M-au taiat

M-au luat la carioca inainte de operatie

Ei bine, contrar asteptarilor, nu urmeaza o poveste cu si despre minoritatile hinlocuitoare, ci chiar facts of life. Respectiv m-am operat de varice. Chestiile alea care par vene, dar atarna exagerat pe cel putin unul din picioare, fara un scop anume si se maresc/inmultesc de la an la an. In cazul meu ultimii 20 de ani. As fi putut face gestul asta oricand, daca nu as fi resimtit o usoara jena de principiu, o lipsa la capitolul curaj si incredere.

Si trecand peste etapele preliminare, vizite la doctori, discutii, sfaturi etc., intre rezolutiile de anul asta, elaborate pe 1 ianuarie, am inclus-o si pe asta, constient ca va fi cea mai greu de atins. S-a dovedit, spre uimirea mea, ca fiind cea mai tangibila si realizabila. Cand v-am zis eu ca cu femeile astea nu-i simplu...

Dar sa trecem la poveste. Dupa multe indoieli si lupte, ca toti voiau sa ma taie, de parca am vene de aur, am decis sa ma tai la spitalul Colentina pe principiul: la ce restaurant mancam cei mai buni cremwursti din oras? Nu stiu, da-i incolo, sunt doar niste cremwursti, du-te oriunde, mananca-i si rezolva problema.
Sau cel putin asa am gandit eu initial, ca mi se bagase in cap ca e o operatie foarte simpla, te taie de 2 ori din talent si pleci pe picioare valsand, iar pentru baschet iti mai trebuie 2 zile.


Povestea a inceput cu o seara inainte, cand, cu multa tandrete, m-am epilat pentru prima oara pe picior cu o lama de unica folosinta din Mega Image. Asta si pentru ca, sper eu, va fi si unica data cand ma voi epila pe picior. Pe acel picior. Ca la alalalt voi avea treaba la fel, dar prin toamna, zic eu acum. M-am epilat in cada, intins pe spate, cu spuma in cada si un picior scos afara, ca in filmele alea vechi cu Catherine Deneuve. :)

