de meci, a revenit in ghemul final de la 40-0 pe serviciul spaniolului la 40-40, a mai salvat 3 mingi de meci, ca sa cedeze apoi ultima minge. Asta, e adevarat, si in conditiile in care Hidalgo juca intr-un picior in urma unor intinderi sau rupturi musculare. Culmea e ca de cand s-a rupt spaniolul, a inceput sa dea in ea mult mai bine si mai sigur. Stia probabil ca daca pierde ghemul ala, s-a dus si meciul, ca ar fi abandonat, nu mai putea juca un ghem, asa ca a dat in ea pe principiul atat de clasic si universal: ori la bal, ori la spital! Se pare ca pana la urma a ales balul, desi nici o vizita la spital nu i-ar strica. La sfarsitul meciului pana au ajuns la centrul terenului a durat cam 5 minute, ziceai ca veneau de la razboi, nu de la un meci de tenis amandoi. Au solicitat interventia unui masor, terapeut, ce era el acolo, de vreo 6 ori impreuna, ba chiar Nino a si iesit din arena o buna bucata de vreme, eu crezand ca chiar l-a luat pisarea la modul instantaneu.

Despre spaniol, ce pot sa spun e ca pentru el tenisul parea ca e cam la fel de simplu ca-n prima zi cand s-a inventat (chiar asa, Ciofi, sa nu-mi spui ca si p-asta tot englezii l-au inventat; cel putin la cat de prost il joaca nu cred), respectiv prinsese regula elementara a jocului: da-o peste plasa aia de la mijloc si de cate ori baiatul ala ti-o da inapoi, incearca sa n-o tii prea mult, da-i-o din nou si e bine, la final o sa iti spuna cineva sa te opresti si-ai castigat meciul! Aidca: returna formidabil cam tot ce venea la el in teren...

M-am gandit la titlul articolului inca de la arene, eram 50/50 intre "Marius inca Copil" si "Marius BARBAT". El l-a ales pe primul. In orice caz, mi-a placut de baiatul asta, chiar l-as vedea jucand la un nivel mai ridicat in viitor, in pofida recordului nebun pe care il are in ATP: 1-1 (o victorie, o infrangere). Asta daca nu cumva, ca orice sportiv roman, sau majoritatea lor, nu este pe final de cariera, adica termina junioratul, deci se pierde la prima suta de mii de dolari castigata. Om vedea...

Deloc de neglijat atmosfera placuta, soarele cald si femeile de mare senzatie, aflate chiar in numar mare la arenele BNR (mai exact in lojele de la arene, ca doar n-or sa stea ele in tribune, cu meltenii) pentru o zi de miercuri. Probabil criza asta chiar a facut victime dintre cele mai diverse...

PS. Ma duc si maine, keep you posted!

23 septembrie 2009

IGB - nou design

In primul rand ce-i IGB. Intrebare fireasca, decenta si corecta. Raspunsul il gasiti in bara de sus a browserului. Cel mai de sus. Adica pe bara aia unde aveti si butonul de inchidere a ferestrei, dar in partea stanga... :D

In al doilea rand: in dorinta mea de a ma mai prinde cum sta treaba cu HTML, Java etc, motiv de la care a si pornit toata joaca asta, am ales alt template, am schimbat si eu pe ici, pe colo, cat mi-a permis tehnica precara si a iesit ce vedeti.

Intrebarea mea este daca vi se pare mai reusit decat era inainte (cei care ati mai intrat si va aduceti aminte), sau mai rau m-am complicat.

In aceeasi masura, sau chiar mai tare, mi-as dori sa aud sugestii, ce sa mai apara, ce nu e clar, ce culori, nuante sa fie (femei, va rog fara siclam, cyan, bej, grena, magenta etc.), ce trebuie marit (femei, va rog din nou...), micsorat, cate poze cu femei bune si goale sa pun etc.

Ia sa va vad!

22 septembrie 2009

Bono - filantrop sau ipocrit?


Vorbeam de curand, la un pahar de bere si tocat timpul aiurea, cu cineva despre Bono si apucaturile lui de a milita pentru diverse organizatii umanitare, imagini pe sticla de mana cu papa, cu bush, cu nelson mandela, cu alte acte de genul asta, toate fiind puternic mediatizate, in care Bono solicita ajutorul tuturor pentru acele cauze, cauze de altfel extrem de respectabile sisau (cuvant nou, inventat de mine acum) nobile. cauze cum ar fi: Amnesty International, World Hunger, Child Abuse, Apartheid etc. Precizez ca astea sunt doar ce am retinut sau mai bine zis ce mi-a ajuns la ureche despre Bono din diverse surse, nu am rupt Google acum dupa asta, am zis intai sa supun atentiei voastre.
O a doua parere ar fi ca e un ipocrit, ca vrea doar publicitate, ca de fapt daca chiar vrea sa convinga lumea de o anumita cauza si sa stranga fonduri pentru acea cauza cel mai bine ar fi sa doneze intai el si dupa aia sa solicite altora sa faca aceste gesturi.
Ideile pe care le-am sustinut eu........... dar mai bine nu le spun deloc pentru a nu va influenta in niciun fel. Astept parerile voastre, precum si un vot in dreapta... Chiar sunt curios!
PS. Dintr-o regretabila eroare, in sondaj am reusit sa scriu mizantrop in loc de filantrop. ce sa zic, mai incurc eu termenii astia, ca doar n-oi fi lingvist.. :) Dar voi cititi cum trebuie, da?

21 septembrie 2009

Left Right Left Right London

Titlul asta, va dati seama, a fost pus asa ca sa va agate. Daca ati ajuns aici se pare ca a functionat. :D

De fapt povestea este una destul de soft, nu ca cele anterioare, si se refera la intamplari din Londra, de unde taman ce m-am intors de la un concert Coldplay. Si avand in vedere ca mai fusesem de cateva ori, plus ca nu am fost in da mood, nu am prea multe povestiri, nici cu muzee, nici cu discoteci si facut baie cu norvegience.. Nu ca n-ar fi fost norvegiencele, ci nu eram eu prea entuziasmat de data asta.

Deci am ajuns la un hotel, Warwick House, pe 60 Warwick Road (casa alba din mijloc), cam cum ne asteptam, respectiv destul de mic, camera foarte mica, dar cat de cat in parametri, adica tv cu 5 canale de cablu, telecomanda care nu functiona, cearsafuri curate, un pat single pentru o camera double, foen montat deasupra patului din dormitor, nicidecum in baie, femeia de serviciu facea curat in fiecare zi, chestie de apreciat, dupa care nu mai functiona nicicum cardul cu care se deschidea usa de la intrare, wifi in camere (3 lire/ora), adaptoare UK-EUR pt prize la receptie (RESPECT 4 that!), vreo 5 indieni la receptie care se roteau intre ei cu turele, iar principala lor preocupare era privitul pe net al meciurilor de cricket (sau asa am dedus noi). Ok, cam asta este ce e acolo in realitate. Daca vreti sa vedeti si commercial bullshit, bagati un ochi aici: http://warwickhouselondon.com/location-warwick-house-london.asp.

Despre ce s-a petrecut cu adevarat in Londra nu sunt foarte multe de povestit, asa ca nu disperati, nu aveti iar 5 episoade.. A fost destul de calm, de fapt a fost cam asa cum o lasasem anul trecut, sau acu 2 ani, cand am mai fost. Nu a plouat, ceea ce chiar cred ca ar trebui scrijelit pe-un pom, ca nu se intampla asa des acolo sa nu ploua 5 zile la rand.

Program de voie, plimbat pe strazi, Oxford, Picadilly, Victoria, Paddington, Earl's Court, Chelsea, South Kensington. Baut bere de 20 tipuri din supermarket, puburi, fie ea regular pils, ale, cider beer (se bea cu gheata), Stella la 660ml, Leffe blonda la sticla de sampanie, Guiness Extra Cold, Guiness Red si alte demuniri la care Ciofi' (aka Prietenu') a aprofundat latura bahica a tuturor bisericilor, parohiilor, staretiilor si abatiilor din Belgia, care parca fac din asta un scop primordial, e de trecut in CV, altfel nu intri acolo: sa faca bere, sa se imbete pula, sa futa niste copii si, eventual sa faca bani vanzand-o unor alcoolici din puburile englezesti sau de pretutindeni. Apropo, supermarketul era deschis non-stop, iar de piuit articolele pe benzile alea o faceai singur, dupa care bagai banii sau cardul undeva in niste fante si... evident, trebuia sa astepti un tovaras de acolo de la ei, de cele mai multe ori alt indian de mare angajament, ca sa-ti dea ok-ul final. Nu cea mai desteapta metoda, dar de apreciat ca era non-stop, incat puteam face refill cu bere oricand se terminau. macar primele 2 drumuri au fost limpezi...

