IGB

Dupa cum probabil titlul v-a facut deja sa banuiti, am fost la Germania la un prieten. Mai exact Munchen. Si mai exact undeva in vest, pe langa Untermenzing, desi cred ca exagerez cu detaliile. Printre munti de lazi cu Paulaner nefiltrata si căzi de gluewein (vin exagerat de fiert, ca sa faca fata frigului din piata in care nemtii stateau de nebuni in picioare si radeau la aceleasi glume suspect de non-porcoase, chiar si dupa al zecelea pahar), din nefericire nu s-au intamplat prea multe episoade demne de relatat, ba chiar au avut loc unele demne de ascuns in mare taina.

Evident, nu se putea daca nu scriam si eu despre chestia asta, desi cu toata sinceritatea, nu cred ca storc vreo idee noua fata de cele mii de randuri scrise pe tema asta. Mai mult decat atat, m-as referi la reactia sociala, mai mult decat la proiectul in sine, despre care, trebuie sa recunosc, nu numai ca nu stiu prea multe, dar nici nu-mi pasa foarte tare. Ca sa ne intelegem, orice parere, cat de documentata stiintific poate parea, poate fi falsa, falsificata. Din nestiinta, din prostie, dar de cele mai multe ori de la bani. Iar in cazul de fata, vorbind despre cateva tone de aur (manelisti din toate tarile, treceti pe aici!), riscul ca adevarul sa fie cu totul altfel sau sa nu existe pur si simplu, sunt imense. Drept urmare, am considerat ca nu are niciun sens sa fac efortul sa ma informez despre asta. Adica asa cum de cateva luni apareau numai opinii si articole favorabile chestiei asteia, acum toate sunt impotriva. De ce? Ca asa suntem noi, romanii, cu curentul, cu trendul. Fiin...

Si pentru ca lunea nu a fost niciodata un moment prielnic pentru a munci, si nici martea nu ne convinge prea tare, o ardem pseudo-filozofic pe fb, cu ochii pe ceas. Dialogul de mai jos se intampla nu cu mult timp in urma pe Fb chat. Pentru linistea si impacarea unora dintre voi, am deghizat atat actorii principali, cat si figurantii din dialogul de mai jos. Sper, spre sansa mea, sa nu va regasiti in povestire si, mai mult decat atat, sa nu recunoasteti decat un singur personaj din dialogul de mai jos, oricare ar fi ala. Si nici sa nu va bateti capul prea tare, luati doar partea educationala a dialogului. N.A. dialogul, replicile si ortografia au fost pastrate cu sfintenie pentru a da o aura de autenticitate conversatiei. Enjoy!

Ma simt ca si corespondentii aia de pe front. In sensul ca transmit live, desi nu am nimic de a face cu ce se intampla in jur. Deci m-am hotarat eu asa sa plec la mare cu autocarul. De fapt a fost si mai rau, am vrut cu trenul, dar m-a sucit un prieten. Nu, n-avea cum sa fie mai rau, deci m-a prostit. Se uitase el pe net si gasise autocar, facea 3 ore pana in Constanta, cu aer conditionat, wc si wifi in interior. As fi zis pe drum, de fapt cred ca asta au vrut sa zica si ei, dar s-au exprimat gresit. Si ca sa ma fac inteles: aveau wifi, il gaseam in lista, dar nu se putea conecta nimeni la el, era ca femeile frumoase de pe catwalk. Cu diferenta ca la asta nu mergea nici cu bani. Deci am renuntat rapid la ideea de a ne destrabala pe fb. Wc bineinteles ca era, in chioscul de langa care ne-a pescuit, pe autostrada la benzinaria la care am oprit si, sper eu, undeva la finalul calatoriei. Sper sa prind finalul, adica, ca de wc n-am nevoie. Tot ce-am avut de eliminat am transpirat....

Stiu cat de dor va e voua de povestirile mele. Cam la fel de dor cum imi e mie de intamplarile pe baza carora scriu povestirile de care va e voua dor. Si ca sa intram un pic in anticamera marilor evenimente ce ma/ne asteapta vara asta, sa va povestesc ultima isprava de arme petrecuta, din nefericire, in orasul natal si prezent, adica aici-sa, fix la mine in apartament. Intr-o frumoasa seara de miercuri aseara, fara sa detinem o explicatie cursiva si bine documentata asupra motivului sau ocaziei, m-am strans impreuna cu doi prieteni sa citim ceva. Pot sa va marturisesc ca am citit ceva in jurul a 1.5 litri pe la 50% asa, light, daca la randu-va stiti sa cititi printre randuri. Sau poate n-ar trebui sa dau din casa.