Anyway, ajung in frumoasa dimineata a zilei de 10 aprilie 2014 la spitalul cu pricina la ora 7. Asta dupa ce, cu o zi inainte, am mai trecut pe acolo sa-mi faca diverse poze ca la femei gravide, la care si-au dat cu parerea o sleahta de rezidenti cu privire la bucile mele si tot ce era mai jos. Pana pe la un 9 rezolva baietii partea organizatorica, reusesc chiar sa ma incadreze intr-o juma de pat, intr-un salon de 2, cu un alt baiat, chiar foarte de treaba si simpatic, dar cu o hernie inghinala care nu-l avantaja la glumele mele. La un moment dat m-am dus la doctor in cabinet sa ma picteze pe vene (ce a iesit se vede in poza), de teama ca, in euforia operatiei, sa nu uite de la ce au plecat si sa o ia in sus, spre coaie, presupun. Mai mult decat atat, a venit o asistenta de anestezista (un fel de ajutor de bagator de seama), care mi-a pus suficient de multe intrebari indiscrete despre cand, ce si mai ales cum m-am simtit eu dupa ultimele fumuri trase. Aici dilema mea era cumva previzibila: as fi dat-o p-aia cetateneasca ca sa moara, sa faca, sa-mi coaca daca stiu ce-s alea, dar parca si sa ma risc sa ma taie aia pe viu nu era o optiune. Surprinderea a venit cand m-a intrebat si cum m-am simtit dupa ce am tras. Asta chiar nu cred ca scria in formular. I-am propus o experienta, dar a ezitat. Eziti, pierzi, stii cum e. In fine, de la 9 incolo a inceput razboiul nervilor, care din noi pleaca primul, care se intoarce (eventual fericit) primul si, pana la urma, care si daca se mai intoarce. Astea erau doar cateva din gandurile care ne treceau prin cap. Mai mult mie, ca Marius, baiatul cu hernia, avea un atu asupra mea. Rezolvase cu ceva timp in urma si un genunchi intreg cu tot cu ligamente, deci era rodat in ale operatiilor, obiceiurilor de spital si anesteziilor. Mancase rahidiana pe paine, acum baga totala. Hipster, ce sa-i faci.. Hell yes, avea chiar si papuci de spital si pijama. Oricum, din punctul meu senin de vedere, i-am propus sa isi ia juma' de norma acolo si sa inceapa chiar cu mine sa-si faca mana. Macar avea o privire calda, fata de ce era in spitalul ala. Si avea si o prietena care parca ne adoptase pe amandoi, avea grija si de mine.
Dar sa revenim. Lasand la o parte nepasarea cu care am adormit tot asteptand sa ma ia aia sa ma faca de la brau in jos, la un moment dat chiar m-au trezit si m-au indemnat spre sala de taiere. Loc unde, spre surpriza lor, nu prea incapeam pe patul cu pricina. Sau, mai corect spus, pe usa cu pricina, ca era o bucata de lemn pe patru roti. Au gasit niste prelungitoare, aflate acolo din vremuri preistorice, despre care nimeni nu stia cum se folosesc. Cand in sfarsit le-au asamblat incat sa stau ca la ginecolog, nu incapeau ei pe langa mine in camera, drept pentru care m-au mutat dintr-o parte in alta, chiar ma gandeam c-or sa se bata cu mine prin camera sa-si dea sangele, asa, de incalzire, sa vada sange ca sa li se faca pofta de operatie.
A venit si doamna doctor anestezist. Adica e o specialitate in sine ideea de anestezie. Daca stiau baietii din Vama Veche cum ma anesteziez, mi se adresau cu Dr si mie. Cert e ca dupa ce mi-a bagat ceva discret pe vena, n-am mai apucat decat sa-mi dau pantalonii jos si sa raman in pula goala in camera care se umpluse, desi mica, cu jumatate din curiosii spitalului, dupa care urmatoarea imagine e cu un paravan pe piept, ca un fel de bara acoperita cu ceva, sa nu vad de ce s-au apucat baietii mai jos sa traga. Am sperat in sinea mea ca intre astea 2 imagini constiente ale mele sa nu se fi petrecut si unele neplacute. Din reflex am incercat sa strang din cur sa detectez daca s-a schimbat relieful pe acolo. Bineinteles, nu am reusit decat foarte putin sa misc abdomenul. Cred ca aveam aceleasi sanse sa misc muschii curului sau picioarele cu sansa sa ridic vreo lingura, bisturiu sau chiar un doctor cu totul din camera.

In rest, operatia a fost simpatica, am stat 3 ore cu capul intins pe spate, singurele repere fiind la nivel vizual un ceas de pe perete, iar la nivel auditiv, astia doi doctori care-si dadeau cu parerea despre ce-ar mai trebui sa-mi faca. Apropo de asta, ma gandeam in timpul operatiei ca daca as fi medic, n-as putea rezista tentatiei sa nu fac o gluma de-aia proasta, facuta bine. Sa ma auda pacientul, treaz si constient fiind, cum vorbesc cu celalalt doctor: "Ia zi coaie, ai adus fierastraul ala cu tine, sau il luam la pila?" sau "Ba, ti-am zis ca nu cred ca trebuia taiata si vena aia, ca nu mai merge asta niciodata cand pleaca de aici". Din fericire pentru mine, nu au facut asta. Si oricum, ma relaxasem la ideea ca oricum n-am ce face pana nu imi revin din anestezie, ca nu e ca-n filme, nu-i asa, Ninja? Ma vedeam dandu-ma jos din pat numai in maini, dar am zis ca totusi e unul din momente cand e bine sa lasi filmele si toate prostiile si sa te gandesti la soare, pizde, mare, viata de dupa etc. Implicit, de aici mi-a venit si gandul (pura curiozitate, promit) sa imi verific si pula, desi aveam ganduri din cele mai negre cu privire la modul cum ma va trata in momentul ala. Am zis totusi sa astept pana la reanimare, unde vor fi numai femei si un asemenea gest ar putea fi interpretat mai putin gay. Plus ca, speram eu, anestezia va dura pana la finalul operatiei, deci voi constata acelasi efect si la reanimare. In orice caz, mi-a parut rau ca nu am luat si o tableta cu mine, caz in care as fi putut sa fac si poze de sus, peste bariera aia de pe piept si sa le mai dau sugestii de pe YouTube daca vedeam ca o iau pe ulei rau de tot.
Dupa 3 ore de plictiseala, timp in care simteam cum se lupta cu piciorul meu, il roteau, il trageau, am simtit cum scoteau vena, cred ca trageau amandoi cu 2 maini, chiar am simtit cum ma coseau, au reusit sa termine si sa ma lase pe mana unui monstru de brancardier la 1.60 si 55 kg, care, in toata splendoarea lui de fata, si-a dat realmente interesul sa ma mute de pe masa de operatie pe o targa, iar apoi, la reanimare, in pat. Bineinteles, toate astea in pula goala (a mea), eu tragand si impingand cu membrele superioare, singurele operationale la momentul respectiv.