In rest am mai bifat un muzeu, Science Museum, plin mai mult de povesti decat de chestii reale, dar cu toate astea interesant, evidentul palat unde regina cel mai probabil dadea un solitaire sau lua un film de pe torente ("steagul era ridicat, deci regina era acasa" cugeta Donciulica "aia dubla"). Apropo de asta, sunt curios daca fata aia (ma rog, mai trecuta ea asa) are vreo varianta sa pacaleasca vigilenta paznicilor si sa dispara fara sa lase aia steagul cat sa n-o stie tot regatul :)...

Am mai verificat 2 parcuri, hyde park si inca unul (o sa editez cand imi aduc aminte cum il cheama). Treaba cea mai fascinanta aici, in afara de niste bajeti calare care cica avusesera o alergare mai devreme undeva in apropiere, de niste biciclisti pe care cica primarul londrei ii scosese din case in ziua aia, treaba cea mai fascinanta ziceam, a fost ca era un colt de parc, cam pe genul tablagiilor din Cismigiu. Ei bine, asemanarea se cam oprea aici, incepand acum diferentele: nu o ardeau pe table sau sah, nu erau chiar asa trecuti, sau nu numai, plus de asta erau de foarte multe rase, nu neaparat si nationalitati. Ei, ce faceau ei acolo? O ardeau intelectual, dezbatand niste subiecte, evident alese temeinic din cele usor contradictorii, cat sa starneasca interesul public. Principalele subiecte erau, evident, religia, imperialismul USA, salvarea Angliei prin diverse metode. Se atingeau si subiecte colaterale ca Irak, Coca-Cola, McDonalds, Harrods, dar ce era cel mai fascinant era numarul mare de personaje (cel putin naive dupa parerea mea) care puneau botul si stateau minute, daca nu ore in sir acolo, spunandu-si parerea, ba pro, ba contra. Evident, cel mai mare succes il avea un negru (afro-american, ma rog...) care o ardea cu ura impotriva USA si care, tipand cel mai tare, evident avea cea mai mare afluenta de public. see below:


Trebuie sa recunosc ca muzica era buna spre foarte buna cam peste tot unde am fost, mai ales daca te atragea genul brit pop-rock, care pe noi ne atragea...

Si-nca o chestie care chiar mi-a atras atentia si mi-a dat de inteles cam cum stau lucrurile in lumea reala si cum suntem noi pozitionati fata de acea lume ar fi si afisul de mai jos, lipit pe perete intr-un Burger King, care lasa de inteles ca ideea de cersit nu este agreata la ei, mai mult decat atat, scria explicit in romana si in rusa, pentru a evita eventualele dubii ale celor doua rase care, probabil, i-au obosit cu apucaturile astea: "Cersitul interzis. Fara nicio exceptie. Cei care cersesc pot fi deferiti organelor abilitate si pusi sub acuzare". Poza e facuta cu telefonul mobil, dar pentru cei care nu cred ca cele 2 randuri scrise mai jos sunt in rusa si romana, am si poza de calitate care sa dovedeasca. Ceva imi spune, totusi, ca nu va contesta nimeni autenticitatea pozei, though...


Hmm, not so many things to say anymore, sa trec si fugitiv pe la capitolul preturi, atat de sensibil these days: Bus de la/spre aeroport fo' 40 lire, metrou zilnic, zonele 1-2 daily card 5.60 lire, pint de Guiness cam 4 lire in pub, de-ale gurii pe la 15 lire/masa pentru mine (voi probabil 7-8, nu si tu, mng...), intrarile la majoritatea muzeelor gratis.

CONCERTUL COLDPLAY: ...ca de fapt aici vroiam sa ajung, ca de asta am fost acolo... Ei bine, in afara de trupele de entry care au fost de asemenea reusite, cu un plus pentru Jay-Z care chiar s-a descurcat excelent fie si ca prezenta de scena si ca a fost baiat, chiar daca nu ma atrageau toate piesele lui, concertul a fost superb, chiar mult mai placut decat ma asteptam, avand in vedere asteptarile mele la un concert destul de linistit, cu melodii spre adormire si un public asemanator. Ei bine, a fost chiar foarte frumos si chiar daca unele din melodii nu m-au atins (destul de putine, vreo 3-4), cele clasice, pe care le stiam, imi placeau, gen Clocks, Yellow, God Put a Smile Upon My Face, Everything Not Lost, Parachutes, Viva la Vida chiar m-au atins intr-un fel, intr-un mare fel, close to tears. Tot timpul concertului, Chris Martin a fost incredibil de vivace, a fugit pe scena, a cantat la pian, la chitara, vocal, a fugit, s-a dat chiar peste cap, a sarit peste toate alea, iar pe melodia Yellow au inceput sa curga din senin baloane galbene peste public si toata scena s-a transformat intr-o mare de culoare galbena, ceva de genul revelionului, cu artificii si confeti. La un moment dat a aparut, de fapt reaparut jay-Z pe scena si au cantat impreuna Lost+, care chiar a sunat foarte bine, iar surpriza a fost pe masura. Cea mai mare surpriza insa a venit pe final, cand Chris ne-a marturisit ca au incercat sa faca un gest pentru noi si la iesire ne asteapta cate un CD gratis de la ei pentru noi, pe numele lui Left Right Left Right Left, chestie care, culmea, s-a si verificat, obtinand un CD live cu 9 piese de pe ultimul album, Viva la Vida, cantate live si care chiar suna intr-un fel deosebit.

Ei bine da, a fost mult muuult mai mult decat ma asteptam de la concertul asta si mi-au intrat grav de tot la inima! Cumparati albumele! Mai multe detalii si poze mult mai reusite, dar care in principal imi confirma spusele, aici.


PS. La Multi Ani!!! din toata inima pentru o prietena draga mie, Ina!

07 septembrie 2009

I'm Your Man


Am vrut sa scriu mai multe despre concert, am vrut sa spun cat de mult m-a impresionat, care a fost atmosfera, cum erau oamenii, cum percepeau ei muzica in viziunea mea, cum a diferit sau nu de concertul de anul trecut, dar m-am sucit. Spun atat: ati avut vreodata sentimentul ca ati da 1-2 ani din viata cuiva despre care v-ati dori sa mai fie tanar, sa nu moara si sa va mai incante prin ceea ce face? Dupa MJ, mie mi-a trecut prin minte si duminica seara treaba asta despre Leonard Cohen.



--------------

If you want a lover
I'll do anything you ask me to
And if you want another kind of love
I'll wear a mask for you
If you want a partner
Take my hand
Or if you want to strike me down in anger
Here I stand
I'm your man

If you want a boxer
I will step into the ring for you
And if you want a doctor
I'll examine every inch of you
If you want a driver
Climb inside
Or if you want to take me for a ride
You know you can
I'm your man

Ah, the moon's too bright
The chain's too tight
The beast won't go to sleep
I've been running through these promises to you
That I made and I could not keep
Ah but a man never got a woman back
Not by begging on his knees
Or I'd crawl to you baby
And I'd fall at your feet
And I'd howl at your beauty
Like a dog in heat
And I'd claw at your heart
And I'd tear at your sheet
I'd say please, please
I'm your man

And if you've got to sleep
A moment on the road
I will steer for you
And if you want to work the street alone
I'll disappear for you
If you want a father for your child
Or only want to walk with me a while
Across the sand
I'm your man

If you want a lover
I'll do anything you ask me to
And if you want another kind of love
I'll wear a mask for you

--------------

28 august 2009

Sentimente, nimic mai mult decat sentimente


Ce declanseaza sentimentele umane? Ce influenteaza intensitatea trairilor lor? Este oare vreo legatura intre nivelul intelectual al unei persoane si nivelul sentimentelor acesteia? Iata intrebari la care va invit sa raspundeti, eu stimulandu-va printr-o scurta povestioara care, de altfel, m-a facut sa-mi formulez aceleasi nedumeriri, inca neelucidate.

Nu mai departe de martea trecuta, in ziua meciului Poli - Stuttgart, ca sa va dau un reper mai exact, am fost silit de buna voie sa merg la petrecerea de burlaci a unui prieten bun, care, ce-o fi fost in capul lui?, tinea mortis sa se insoare joi. Se speculeaza ca tocmai petrecerea cu pricina ar fi fost motivul intregii sarbatori cu public. Speculatii...

Anyway, ajung acolo. Frustrant, exact in timpul meciului cu pricina de care va mentionam mai sus. Si mai frustrant, petrecerea, care se tinea intr-o casa de tip bordel clasic (se vroia asezamant de masaj erotic, n-am vazut nimic sa aiba vreo legatura cu masajul, si nici cu erotismul, sa fiu sincer), era bazata exclusiv pe niste sticle de Jack, putine, daca ma intrebati, si pe niste pahare de plastic mici de tip Nescafe. Sincer ma si vedeam peste cateva ore dupa juma de kil de Jack si 400 de pahare consumate, mai multe drumuri la bar decat caterinca cu fetili. Eficienta ma macina, adica... Problema pe care am rezolvat-o cu ajutorul unui amabil baiat de la bar, care facea parte din mobilierul local. M-a rezolvat cu o halba de incredere, de la masa zici ca eram gulliver printre ceilalti nu numai in picioare, cat si stand.