De fiecare data cand apare un moment de dialog inter-natii, fie el meci de fotbal, alegeri parlamentare (in care, evident, sunt implicate minoritati) sau diverse conflicte locale intre niste tarani distrusi din diverse sate (cazul cu fetita aia cu bentita tricolora) sau chiar niste mizerii bagate de jurnalisti pentru a-si mai vinde scarbele de ziare, lumea sare cu gura si dezbate problema patriotismului si nationalismului. Firesc, foarte multi neterminati vertebral se aprind si fac spume la gura, convinsi ca dreptatea e de partea lor, ca ei sunt romani si patrioti. In primul rand sa intelegem din start definitia lor, dupa carte: -  NAȚIONALÍSM   s. n.  Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. -  PATRIOTÍSM   s. n.  Sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei.

Stiti cand va spuneam eu ca nu scriu decat din experiente traite si, uneori, usor exacerbate? Ca nu pot sa scriu despre ceva ce nu mi s-a intamplat sau macar nu am fost martor la intamplare? Ei bine, m-am gandit sa incerc si exercitii de imaginatie si sa vorbesc despre un subiect deloc familiar. Ca de exemplu pescuitul. Evident, v-ati prins din introducere ca nu am pescuit in viata mea. Asta daca nu se contorizeaza ca pescuit experientele din clasa a cincea in Germania, unde ne-au dus la o rezervatie cu pesti si ii scoteam afara cu o sticla de pepsi pe care infasurasem o sfoara cu un cui la capat, in care infigeam bucati de piept de pui prajite pe gratar si chiar si asa strangeam cantitati impresionante de peste. Practic erau asa multi in apa aia ca nu mai incapeau si se cereau afara ca Radu Petre pe final de meci la baschet.

Avand in vedere ca am achizitionat o tastatura noua si, intr-un fel sau altul, trebuie si ea sarbatorita, iar cum alcoolul ne face rau in egala masura la amandoi (bine, mie imi trece in zece zile), am decis ca cel mai bun mod de a-i ura bun venit e s-o pun la treaba in scop constructiv. Adica pentru voi! Si cum in ultima vreme nu mi s-au mai intamplat multe lucruri demne de povestit, iar eu scriu numai pe baza unor intamplari reale, am decis sa comentez in cateva randuri situatii de viata intalnite la sala de fiare (ca daca zic fitness imi ziceti ca nu se vede), loc in care petrec anormal de mult timp in ultima vreme. Si cum spiritul si mintea nu mi-au parasit trupul nici chiar in acest lacas destul de dedicat celui din urma, nu pot sa nu constat: Categorii de participanti: - excesiv de grasa - femeia la 40 ani si 140 kile, careia nu i-a trecut prin cap nicidecum pe la 80 (kile, nu ani!) ca ar fi timpul sa faca ceva in sensul asta, drept pentru care decide la 140 kile sa inca...

Pentru a treia noapte la rand m-am trezit din somn la 2 noaptea. Visam ca eram cu ea. Spre diferenta de sutele de vise din trecut de genul asta, asta a fost atat de real, de palpabil, incat pentru o clipa am fost foarte tentat sa-l confund cu realitatea. Povestea noastra din viata reala este suficient de veche incat sa nu mai am pornirea, in mod curent, de a incurca visele cu realitatea. Ceea ce il face cu atat mai surprinzator si mai puternic. Interesant e ca, in cadrul visului,  chiar si dialogul dintre noi se purta pe tema vis sau realitate, iar eu incercam sa gasesc repere care sa imi apere ideea de real, dar singurele care imi veneau in ajutor erau vorbele si zambetele ei. Care, evident, sunt dovezile cel mai putin de incredere intr-un caz ca cel de fata, dar, si tocmai in asta consta impactul, pentru o clipa, aproape m-au convins. Atunci m-am trezit. Usor speriat. Culmea este ca cel mai puternic argument al meu pentru a-mi demonstra ca este doar un vis nu incerca sa provin...