In final am ajuns pe pat la reanimare, unde mi-au rapit si bucuria unei perne de sub cap, am ramas intins total, invelit ca romanii cu un cearsaf transparent pe care, eu, in visele mele cele mai optimiste, speram sa il pot ridica in zona de sub abdomen fara ajutorul mainilor la un moment dat. Am pus si mainile pe piept, dar mi-era sa nu ma confunde aia si sa ma dea la ghena. Asta a fost cea mai trista perioada din toata operatia. Am ajuns la reanimare pe la un 16.00, fara telefon, fara tableta, fara o perna sub cap si fara haine pe mine. 2 ore si jumatate mai tarziu, ma uit la ceas. Era 16.10. Mi-am dat seama ca nu am scapare si am inceput procesul de resemnare, lupta cu mine si cu capul meu, mai ales ca incepusem usor usor sa misc un picior. Doar unu, cel operat. Celalalt - mort, lemn, nimic. Incoltise o usoara paranoia in capul meu, ma si gandeam ca au reparat unu si au stricat altul, trebuie s-o luam de la capat. Convins in continuare ca asa stau lucrurile, am chemat o asistenta si am solicitat sa ma duca inapoi in salon, unde speram sa nu fiu primul venit de la operatie, dat fiind faptul ca Marius intrase de la 9 dimineata si era aproape 18.00 ceasul, ceea ce pe el l-ar fi scos definitiv din cursa. O asistenta plina de initiativa a promis ca ma duce in salon doar daca pot sa misc picioarele. Spre surprinderea ei si a mea deopotriva, era sa-i fut un picior in gura sa-i dau jos toti dintii. Deci isi revenise si stangul, ba chiar mai bine decat anticipam toti cei prezenti.

Odata ajuns in salon, Marius era acolo zen, cu prietena lui. Trasese un cui sau daduse o buca. Inclin spre prima varianta, data fiind situatia. Radeau, dar mai mult ea. El statea doar pe spate si din cand in cand il treceau transpiratiile doar la gandul ca ar trebui sa se duca sa se pise. Pana la urma a rezolvat aceasta problema cu un fel de plosca (el ii zicea ratusca, cred ca o fantezie de cand era copil). Bine, nu mi-era clar principiul de functionare, cert e ca stand pe spate, isi indesa pula in ea, dar nu curgea pisatul din el, trebuia presiune multa, drept pentru care treaba era extrem de anevoioasa. Chiar mi-a cerut de cateva ori sa fac liniste pentru o mai buna concentrare. Niciodata nu m-am gandit ca as putea sa fiu atat de influent incat sa incurc pe cineva cand se pisa. Oricum, eu am dus o abstinenta totala in ziua aia de joi, nu am mancat nimic, nu am baut nimic, nu am pisat nimic. Bineinteles, cu incepere de la operatie si pana a doua zi cand am plecat acasa am tot primit diverse tratamente direct pe vena. Am incercat sa negociez un Jack, dar asistentele n-au rezonat cum mi-as fi dorit. Intr-un final am dormit (ma rog, petrecut) noaptea acolo, pentru ca, dupa 4 ore de somn, sa imi iau inima in dinti sa ma duc la toaleta, asta dupa ce mi-am reprimat primul instinct, de a ma pisa de la geam, ca tot ploua afara. A fost una din cursele alea in care ai senzatia ca, desi concurezi singur, ai mari sanse sa ajungi pe locul 2.