Am fost 10 tovarasi, dintre care stiam doar din vedere vreo 5, iar bine vreo 3. Fetele - vreo 6, desi daca le luai cu atentie, selectai vreo 2-3. Dar sa va povestesc...

In mod firesc, pentru baiatul serios din mine, cu mare experienta in astfel de situatii si cu niste prioritati foarte bine definite in viata, am ales: halba cu jack cu redbull si meciul lui Poli. Totul parea conform dorintei mele pana cand Fifi (sa-i spunem), 23 ani, din Iasi, machiata in cel mai grotesc mod cu putinta, cu argintiu la ochi si intens, imi vine in brate, marturisind ca vorbea cu prietena ei (Titi, cel mai probabil) si se gandeau ele asa, ca fetele, ca cel mai simpatic baiat de acolo a plecat din randul lor ca sa se uite la meci. Situatie care i s-a parut inacceptabila si a venit sa se lamureasca. Drept pt care a luat-o sistematic urcandu-se la mine in brate, vorbindu-mi despre cat de discret e machiata azi, ca a tinut sa fie mai naturala (sic!!!), prezentandu-mi detalii despre cercelul din lindic si insistand sa nu cred fara sa cercetez locul, timp in care chiar nu vedeam meciul din cauza ei, situatie care, pe langa faptul ca Timisoara isi tot lua goluri, m-a indispus si mai tare. M-a pus sa-i promit ca sunt al ei in seara aia, insista sa ma linisteasca ca nu ma va viola (nu stiu ce altceva ar fi putut sa-mi faca, ceva-mi spune ca StarCraft in retea nu-si dorea cu mine). In tot acest timp, baietii ceilalti deja erau pe situatie, se crease deja un dute-vino pe scarile dintre parter, unde era lounge-ul (2 canapele de piele sintetica odioase, o masuta si niste tablouri cu pizde - as in vagine, ca sa fiu mai clar - stilizate pe pereti) si etaj, unde era cuibusorul de nebunii: 2 camere cu niste saltele pe jos, o ambienta creata pe genul discret din cateva lumanari, niste prezervative aruncate la neglije prin camera si un ventilator ieftin pe post de aer conditionat. Deci dupa cum va spuneam, pana sa termine Poli de incasat cele 2 goluri acasa, in local era deja o forfota, o agitatie, aparusera primele zambete satisfacute, desi senzatia mea, dupa ardoarea cu care ne alergau fetele pe acolo, era ca ele erau cele care dadusera banii. In fine, poate e doar o impresie de-a mea.

La dracu, iar ma lungesc, si mi-am promis ca n-o mai fac. Pe scurt, am reusit intr-un final sa scap de Fifi si sa ma apuc serios de cealalta ocupatie prioritara, golirea sticlelor de Jack. In fact, s-au mai dus baietii de vreo 2 ori sa mai ia Jack, gurile rele spunand ca eu as fi oarecum rootcause pentru treaba asta. Speculatii, oricum, nedovedite stiintific. Anyway, cel putin cei 5-6 pe care nu ii cunosteam mai deloc erau impresionati cata bere pot sa beau cu halba, in timp ce ei beau cu paharele alea mici. Multumirea lor venea din satisfactia ca macar ei beau ceva de calitate, nu se umfla-n burta ca prostii. Nu mica le-a fost mirarea cand le-am povestit, pe final, ca chiar nu a fost nimic altceva de baut decat jack. Cred ca s-au simtit usor tradati.

In goana mea din colt in colt ca o papusa timida ce ma aflam intre gurile alea flamande de (na ca era sa zic si flamande de ce), exista o domnisoara deosebita, un fel de sufletul petrecerii, care anima intreaga atmosfera si, din cand in cand, cand treceam pe langa ea, ma mai apuca de pula, asa, in gluma, ca mandu cand jucam basket. Trebuie sa admit ca mi-era un pic mai placut decat in timpul unui meci de basket, dovada ca mi-a atras atentia usor si m-am decis s-o cuceresc. Mi-am dat seama ca gresesc fatal, deja platisem pentru asta, nu mai era nevoie, asa ca am intrat in vb cu ea, eu un suflet sensibil, ea o domnisoara tanara, in plin elan profesional. Si nu mult mi-a luat pana sa patrund prin perdeaua de superficialitate care o inconjura si sa imi povesteasca ca ea are o sora care are o fetita, un inger, mi-a aratat si poze din laptop cu ea, sa-mi povesteasca ca ea trimite bani parintilor acasa etc. Cel mai probabil mi-a dat si alte detalii, dar cum si halbele se scurgeau una cate una, am inceput sa mai scap din nuantele pe care mi le evoca. Toate aceste povestiri pline de duiosie m-au induiosat pana la maxim, m-au facut sa realizez ca am in fata un suflet sensibil pe care viata o tarase intr-un ungher nedemn de ea, mai ales ca mi-a precizat ca ea e de fapt manager, dar trebuie sa munceasca si cu clientii (parca era la alimentara la galantar, asa am vazut-o in momentul ala), drept pentru care m-am hotarat s-o fut. Am pasit plin de gratie in urma ei spre unul din lacasurile de cult de la etaj, in privirile admirative, dar usor ironice (ca baietii) ale mai fericitilor mei tovarasi, care erau deja pe revenire storcand sticlele de Jack care mai ramasesera. O data ajunsi aici, treburile s-au intamplat relativ repede. Evident ca n-o sa povestesc chiar in detaliu, ci doar elementele care m-au atras, surprins... Din categoria celor din urma face parte si faptul ca, ea intrand prima, ca o lady, eu m-am intors pentru o clipa sa inchid usa, clipa care, spre uimirea mea, i-a fost suficienta ca sa sara din hainele ce destul de sumar ii acopereau feminitatea (damn, am fost poet aici), ba chiar usor intrigata de faptul ca nu am facut acelasi lucru in timp ce inchideam usa. Neglija, saraca, faptul ca daca ea avea doar o rochie, extrem de scurta si de usor de parasit, la mine povcestea se lega cu blugi cu curele, cu adidasi, sosete, ghiuluri, esarfe, pinteni, tot tacamul.. cert e ca cu o usoara intarziere am reusit sa redevin un fel de Adam in fata Evei (sau Mimi, daca vreti), care ma astepta cum asteapta diabeticul o portie mare de baclava. Si trecand peste alte detalii, pot sa va spun ca s-a facut 4.30 dimineata, timp in care timpul acordat noua contra unei modeste sume de bani expirase de pe la 2, toti ceilalti plecasera, ma lasasera ca un fel de prada de razboi in casa aceea. Singura mea multumire, consolare a fost faptul ca Mimi, suflet sensibil dupa cum o citisem inca de cu seara, dupa prima sticla de Jack, mi-a marturisit ca s-a simtit foarte bine cu mine (credeam ca accentul ar fi trebuit sa se puna invers), ca sunt altfel decat ceilalti (pe principiul pe care fiecare e altfel in felul lui, i guess) si ca si-ar dori sa ne mai vedem, dar in alte circumstante (nu m-am lamurit exact, in parc sau la opera), drept pentru care mi-a dat cu generozitate numarul de telefon, precizand ca nu face lucrul asta pentru oricine.

Ei, fetii mosului, si acum revin la intrebarea sau dilema initiala, primordiala: are vreo legatura intensitatea sentimentelor unei persoane cu capacitatea intelectuala a acelei persoane? Este oare o legatura direct sau indirect proportionala? Cate persoane asa zis intelectuale, sau cu pretentii de asa ceva, m-ar fi privit astfel intr-o circumstanta ca cea de mai sus? Dati-va cu parerea...


PS. Mi-a mai scris un sms dupa cateva zile si mi-a marturisit ca venea acasa dupa 48h de munca si ca era rupta. Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la o gramada de lucruri...

PS2. Orice asemanare cu persoane din viata mea reala sunt pur intamplatoare si nu pot constitui obiectul unor suparari copilaresti ulterioare. In timpul acestui eveniment nu au fost provocate daune de natura fizica sau sentimentala niciunui personaj implicat, viata merge inainte. Cine se mai insoara?

27 iulie 2009

Despre mine

Mi-a mai venit o idee: mi-ar placea sa-mi spuneti/marturisiti/strigati/defulati, sub protectia anonimatului sau nu, cum doriti, parerile voastre despre latura/ile mele negative.

Ideea de la care plec sunt doua:

1. Orice caracteristica negativa a caracterului unui om se agraveaza, sau accentueaza in timp, cel putin asa am constatat uitandu-ma la cei din jur, adica la voi. Mi-ar placea sa cred ca pot inca sa mai corectez cate ceva, dar trebuie sa ma ajutati pentru asta.

2. Cei mai in masura sa iti poata spune partile tale negative sunt prietenii care iti sunt aproape si te observa aproape zilnic, adica tot voi.

De exemplu, ca sa va dau un imbold, ca stiu ca de acolo plecati usor mai departe, incep eu despre mine: sunt lenes, cam egoist... gata, am deschis lista, va dau cuvantul la comentarii...

Aaa, am mai gasit ceva: superficial si incapatanat...


