Hmm, back again... First of all e de mentionat ca ar fi de bun simt sa incepeti cititul de la Barcelona 2009 - how life should be - part 1, care se afla undeva in josul paginii cum stai la part 3 si privesti. :)
Second of all, lenea mea cronica despre care va marturiseam intr-una din partile anterioare (am uitat in care) mai poate fi provocata la o competitie acerba doar de memoria mea, sau ami bine spus de lipsa memoriei mele. Respectiv sunt genul care trebuie sa isi puna geanta cu laptopul in fata usii de la apartament ca sa nu uite sa o ia cu el a 2a zi cand pleaca la serviciu. Bineinteles, practica asta a fost concluzia unor experiente dintre cele mai triste, cand mergeam la birou ca o floare, fara laptop si ma intorceam linistit (a se citi blazat) acasa, urcam cele 3 etaje fara de lift si luam laptopul si revenam la birou. Thank God ca nu stau prea departe de birou. In aceeasi ordine de idei, daca gasesc locul de parcare ocupat si parchez in alta parte, eventual mai aproape de bloc, a doua zi trec cu nonsalanta pe langa masina mea, ma duc la locul de parcare, realizez foarte repede (mintea imi merge foarte rapid, de parca n-ai zice ca provine de la acelasi organ ca si memoria) prostia in care ma aflu si ma intorc si ma urc in masina. Ma gandeam chiar dupa ce parchez sa fac cu creta pe jos niste semne pentru a doua zi. Cealalta calitate a mea, lenea, m-a impiedicat sa cumpar creta. :)
Anyway, cam asta e situatia in care ma aflu. Si ce legatura are cu povestea noastra? Pai are, ca daca nu termin mai repede cu partile (cate or fi ele) din povestea cu Barcelona, o sa reusesc sa uit totul si o sa ramaneti cu insomnii ca nu stiti finalul.. Stiu, m-am alintat acum.. Deci sa citesc part 2 sa vad unde am ramas...
Oooh, yeah, now I remember. Deci ne-am culcat... Damn, trebuia sa tin un jurnal.. Anyway, vreau sa intelegeti de la inceput ca vacanta asta n-a fost axata deloc, cel putin in cazul meu, pe vizitat de pietre si opere ale unor oameni morti de o considerabila bucata de vreme. Am mers pe principiul ca daca ei n-au auzit de mine, nici mie nu-mi foloseste daca aud de ei. Glumesc, am mai fost in Barcelona si-am vizitat cam ce era de vizitat, dupa care, da, ati ghicit, le-am uitat pe toate, ca era acum 3 ani treaba asta. Drept pentru care nu am mai vazut utilitatea sa o fac din nou, stiind finalul.
Un lucru e clar, povestirea asta in ordine cronologica imi da mari batai de cap. Drept pentru care lucrurile o sa se invalmaseasca un pic spre final, simt eu.
Deci, a 3a zi, proaspat treziti noi, eu ultimul, pe la 2 si ceva ziua, dam sa mergem spre portul olimpic, undeva tot in capatul celalalt al Rambla, fata de hotelul nostru. Apropo de asta, am batut Rambla in astea 7 zile ca nu cred c-am trecut pe Magheru de atatea ori anul asta. Evident, am facut un scurt pit-stop pe la Cheers, cat sa bem o bere, doua (venea asa natural, mi se parea cel mai firesc lucru), dupa care ata spre portul olimpic, trecut podul, vizitat Acvariul din Barcelona. Taman pe pod, ce-mi vad ochii? Anca, o prietena din Craiova, sau cel putin o fata teribil de asemanatoare cu ea. Daca eu inca mai aveam niste dubii, Ciurica mi le-a spulberat strigand-o pe nume, moment in care s-a intors spre a ne certifica apartenenta ei la celebrul neam oltenesc. Am aflat ca era cu maica-sa in Barcelona pentru concertul U2 din 30.06 si pentru ca, totodata, era si ziua de nastere a mamei ei. La multi ani! A ramas sa ne vedem mai pe seara. Acvariul, dupa parerea mea, n-a meritat banii (17 EUR pentru curiosi) si mai ales osteneala, ca dupa cativa kilometri de mers pe jos, numai la rechinii lor nu ma mai gandeam. Ba chiar ii invidiam usor pentru lejeritatea cu care avansau in apa. Pe toti, mai putin o specie, "white-topped shark" parca, ceva cu un punct alb pe inotatoarea dorsala, care, scria acolo, nu se pot opri din inot ca se sufoaca si mor. Bineinteles, motiv suficient de o caterinca groaznica, gen: "bine ca nu le-a dat Dumnezeu si un bolovan mare de impins pe fundul oceanului" sau "presupun ca totusi dorm in timp ce inoata, motiv pentru care cand se trezesc n-au nici cea mai vaga idee unde au ajuns" etc. Adevaru-i ca erau in acelasi vas cu unii identici, dar "black-topped", adica cu un punct negru in locul celui alb, care se odihneau bine-mersi pe fundul vasului si, cel mai probabil, ii priveau cu o usoara compasiune pe cei albi, ceva de genul: "ba, da voi nu va mai opriti, ca m-ati ametit de cap".. In orice caz, in afara de treaba asta, nimic impresionant: pisici de mare, niste pesti foarte colorati, gen Nemo, niste pinguini tristi si murdarei, cel putin pentru ce pretentii aveam eu de la ei. Bineinteles, mai exista si posibilitatea sa fi incurcat eu cele 2 specii, caz in care le cer scuze pe aceasta cale. In orice caz, daca vedeti pe unul pe fundul oceanului ca da din coada, e ala fericitul dintre ei. Ramane sa faceti voi identificarea.