A doua zi, in jur de pranz, au venit sa-mi schimbe pansamentul. Am reusit sa vad pentru prima oara in ce hal aratam. Eram ca o papusa Chucky, peste 20 de cusaturi pe tot piciorul. Mai ramanea sa-mi fi cusut piciorul invers sau sa am petece de mai multe culori. La plecare am luat-o usor, dar foarte usor, spre casa. In sensul in care prietena lui Marius, care era cu masina, si-a luat invalizii de la spital si a plecat resemnata spre casa si m-a dus si pe mine. Vorba ei: a plecat cu unu cat de cat intreg de acasa si se intoarce cu 2 rupti. Rupti, dar cu potential, am adaugat eu in speranta de a ma baga in seama pentru sesiuni viitoare.

Si, ca imaginea sa fie si mai completa, sa mai adaug ca a fost exagerat de curat in spital, ba chiar la un moment dat mi s-a parut usor exagerat faptul ca au trecut sa schimbe cosul de gunoi din camera a 7a oara intr-o zi jumate, in conditiile in care niciunu dintre noi nu putea ajunge la el sa arunce ceva, nici sa vrea. Dar venea Sanepidu sau cel putin asta era scuza lor pentru a achizitiona cantitati ametitoare de pungi de plastic. La baie in schimb nu era hartie igienica (cum sa faci asta, doar costa vreo 2 lei bucata, cat 3 saci de plastic). Am lasat un sul acolo inainte de operatie, cand m-am dus dupa mai erau 3 fasii, cred ca a fost petrecere acolo de bucurie in lipsa mea. In afara de asta, tipicele reactii pur romanesti, pe care le priveam zambind cu ingaduinta: inainte de operatie cu o zi, doctorul imi spune sa ma rad singur pe picior acasa, ca doar nu vreau sa ma rada ei cu lamele de acolo; cand sa ma panseze, imi spun ca ar fi bine sa cumpar leucoplast sterilizat (sau asa ceva), ca ala pe care il aveau ei nu era steril si... nu era ce trebuie; lui Marius, pentru hernie, trebuia sa-i puna o plasa peste muschi cumva. I s-a sugerat sa o cumpere de undeva, ca ceea ce aveau ei nu prea era chiar plasa, nu se prindea de muschi (cel mai probabil costa 0.1 RON si scria Mega Image pe ea); mancarea de dimineata consta intr-un iaurt, o crema de branza si un cutit de plastic, toate sigilate intr-un celofan. Ma intreb daca o felie de paine sau o lingura nu ne-ar fi ajutat in vreun fel. Sigilate au venit, sigilate (plus flegma fireasca) au plecat spre gunoiul vesnic curat si nou. In sfarsit ne simteam utili, le-am dat motiv sa mai bage o tura de curatenie.
Cam asta ar fi in mare. Bine, am constatat ulterior ca cea mai simpla parte a fost aia cu operatia, recuperarea fiind ceva mai solicitanta. In toamna sper sa mai am indrazneala sa il operez si pe celalalt. O sa aleg o metoda concurenta, laser ceva, ca sa fac comparatii si sa elucidam odata pentru totdeauna misterul: care metoda e mai reusita.
---hmm, cam lunga povestea, poate era bine s-o rup pe genunchi in doua---