PS. Numai de suflet si de detenta sa nu va luati... :P

23 iulie 2009

Zicale

Va propun o noua sectiune, una de zicale, de sayings, de orice tip ar fi ele. Ca idee, mi-ar placea unele care se pun de obicei in semnaturi pe diferite forumuri, sau status pe messenger cand simtiti nevoia sa fiti poetici. Daca e un citat celebru, ar fi de bun simt sa dam si numele cui apartine. Ok, here we go:

1. Kill all my demons and my angels might die too! - dintr-un film care mi-a placut, Transsiberian.

2. Gigi Becali nu face flotari, el le cumpara. - preluare dupa vechile glume cu Chuck Norris.

3. Daca te nasti prost, ai toate sansele sa mori asijderea. - EU, dupa 33 ani de studii pe caz.

4. You can not kick ass, if you have both feet on the ground - autor anonim

5. Boy, you're amazing! You look more like me than I do! - Robbie Williams intr-un concert in Budapesta

6. You have not failed. You've just found 10,000 ways that won't work! - autor anonim

7. In istorie, au fost mai multi oameni sacrificati in numele pacii decat in numele razboiului. - parca asa era, autor necunoscut

8. I've missed more than 9000 shots in my career. I've lost almost 300 games. 26 times, I've been trusted to take the game winning shot and missed. I've failed over and over and over again in my life. And that is why I succeed - MJ (nu intrebati care...)

9. Fara poezie, viata e pustiu! - Stefan Mihailescu-Braila in Secretul lui Bachus

10. Dati-mi un punct de sprijin si voi adormi pe loc. - autor anonim

11. Intelectual nu e cel care a citit cinci metri de bibliotecă, ci cel care gîndeşte cu capul lui - Mircea Toma, cred ca ma defineste si pe mine...

12. "We didn't lose the game; we just ran out of time!" - Vince Lombardi, la un meci de basket pe care, evident, l-au pierdut.

Hahaieli


Si pentru ca tara in care traim ne ofera cu varf si-ndesat motive de umor, de cele mai multe ori pe genul "haz de necaz", m-am gandit sa infaptuiesc o rubrica de idei de stand-up comedy, cu mai mult sau mai putin haz, rupte din realitatea de cacat care MA inconjoara. Idei:
1.de ce in cazul unor accidente cu raniti, salvarea care vine si-i ia pe targa pune o patura pe ei, chiar daca e vara 40 grade? Oare cand ii impusca in cap sau fac un atac de cord li se face automat si foarte frig?
2. romanii, ca orice neam de sorginte latina care nu se dezminte, intarzie. la ei timpul e relativ (ca si multe alte lucruri, de parca ai zice ca Einstein a fost roman). Daca trebuie sa mearga la teatru/fotbal/intalnire/sedinta/simpozion, ei intarzie. De altfel iti poti da cu usurinta seama de faptul acesta din insasi intrebarea: "Pe la ce ora e...?" sau "La cat ar trebui sa fim la... ?" Deci nu la ce ora, la cat incepe, la cat trebuie sa fim acolo. Deja de aici iti poti da seama de caracterul relativ al perceptiei lor asupra intalnirii cu pricina. De altfel daca ati observat, orice convorbire telefonica intre 2 romani, cat de cat prieteni, se termina cu:"Ok, vorbim mai incolo." Asta chiar daca e ora 6pm si ei "ar trebui" sa se vada la 8pm. Dar pana atunci mai sunt 2 ore, timp in care se mai pot suci de cateva ori, drept pt care... "mai vorbim".
3. Mi se pare de-a dreptul incredibil faptul ca pe orice plaja din lume, 90% din femeile care se decid sa faca topless poarta urme de sutien pe piele. E chiar asa recenta moda asta, anul asta v-ati apucat cu toate? Ca parca anul trecut v-am vazut si erati la fel. Si chiar pareati aceleasi. Sau vi s-au mai dezvoltat sanii pana la o forma care abia anul asta va permite sa ii prezentati? Sau v-au mai trecut complexele pe tema asta?
4. De acum noul sampon XXX include cantitate dubla de Q10 pentru o mai buna protectie impotriva bacteriilor etc. De ce nu au pus ei cantitatea asta dubla de Q10 de la prima aparitie a samponului XXX? S-o mai fi inmultit si numarul bacteriilor si au simtit nevoia sa vina cu arme noi? S-a ieftinit enzima Q10 intre timp si si-au permis sa puna mai multa, stfel incat samponul cu pricina chiar sa va si protejeze de bacterii, nu ca pana acum?
5. Daca mergeti pe strazi de munte cu masina, in special intre Sibiu si Ramnicu Valcea, observati cu usurinta niste indicatoare rutiere care, cel putin mie, mi se par foarte stranii: Atentie! Cad bolovani! sau bolojani, ca in indicatorul din figura.

Acum intentia mie mi se pare laudabila, desi daca ma intrebati, mi-ar fi placut mult mai mult ca autoritatile sa faca ceva si sa elimine potentialul pericol, astfel incat indicatorul sa nu mai fie necesar. In alta ordine de idei, imi imaginez situatia: mergi cu masina, foarte incet, serpentine, atent la drum, la tot ce se intampla, la indicatoare si vezi semnul asta: Atentie! Cad Bolojani! (sau, ma rog, bolovani). Cam cum te-ar putea ajuta o astfel de stire, cam ce s-ar schimba in conduita ta de drum o data ce afli informatia asta? Poate doar sa incepi sa te rogi sa nu inceapa sa cada CHIAR in momentul in care treci tu, in rest, nu prea vad cum ai putea sa salvezi situatia in cazul in care chiar incep sa-ti cada in cap sumedenie de bolovani. Decat sa ii accepti linistit,sa-ti indoaie capota, masina cu totul, dar tu, zambitor, sa fii impacat in sinea ta ca autoritatile te-au anuntat. Nu ca ai putea-o lua pe alt drum, si oricum, semnele astea vin la multa vreme dupa ce ai ajuns la un punct din care nu te mai poti intoarce nici sa vrei.
6. O fi bine sa ai 2 copii, unul titular la FC Barcelona, iar altul la Arsenal (vezi yaya-kolo toure)? Nu cumva te pune usor pe ganduri daca e sau nu cazul sa te apuci sa mai faci vreo 2?
7. Cum se cheama irish puburile in Irlanda? Oare la Y (igrec) cum ii zice in greaca?
PS. Adaugati idei in comentariile voastre si le voi adauga la articol, bineinteles impreuna cu creditele de rigoare... Haideti sa ne hahaim! :) Lui Lache sa nu-i spuneti ca ne omoara ala...

15 iulie 2009

Barcelona 2009 - how life should be - part 5


Ok, si ca sa continui si chiar sa termin cu povestea despre Barcelona, haideti sa trecem si la partea 5 si, sper eu, si ultima.

Enumerarea nu va mai fi mai deloc cronologica si destul de fugitiva intrucat m-am plictisit si nici nu am starea necesara povestirilor, dar vreau sa termin ce v-am promis.

Deci de mentionat ar mai fi faptul ca ne-am intalnit, din nou intamplator, cu niste prietene din Romania, 6 la numar, ca le-am innumarat sa nu le pierd prin Barcelona, care venisera si ele la concertul U2. In mod evident, fiind femei in primul rand, si romance in strainatate in al doilea, orice incercare de planificare cu ele a fost din start sortita esecului. Cu toate acestea, am reusit sa merg cu ele la plaja in timpul zilei, exact la inceputul vestic al plajei, la Barceloneta. Mare greseala!!! Era de-a dreptul odios, marocanii cu bere, apa, jointuri, felii de cocos intrecandu-se in tipete cu chinezoaicele, coreencele, sau japonezele (denumite generic ping-pong de mine) care insistau sa ne faca masaj, tot acest amalgam ducand la un haos de nedescris fata de care atmosfera de la Mamaia ar putea fi privita ca sanatoriu de-a dreptul. In orice caz, nu era spectaculos pe plaja acolo, de abia dupa aia am aflat ca era mai ok la Portul olimpic, pe care l-am testat peste cateva zile si chiar a fost mult mai ok. Din ce am auzit, oricum e mult mai ok pe plajele de langa Barcelona, gen Lloret del mar, sau altele.

In rest, sarind peste alte povestiri imbibate mai mult sau mai putin in alcool, trebuie sa va mai spun ca am mai facut o vizita la Sagrada Familia, la insistenta lui Ciurica, care si-ar fi dorit sa bifeze primul obiectiv turistic pe vacanta asta, evident in afara tuturor barurilor din zona Rambla. Si chiar n-a fost in van, avand in vedere ca baietii au mai tras un pic de ei de acum 3 ani cand am mai vizitat-o. Au mai facut niste turnuri, parerea mea cam kitsch, dar in fine, cica la anul ar trebui sa fie gata intr-o forma sau alta, deci motiv de revizitare. :)

Seara am fortat nota, am pus pantalonul de stofa, cravata in carouri, camasa D&G (a se citi niste blugi siun tricou) si am intrat in discoteca la Catwalk. Aici, mare destrabal, am cunoscut pana la urma 2 olandeze foarte simpatice, Tessa si Iris, cu care am petrecut toata seara, pana s-a terminat acolo, iar apoi in alta disco, pana ne-au dat afara pentru ca Tess, in betia ei, se apucase sa isi reumple paharul de bere direct de la dozatoarele lor. Evident, fara sa le dea aia 8 EUR pe care si-i doreau. In poza din stanga Tessa e in dreapta, langa je, iar Iris in stanga langa baiatul ala mai urechiat, roman, dar cu un foarte puternic si autentic accent englezesc cand vorbea engleza.