Seara a fost, cred, cea mai trista din toate pe care le-am petrecut acolo, si asta pentru simplul fapt ca nu s-a intamplat mai nimic. A venit si Anca si ne-am dus pe plaja in acelasi loc, dar fara combustibilul aferent, drept pentru care pe la un 2-3 ne-am regrupat din nou la hotel, nu inainte de a parcurge, din nou, acelasi drum pe jos pret de vreo ora jumate. Genul ala sportiv, u know... In drum, am dus-o si pe Anca la hotel, unul care, credeti-ma, nu semana din niciun punct de vedere cu al nostru, fie si pentru faptul ca nu avea niciun bar de gay la parter. Suspectez, de asemenea, ca avea si aer conditionat.
Next day, acelasi decor, aceleasi personaje principale, alte intamplari. Foarte pe scurt a intrat la rampa Ciurica, care, dupa cele 5-6 beri aferente, isi incepea de acum clasicul recital cu "Hi! How are you!" adresat efectiv oricarei persoane (am simtit totusi o inclinatie spre cele de sex feminin, thank God!) si care, spre surprinderea mea la momentul respectiv, functiona teribil de eficient. Respectiv, daca vorbea engleza, era pe felie, daca nu, ma striga in ajutor inspre a ma produce in franceza, spaniola sau germana dupa caz. Nu ca mas descurca teribil de bine, dar macar am un zambet usor stupid care provoaca mila, ca pestele ala care lasa victimele sa muste din el pentru a le prinde. Deci dupa ce incepea discutia, erau mancate... In acest context am schimbat impresii cu grupuri de fete din Canada, Irlanda, Olanda, Franta, Spania etc. Nu, n-am mancat pe niciuna. Seara, revenind din acelasi clasic deja capat de plaja impreuna cu un alt roman de pe acolo, Andrei, am intrat intr-un bar mic in apropiere de plaja numit Ciupito (care ar insemna chiar shot pe limba lor). Nu am fi intrat pentru ca se inchidea in 15 min, dar Andrei s-a produs in spaniola si a convins bodyguardul ca suntem de incredere. Aici, desi nu am stat decat cele 15 min pana la inchidere, s-a dovedit a fi timp suficient pentru Ciurica spre a se familiariza cu locul si spre a se baga in seama cu o blonda a carei nationalitate imi scapa, precum si cea a prietenului ei acolo de fata. Dupa reteta de succes "Hi! How are you!", Ciurica a trecut la lucruri mai indraznete rugand-o amabil pe tanara sa-l trimita pe partenera-su mai intr-o parte spre a se putea exprima mai bine, chestie care i-a reusit nestepart de bine. Cu siguranta a fost momentul cel mai de succes al serii pentru el, avand in vedere ca la 2-3 minute dupa asta aceeasi tanara domnisoara, gingasa si suava ca o garofita sau mai degraba lalea, ca mi-am adus aminte ca era din Olanda, i-a borat cu drag si spor pe basketi, acutizandu-i intr-un fel si durerea de picioare care inca nu-l parasise. Ceva imi spune ca asta l-a convins ca e mai bine la noi in camaruta aia in care stateam atat de intim, dar chiar tineam la curatenia individuala. Deci am mers la culcare.
Partea 4 si, sper, ultima, maine... Acu ma duc, vb lu Ciurica, sa indulcesc cumva revenirea in Bucuresti. Cautam olandeze, spanioloaice, ceva, orice... hehehe...