Cert e ca a doua zi era ultima inainte sa plecam la Romania, drept pentru care ne-a apucat sindromul depresiv pe care l-am vindecat printr-o cura de shopping in El Corte Ingles, Decathlon si alte lacase de cultura si civilizatie, unde, by the way, era o placere sa intri fie si pentru aerul conditionat pe care-l promiteau inca de la intrare.

In ultima zi ne-am revazut pe seara cu Tessa si Iris, am mai lucrat un pic la dictia noastra olandeza (nu vreti sa stiti cum se pronunta Van Tygelen in olandeza). Apropo, stiati ca in limba olandeza cel putin 3 litere se pronunta H? Nu-i de mirare ca era sa ma-nec incercand sa pronunt honey, sau how are you pe limba lor. Sincer, mi-era mai mult sa nu le scuip. Pe seara am mai rezolvat niste beri, apoi am mancat la un restaurant unde am gresit esential incercand o paella mixta care s-a dovedit ca era mixta si cu fructe de mare, pe care le urasc din tot sufletul meu, drept pentru care am repetat alegerea cu una paella de pui. Macar pe asta il cunosteam, il puteam privi in ochi, spre diferenta de resturile de membre sau alte organe din prima paella. Fetele incercau sa ne convinga sa mai stam 2 zile, pana duminica, cand plecau si ele, dar noi nu si nu desi mie mi se inmuiase un pic inima. Pana la urma, cu o intarziere de jumatate de ora fata de timpul planificat, am luat-o cu Sibip spre hotel sa luam bagajele si apoi spre aeroport. Ciurica, care avea avionul la o ora dupa noi, a decis sa mai stea cu fetele, motiv pentru care iar l-am urat sincer.

De la hotel, am analizat situatia si, dupa o privire scurta la Sibip pe care l-am vazut incrancenat la ideea de a da 30 EUR pe taxi, am luat un Nightbus, N17, care ne-a dus la aeroport, spre surprinderea noastra, in mai mult de o ora. Astfel incat am ajuns la aeroport cu 10 min inainte de decolare. Da, adica am pierdut avionul. Pentru prima oara in viata. Drept pentru care, dupa o economie de 30 EUR, am decartat fiecare alti 240 EUR pentru un loc in avionul lui Ciurica, care, intre timp, avertizat fiind, a luat un taxi si a ajuns in aeroport in 12 min, evident, razand.

Cam asta a fost aventura mea la Barcelona, sper ca persoanele implicate sa nu se fi simtit ofensate in vreun fel, caz in care imi asum intreaga responsabilitate. Cum ar fi s-o dau p-aia cu: orice asemanare cu persoane reale e pur intamplatoare blablabla.. :) Aaa, si apropo, in tot acest scenariu n-a fost ranit niciun animal, iar personajele sunt peste 18 ani la data povestirii. Nu sunt sigur de 2 spanioloaice pe care le-a anturat Ciurica, in rest garantat asa e.

Concluzia: cam asa cred eu ca viata a fost planificata sa fie traita, dar ne-am cramponat noi pe parcurs de niste detalii si am ajuns in diverse situatii care mai de care mai de cacat, din care se pare ca nu mai iesim decat impinsi de la spate. Multumesc pentru lectura si comentarii!!!



09 iulie 2009

Barcelona 2009 - how life should be - part 4

Ok, back with it... Mi-am infrant cu greu lenea care ma cuprinsese si, sincer, cel mai mult m-a motivat feedbackul vostru, asa ca... a big round of applause for you...

Am realizat in urma unor comentarii ca pe Sibip l-am cam omis din povestire. Sincer sa fiu, am incercat s-o fac pe genul discret, pentru ca povestile care-mi vin la prima strigare in minte sunt cu felul lui extrem de dramuit de a-si cheltui mica avere din portofel in Barcelona. Incepand cu ideea, efectiv geniala si atat de tipic romaneasca, de a-si ascunde greul, majoritatea, cascalaul, purcoiul de bani sub salteaua patului la hotel, asta dupa o scurta, dar justa evaluare a situatiei si dupa transpunerea in pielea, dar mai ales mintea, eventualelor personaje cu gand de robbing. Mai exact intre pat si saltea, acolo unde se indoaie cearsaful. Caci, vorba aia, stie toata lumea: cui dracu i-ar da prin cap sa caute acolo cand este in foame de bani si da buzna intr-o grota obosita in care se inghesuie 3 romani? Nimanui. Ma rog, mai putin cameristei care, culmea, chiar facea curat in fiecare dimineata. Si pana la urma ei nu i-ar sta bine c-un sort nou, o boneta mai atragatoare, ca stim cat de mare e competitia la clasa asta sociala.

In fine, a doua poveste legata de Sibip si tot in acelasi context a fost in seara in care am decis sa cinam pe faleza, la prietenul din Uzbechistan despre care va vorbeam in part 1, sau 2, i guess. Dupa ce ca calculat extrem de atent cu ce se serveste sa nu-i prisoseasca,la final am avut neinspirata idee (atributul mi l-a facut cadou ulterior, in private) de a propune sa impartim la 7 sau la cati eram, ca sa nu ne mai omoram in calcule. Si iata cum a platit al meu Sibip 17 EUR pentru o paella de 7 EUR, chestie total inacceptabila in mintea lui. Noroc ca a doua zi s-a revansat cumva, pentru ca 2 prieteni au comandat de mancare dupa care au abandonat ideea si s-au dus ata spre camera. Ma rog, am inteles ca se cunoasteau de curand, iar ea, mai pe genul iepure. Dar poti sa-i condamni? Tineri, ale tineretii valuri ne cuprind pe fiecare cand si cand.. Revenind, SIbip s-a revansat pentru seara anterioara consumand cu satisfactie (nu doar gustand cum de obicei o face fara retinere) inca 2 portii, binemeritat, in viziunea lui.

Anyway, aceasta mica paranteza fiind incheiata (dar care se va mai lega cu alte povesti, veti vedea), sa mergem mai departe cu povestea noastra, fetii mosului.

Ei bine, urmeaza cea mai decisiva parte a excursiei, decisiva din punct de vedere fizic, in sensul in care pe mine, unul, m-a cam daramat, pus in cur, rupt in cap, sau cum vreti sa-i ziceti. Ati ghicit, are de a face cu prietenul Jack, revenit de aceasta data in forta, la modul 5 sticle. Ca sa nu lungesc prea tare si sa incerc totusi (desi nu cred) sa ma incadrez in cele 4 parti promise, as spicui din acea seara (oricum n-as putea sa va spun totul de-a fir a par din cauze firesti, ce nu tin de reaua mea vointa). Deci dupa deja celebrele beri de seara, sau de dimineata, avand in vedere ca ne-am trezit la 2 si ceva, ne-am luat inima in dinti si am incercat sa ne facem niste planuri mai consistente pentru seara, drept pt care, cu ajutorul lui Cristi de la bar, am luat 4 sticle de Jack prin diverse combinatii si la preturi mai mult decat decente si am purces, intr-o prima faza spre un bar de la muzeul de ceara, unde realmente nu stiai daca fetele nu ne baga in seama sau pur si simplu incercam sa ne bagam in seama cu Monroe, Vivien Leigh etc. Sincer, nici acum nu stiu, cert e ca celebrul "Hi! How are you!" parca nu si-a mai facut chiar asa efectul. In afara de un bodyguard care chiar devenise ingrijorat pe ideea ca ii luam toata clientela barului de la intrare si nu mai intra nimeni inauntru. Asta inainte de a ne veni ideea de a punee chiar si o taxa la intrare, ca tot trebuia sa deducem pe undeva din cheltuieli. In fine, pana la urma ne-am despartit prieteni cu bodyguardul, chiar daca am stat doar 15 min. 15 min noi, Ciurica mai dialogand 30 min cu o fata din Romania la telefon, telefon din care, evident, a doua zi nu intelesese mare lucru.

Cert e ca o data vazandu-ne scapati de povara celebritatii fetelor de ceara, am purces spre statuia cu Columb de la portul olimpic, unde, s-a dovedit, ne sedea noua bine. Si unde, ne zicea Tibi(dabo), ne-ar astepta niste fete din Canada cu care ne anturasem cu o zi in urma. Zis si facut, am ajuns acolo, fetele chiar erau, nu sunt inca sigur ca pe NOI ne asteptau, dar cu asta s-au ales oricum. Am continuat cu destoinicie sa terminam, sa scurgem pana la urma, sticlele de Jack, am produs de undeva si un joint, nerulat, pe care Sibip, la prima incercare de acest gen din cariera, a declarat ca vrea sa-l infasoare el. Treaba care i-a luat vreo 30 min, iar cand era gata cu el, a primit aprecieri nefavorabile din partea lui Ciurica, trebuind sa reia munca. Nu vreti sa stiti cum arata jointul ala, de fapt nici noi nu stim, dar l-am fumat cu totii (se poate spune asta pe blog?!?), iar ca urmare imediata, Ciurica insista sa spuna trecatorilor ca este monument de arta, incercand sa pozeze intr-o pozitie asemanatoare celor 2-3 cai, de piatra, de la picioarele lui Columb. Evident, in afara de 2-3 chinezi, toti ceilalti nu l-au crezut.

Disperati pe motiv ca nu mai e alcool, am fost eu cu Cristi la un supermarket non-stop sa luam alcool, desi stiam deja ca se va dovedi a fi o treaba al dracu de complicata. Pana la urma, 30 min mai tarziu, dupa ce am aratat buletine, pasapoarte si ne-am jurat pe familie (Cristi in spaniola, eu in romana, oricum paream credibil), am reusit sa iesim cu o sticla de Jack si 2 RedBull pentru modesta suma de 50 EUR. Pe care, evident, le-am baut. Ei bine, de aici negura incepe sa se astearna, dar gurile rele zic ca am mai fumat un joint pe care l-ar fi produs un alt baiat, roman, al carui nume imi scapa inca de atunci, deci sa n-aveti pretentii acum de la mine.

Cert e ca ultima imagine din seara/dimineata aia a fost in Placa de Catalunya, unde Ciurica, in mare verva ca de obicei, dresa 3 fete din Franta sau Spania (l-am intrebat, nici el nu mai stie). Le asezase pe o bancuta si facea concursuri cu ele, gen Vrei sa fii miliardar? pe teme din moda, istorie si ce mai alegeau ele. Eu eram langa ele pe banca usor invidios pe succesul lui si chiar pe starea lui plina de viata, pentru ca mie mi se facuse destul de rau. Cert e ca la un mom dat au venit 2 baieti, francezi parca, care chiar insistau sa joace si ei, au inceput sa se certe pe punctele atribuite, nu totdeauna pe criterii egale, de Ciurica etc. Cica la un moment dat s-ar fi implicat si niste negri, spanioli, cu chef de scandal, dar despre asta, poate pe blogul lui Ciurica. Cand si-o face. Cert e ca se spune ca am ajuns acasa impreuna cu Ciurica, acolo unde Sibip deja dormea in spagat pe tot patul. Chestie care pe mine ma atingea doar usor, intrucat stateau ei 2 intr-un pat, iar eu in celalalt. Ciurica insa purta o amaraciune in suflet pe tema asta. Pana la urma cred ca s-au luat in brate si s-au culcat fericiti.

Ar mai fi de povestit o dimineata de la Placa de Catalunya, cand eram in aproximativ aceeasi componenta, plus Prietenu aka Robert, care venise doar pentru 2 nopti in Barcelona, pentru concert, iar prima noapte s-a decis s-o petreaca cu noi pe strazi. Cert e ca atarnam pe bancutele alea facandu-i fericit pe marocanii ce vindeau bere noi, adica: eu, Ciurica, Sibip, Prietenu, Tibi(dabo) si cele 3 fete din Canada din povestea de mai sus, ca asa mi-am sia dus aminte. Sibip a cedat primu, a plecat la culcare. La fo juma de ora, sau sa fi fost o ora, mai incolo, am incercat o retrospectiva a ceea ce se petrecea acolo si rezultatul a fost: Tibidabo o fugarea pe una dintre ele, Ciurica pe alta dintre ele, cea mai nasoala, daca ma intrebati pe mine, iar Prietenu, mare baiat, statea pe genul romantic pe o banca mai incolo cu cealalta, discutand, dar ce zic eu discutand, filozofand, despre fotbal. Daca l-ati cunoaste, chiar nu v-ar mira treaba asta. Mai apoi am aflat si motivul pentru care era cu totul absorbit de prezenta ei: fata chiar juca fotbal in Canada undeva intr-un fel, chestie care l-a topit total.

Cert e ca vazand eu cum stau lucrurile, in fotbal n-aveam sanse sa il dovedesc pe prietenu, pe aia a lu Ciurica nu indrazneam s-o anturez, chiar nu eram suficient de beat (nu stiu dac-as fi vreodata), iar Tibi se producea pe spaniola, am decis sa las lucrurile sa se aseze si sa plec sa ma culc. Ceea ce am si facut si chiar am fost mandru de gestul meu fara precedent in istoria recenta. Cert e ca Ciurica n-a mai ajuns acasa, nu stiam a 2a zi daca sa ma bucur pentru el sau sa-mi para rau. Pana la urma am aflat ca treaba a stt la modul urmator: la un mom dat s-au decis sa mearga pe plaja toti 6. Mai putin Prietenu, care probabil a primit vreun raspuns nefavorabil la vreo intrebare despre fotbalul din America de Sud din anii '60, astfel incat a decis sa paraseasca acel suflet sensibil si sa se duca sa se culce. Treaba care a intristat-o intr-atat de tare pe fata respectiva incat n-a mai vrut nici ea sa mearga pe plaja, drept pt care solidaritatea feminina a grait si n-au mai mers nici celelalte. Drept pt care au ajuns pe plaja Ciurica si Tibidabo pentru un motiv pe care, cel mai probabil, nici ei nu-l stiau. Ciurica a ajuns sa doarma undeva la Tibidabo acasa, undeva unde cand s-a trezit a pus, dintr-un reflex mai vechi, mana la cur. Dar era bine, totul era bine.

Ce naiba sa fac, gotta go, vine partea 5. Sper eu si ultima...

PS. excuse typos, am scris in graba..

07 iulie 2009

Barcelona 2009 - how life should be - part 3

Hmm, back again... First of all e de mentionat ca ar fi de bun simt sa incepeti cititul de la Barcelona 2009 - how life should be - part 1, care se afla undeva in josul paginii cum stai la part 3 si privesti. :)

Second of all, lenea mea cronica despre care va marturiseam intr-una din partile anterioare (am uitat in care) mai poate fi provocata la o competitie acerba doar de memoria mea, sau ami bine spus de lipsa memoriei mele. Respectiv sunt genul care trebuie sa isi puna geanta cu laptopul in fata usii de la apartament ca sa nu uite sa o ia cu el a 2a zi cand pleaca la serviciu. Bineinteles, practica asta a fost concluzia unor experiente dintre cele mai triste, cand mergeam la birou ca o floare, fara laptop si ma intorceam linistit (a se citi blazat) acasa, urcam cele 3 etaje fara de lift si luam laptopul si revenam la birou. Thank God ca nu stau prea departe de birou. In aceeasi ordine de idei, daca gasesc locul de parcare ocupat si parchez in alta parte, eventual mai aproape de bloc, a doua zi trec cu nonsalanta pe langa masina mea, ma duc la locul de parcare, realizez foarte repede (mintea imi merge foarte rapid, de parca n-ai zice ca provine de la acelasi organ ca si memoria) prostia in care ma aflu si ma intorc si ma urc in masina. Ma gandeam chiar dupa ce parchez sa fac cu creta pe jos niste semne pentru a doua zi. Cealalta calitate a mea, lenea, m-a impiedicat sa cumpar creta. :)

Anyway, cam asta e situatia in care ma aflu. Si ce legatura are cu povestea noastra? Pai are, ca daca nu termin mai repede cu partile (cate or fi ele) din povestea cu Barcelona, o sa reusesc sa uit totul si o sa ramaneti cu insomnii ca nu stiti finalul.. Stiu, m-am alintat acum.. Deci sa citesc part 2 sa vad unde am ramas...

Oooh, yeah, now I remember. Deci ne-am culcat... Damn, trebuia sa tin un jurnal.. Anyway, vreau sa intelegeti de la inceput ca vacanta asta n-a fost axata deloc, cel putin in cazul meu, pe vizitat de pietre si opere ale unor oameni morti de o considerabila bucata de vreme. Am mers pe principiul ca daca ei n-au auzit de mine, nici mie nu-mi foloseste daca aud de ei. Glumesc, am mai fost in Barcelona si-am vizitat cam ce era de vizitat, dupa care, da, ati ghicit, le-am uitat pe toate, ca era acum 3 ani treaba asta. Drept pentru care nu am mai vazut utilitatea sa o fac din nou, stiind finalul.

Un lucru e clar, povestirea asta in ordine cronologica imi da mari batai de cap. Drept pentru care lucrurile o sa se invalmaseasca un pic spre final, simt eu.

Deci, a 3a zi, proaspat treziti noi, eu ultimul, pe la 2 si ceva ziua, dam sa mergem spre portul olimpic, undeva tot in capatul celalalt al Rambla, fata de hotelul nostru. Apropo de asta, am batut Rambla in astea 7 zile ca nu cred c-am trecut pe Magheru de atatea ori anul asta. Evident, am facut un scurt pit-stop pe la Cheers, cat sa bem o bere, doua (venea asa natural, mi se parea cel mai firesc lucru), dupa care ata spre portul olimpic, trecut podul, vizitat Acvariul din Barcelona. Taman pe pod, ce-mi vad ochii? Anca, o prietena din Craiova, sau cel putin o fata teribil de asemanatoare cu ea. Daca eu inca mai aveam niste dubii, Ciurica mi le-a spulberat strigand-o pe nume, moment in care s-a intors spre a ne certifica apartenenta ei la celebrul neam oltenesc. Am aflat ca era cu maica-sa in Barcelona pentru concertul U2 din 30.06 si pentru ca, totodata, era si ziua de nastere a mamei ei. La multi ani! A ramas sa ne vedem mai pe seara. Acvariul, dupa parerea mea, n-a meritat banii (17 EUR pentru curiosi) si mai ales osteneala, ca dupa cativa kilometri de mers pe jos, numai la rechinii lor nu ma mai gandeam. Ba chiar ii invidiam usor pentru lejeritatea cu care avansau in apa. Pe toti, mai putin o specie, "white-topped shark" parca, ceva cu un punct alb pe inotatoarea dorsala, care, scria acolo, nu se pot opri din inot ca se sufoaca si mor. Bineinteles, motiv suficient de o caterinca groaznica, gen: "bine ca nu le-a dat Dumnezeu si un bolovan mare de impins pe fundul oceanului" sau "presupun ca totusi dorm in timp ce inoata, motiv pentru care cand se trezesc n-au nici cea mai vaga idee unde au ajuns" etc. Adevaru-i ca erau in acelasi vas cu unii identici, dar "black-topped", adica cu un punct negru in locul celui alb, care se odihneau bine-mersi pe fundul vasului si, cel mai probabil, ii priveau cu o usoara compasiune pe cei albi, ceva de genul: "ba, da voi nu va mai opriti, ca m-ati ametit de cap".. In orice caz, in afara de treaba asta, nimic impresionant: pisici de mare, niste pesti foarte colorati, gen Nemo, niste pinguini tristi si murdarei, cel putin pentru ce pretentii aveam eu de la ei. Bineinteles, mai exista si posibilitatea sa fi incurcat eu cele 2 specii, caz in care le cer scuze pe aceasta cale. In orice caz, daca vedeti pe unul pe fundul oceanului ca da din coada, e ala fericitul dintre ei. Ramane sa faceti voi identificarea.

Seara a fost, cred, cea mai trista din toate pe care le-am petrecut acolo, si asta pentru simplul fapt ca nu s-a intamplat mai nimic. A venit si Anca si ne-am dus pe plaja in acelasi loc, dar fara combustibilul aferent, drept pentru care pe la un 2-3 ne-am regrupat din nou la hotel, nu inainte de a parcurge, din nou, acelasi drum pe jos pret de vreo ora jumate. Genul ala sportiv, u know... In drum, am dus-o si pe Anca la hotel, unul care, credeti-ma, nu semana din niciun punct de vedere cu al nostru, fie si pentru faptul ca nu avea niciun bar de gay la parter. Suspectez, de asemenea, ca avea si aer conditionat.

Next day, acelasi decor, aceleasi personaje principale, alte intamplari. Foarte pe scurt a intrat la rampa Ciurica, care, dupa cele 5-6 beri aferente, isi incepea de acum clasicul recital cu "Hi! How are you!" adresat efectiv oricarei persoane (am simtit totusi o inclinatie spre cele de sex feminin, thank God!) si care, spre surprinderea mea la momentul respectiv, functiona teribil de eficient. Respectiv, daca vorbea engleza, era pe felie, daca nu, ma striga in ajutor inspre a ma produce in franceza, spaniola sau germana dupa caz. Nu ca mas descurca teribil de bine, dar macar am un zambet usor stupid care provoaca mila, ca pestele ala care lasa victimele sa muste din el pentru a le prinde. Deci dupa ce incepea discutia, erau mancate... In acest context am schimbat impresii cu grupuri de fete din Canada, Irlanda, Olanda, Franta, Spania etc. Nu, n-am mancat pe niciuna. Seara, revenind din acelasi clasic deja capat de plaja impreuna cu un alt roman de pe acolo, Andrei, am intrat intr-un bar mic in apropiere de plaja numit Ciupito (care ar insemna chiar shot pe limba lor). Nu am fi intrat pentru ca se inchidea in 15 min, dar Andrei s-a produs in spaniola si a convins bodyguardul ca suntem de incredere. Aici, desi nu am stat decat cele 15 min pana la inchidere, s-a dovedit a fi timp suficient pentru Ciurica spre a se familiariza cu locul si spre a se baga in seama cu o blonda a carei nationalitate imi scapa, precum si cea a prietenului ei acolo de fata. Dupa reteta de succes "Hi! How are you!", Ciurica a trecut la lucruri mai indraznete rugand-o amabil pe tanara sa-l trimita pe partenera-su mai intr-o parte spre a se putea exprima mai bine, chestie care i-a reusit nestepart de bine. Cu siguranta a fost momentul cel mai de succes al serii pentru el, avand in vedere ca la 2-3 minute dupa asta aceeasi tanara domnisoara, gingasa si suava ca o garofita sau mai degraba lalea, ca mi-am adus aminte ca era din Olanda, i-a borat cu drag si spor pe basketi, acutizandu-i intr-un fel si durerea de picioare care inca nu-l parasise. Ceva imi spune ca asta l-a convins ca e mai bine la noi in camaruta aia in care stateam atat de intim, dar chiar tineam la curatenia individuala. Deci am mers la culcare.

Partea 4 si, sper, ultima, maine... Acu ma duc, vb lu Ciurica, sa indulcesc cumva revenirea in Bucuresti. Cautam olandeze, spanioloaice, ceva, orice... hehehe...





06 iulie 2009

Barcelona 2009 - how life should be - part 2

So, where was I.. S-o luam cronologic inspre inainte. Spre norocul nostru, caci la un moment dat simteam ca trebuie sa ne iasa si norocul in cale, am intrat mai mult sau mai putin accidental, manati de pofta de-o bere si de fularele si tricourile cu echipe de folbal de pretutindeni, intr-un bar numit Cheers, undeva langa Rambla, pe o straduta numita Carrer de la Boqueria, langa Hotel Ingles, care chiar parea hotel, spre diferenta de camaruta in care am stat noi.

Revenind, am ajuns aici, am intrebat barmanul daca vorbeste engleza (spaniola mea inca nu are nevoie de exhibitii publice, n-o scot la iveala decat in cazuri disperate, cum de altfel a fost la noi la hotel unde niciuna din receptioniste nu vorbea engleza. Asta si pentru ca erau din America Latina toate, mai putin o romanca, dar care lucra doar duminica seara.) - damn, ma omoara parantezele, o sa trec la acolade. Deci revenind (ceva cu volver in spaniola, hehe..), am intrat in bar, am comandat o bere in engleza, dupa care ne-am reluat discutia in romana. Nu stiu daca la prima aparitie, sau la a doua (oricum in prima fraza) a celebrului si atat de romanescului pula, barmanul a venit si ne-a intrebat daca suntem din Ro, etc.. Evident, roman, Cristi, din Sibiu. S-a dovedit a fi un super baiat, am mai cunoscut acolo alti romani, care, in functie usor si de conditia lor sociala, chiar erau foarte fericiti ca suntem cu ei, drept pt care urmatoarele 5 zile am fost aproape nedespartiti, ei pe o parte a barului (lucrau ca barmani), noi pe cealalta, lucram la bere. Dupa ce terminau munca ieseam seara, continuand oarecum firesc tot ceea ce se intamplase pana atunci. Adica beam in continuare. Am facut chiar concesii marocanilor, cumparand numeroase doze de bere de la ei, avand in vedere disperarea care ne cuprindea in fiecare noapte.

Sambata seara ne-am strans si cu ceilalti 5 prieteni care erau deja la Barcelona si am decis s-o facem pe clasic, adica sa mergem sa luam niste alcool si sa mergem pe plaja, asa cum ne statea noua bine inca de la VV, despre care v-am mai povestit. Drept urmare, am luat o sticla de Jack si una de vodca (proasta inspiratie, cantitativ vorbind), am fost pe o terasa spre plaja sa mancam, ocazie cu care, evident ne-am imprietenit cu chelnerul, un uzbechistanez (nu, nu-i o rasa de caine), a carei poveste despre viata, ne-a marturisit, este foarte lunga. Neavand chiar atat de mult timp la dispozitie, cel putin nu pentru povesti din Uzbechistan, l-am salutat cu respect, i-am promis ca in fiecare seara venim si mancam la el (nu l-am mai vazut de atunci), ne-am terminat litrii de sangria, am umplut paharele de plastic cu jack/vodca and co. si am purces spre plaja. Lucrurile au inceput sa se coloreze aici, limbile sa se dezlege, noi sa devenim mai prietenosi, nu intre noi, ci cu altii, drept urmare am cunoscut, in ordine, natii dintre cele mai diverse, de la belgieni, norvegieni, francezi, nemti, englezi, americani. Da, desigur, cu precadere fete (Ciurica, sa-mi dai userul de Facebook al fetei din Norvegia). Pana sa intelegem exact cum stau lucrurile, s-a facut ora 2 noaptea, iar noi am intrat in impas din cauza lipsei de alcool. Asa am si aflat de altfel ca nu se vinde alcool noaptea, desi supermarketuri non-stop sunt. Doar ca peste rafturile cu bauturi alcoolice se tragea o draperie pe care nu reuseam sa-i facem s-o dea jos mai devreme de ora 7, sau asa ceva. Ca sa salvam totusi situatia, am pus mai mult accentul pe spontaneitate si am trecut la fapte. Am facut baie in mare la pula goala cu una dintre cele 3 norvegience, de la care chiar am invatat sa spun: "Tu esti frumoasa" in norvegiana, respectiv: "Du er penn" sau asa ceva. Nu ca ar fi avut o foarte mare legatura cu realitatea, dar nu stiam cum s-o intreb in engleza cum se zice: "Du-te-n pulamea" sau ceva asemanator. In timp ce dadeam eu baia pa relaxare totala, Sibip, unul dintre noi, intampina niste dificultati reale pe plaja, unde unul din marocani (sa ne intelegem, termen folosit, din nou, generic, chiar n-am nimic cu natia asta, macar nu sunt italieni) era cu mana pana la cot in buzunarul lui Sibip in cautarea unei fasii de fericire. Daca l-ar fi cunoscut mai bine pe Sibip, ar fi realizat ca e foarte departe de ceea ce visa. :) Oricum, din acelasi ciclu al surprizelor s-a numarat si faptul ca, o data iesit din mare, am constatat ca unul din francezii care erau cu norvegiencele, tragea in fel si chip de chilotii mei insistand sa-i poarte. L-am pus la curent cu eroarea in care se afla, sugerand sa incerce cu ai lui, care erau imediat langa pe plaja si lucrurile au intrat pe fagasul lor firesc. Bineinteles, gandul meu era inca la baietii de la disco Metro. Unul dintre cele mai spontane lucruri din acea seara a fost decizia lui Cele, prieten de-al nostru, de a ni se alatura mie si norvegiencei in apa, de asemenea la cocoselul dezgolit, ca sa folosim si alta expresie, spre usoara manie a fostei lui prietene, Alina. Actuala nevasta, that is, care era cu noi pe plaja. Presupun ca in zilele care au urmat a venit Alina la el si cu factura de decont pentru gestul de nesabuit, dar eu zic ca a meritat.

Dupa ce am fost invitati cu amabilitate de cei care faceau curat pe plaja sa ne deplasam in orice alta parte decat acolo unde au ei treaba, convinsi fiind ca este cel mai bun lucru de facut, am pornit pe jos pe plaja intreband de unde putem sa luam alcool. Iaca-ta cum ajunsaram noi la capatul celalalt al plajei, un fel de versiunea moderna a Mamaia, fara basinile aferente, insa, in questul nostru pentru alcool, pe care de altfel nici nu l-am mai completat, asta si pentru faptul ca nu ne-au lasat sa intram in pantaloni scurti in disco. Nu ne-am permis sa incercam sa-i convingem sa intram cum am intrat si in mare, am simtit ca nu ar gusta gluma. Si-n plus de asta, ni se cam dusesera aburii de alcool, sadly.

Drept urmare am luat drumul la picior inapoi spre hruba noastra. Ciurica, unul dintre noi 3, avea, sau cred ca in noaptea aia a dobandit, o durere acuta la unul din picioare, la calcai, la talpa, in zona aia, oricum, drept pentru care era de departe favoritul curvelor de pe Rambla, parand ca are un aer ezitant, nesigur in decizia lui, cauta ceva, dar este foarte selectiv, drept pentru care fiecare isi incerca sansele, chiar complimentandu-l: "Hei, guapo!" Nu mai traduc, stiu ca va plac telenovelele suficient.

Hmm, asta a fost ziua 2 si partea 2 de povestire... To be continued...

Barcelona 2009 - how life should be - part 1

Deci, dupa cum anticipati, am fost la Barcelona 2009. Pretextul, sau motivul oficial a fost concertul U2 de pe Nou Camp de pe 2 iulie, despre care voi povesti intr-o alta clipa de elan jurnalistic (sau scriitoricesc?) if ever..

Am stat 7 nopti, de vineri pana vineri, iar pe final deja incepusem sa caut cel mai apropiat internet pentru a-mi gasi bilete pentru urmatoarea vizita. In aceeasi ordine de idei am si ratat avionul de intoarcere spre Ro, treaba care mi-a provocat la un ultim efort financiar in Barcelona, pe care de altfel l-am regretat nespus, fie si pentru faptul ca mi se pare ca i-am directionat teribil de eronat spre Wizz Air in loc de Guiness, o companie cu mult mai mult potential de dezvoltare, dupa parerea mea, or should i say, mai pe gustul meu... 

In rest, desi mai fusesem in Barcelona, surprizele au pornit din prima zi/seara/noapte, pentru ca am aterizat pe la 2 si ceva noaptea. Cea care a deschis balul a fost imensa surprindere ca la parterul hotelului, spuneti-i cum vreti, hotel chiar nu prea-l defineste, pe nume Pension Casa Goya, era o celebra, am aflat ulterior, discoteca gay, Metro. Chestie care, ne-am gandit noi, ar putea sa ne influenteze intr-o oarecare masura intoarcerile nocturne spre casa, mai ales dupa ceva alcool, drept pentru care in fiecare dimineata, grija noastra cea mare era sa ducem mana la cur. No pain - everything is fine, keep on rocking! De altfel, lucrurile au fost destul de linistite, in afara de prima seara cand un tanar (sau tanara, daca-l intrebai pe el) cu mai mult entuziasm chiar a vrut sa urce cu noi in camera, pe principiul ca unde sunt 3, incape si al patrulea si vedem noi ce iese, imaginatie sa fie. Chestie care noua, cel putin in domeniul ala, ne lipsea.

Dupa primul hop trecut cu bine, entuziasmul neparasindu-ne, am iesit spre o plimbare pe Rambla, in ideea ca vineri noapte, Barcelona, ora 3 noaptea ne defineste pe dea-ntregul. Ciurica, unul din noi, fiind realmente fumator inrait, a avut si cea de-a 2a surpriza din excursie, in ordine cronologica, atunci cand a aflat ca i-au fost furate tigarile din bagajul de cala. Bagajul meu de cala, mai exact. Eu chiar i-am propus sa nu puna la inima acest mic detaliu, aflter all mergeam cu o companie romaneasca de zbor, basca low-cost, namely BlueAir. In afara de faptul ca un pachet era cam 4 eur si asta fumeaza 2 pachete pe zi, a fost perfect de acuerdo (c-am rupt-o si pe spaniola pana la urma) si-am plecat mai departe. Pe Rambla, plin de marocani care incercau sa vanda aceeasi bere, Estrella Damm la acelasi pret sic are erau vizibil mai multi decat turistii in sine. Nu mai multi si decat curvele low-end (I mean really low-end - 20 EUR) care trageau de noi cu 2 brate, asta doar pt ca 2 aveau, altfel ar fi tras cu mai multe. Daca pentru curvele celea nu am gasit vreo explicatie (de fapt nu cred ca necesitau explicatii), pe marocani ni i-am explicat a 2a zi, cand am aflat ca in Barcelona NU se mai vand bauturi alcoolice in supermarket, benzinarii dupa ora 23.00. Doar in puburi, discos, la sume modice gen 200 EUR/sticla de Jack. Chestie extrem de ridicola, if you ask me, atat timp cat marocanii (termen folosit generic, sa ne intelegem) erau pretutindeni, chiar stand de vb cu politia pe alocuri, scotand bere foarte rece chiar si din gaurile de canal de pe strazi, unde isi ascunsesera stocul anterior, probabil. Pana la urma e felul unei societati de a rezolva cererea de alcool a cetatenilor, asa dupa cum i-a dus pe ei capul.

Dar sa mergem mai departe, fetii mosului.. Dupa o prima plimbare intre 03 si 05 noaptea pe strazi pentru a lua pulsul, o alta surpriza ne-a asteptat la hotel (nu stiu de ce ma incapatanez sa-i zic asa) unde nu aveam aer conditionat. Mai mult decat atat, era foarte cald. Pot s-o spun din nou? Era FOOOOOOARTE cald.. Am sfarsit prin a dormi cu usa la camera deschisa spre hol, vizibil stanjeniti de emotie referitor la baietii de jos de la disco Metro.

Dupa ce a trecut ce-a fost mai greu, am inceput usor usor sa vedem si partea frumoasa a lucrurilor.. Dar despre asta cand imi voi mai invinge lenea devenita deja celebra...