22 martie 2013

La pescuit

Stiti cand va spuneam eu ca nu scriu decat din experiente traite si, uneori, usor exacerbate? Ca nu pot sa scriu despre ceva ce nu mi s-a intamplat sau macar nu am fost martor la intamplare? Ei bine, m-am gandit sa incerc si exercitii de imaginatie si sa vorbesc despre un subiect deloc familiar. Ca de exemplu pescuitul.

Evident, v-ati prins din introducere ca nu am pescuit in viata mea. Asta daca nu se contorizeaza ca pescuit experientele din clasa a cincea in Germania, unde ne-au dus la o rezervatie cu pesti si ii scoteam afara cu o sticla de pepsi pe care infasurasem o sfoara cu un cui la capat, in care infigeam bucati de piept de pui prajite pe gratar si chiar si asa strangeam cantitati impresionante de peste. Practic erau asa multi in apa aia ca nu mai incapeau si se cereau afara ca Radu Petre pe final de meci la baschet.

Deci, dupa cum spuneam, nu am pescuit in viata mea. Si nici nu intentionez s-o fac. Cu atat mai mult sportiv. De fapt cum adica sportiv? Ce poate sa fie sportiv la pescuit? Mi se pare mai putin sportiv decat jocul de table. Adica asemanari ar fi: ambele se pot juca in pantaloni scurti, slapi si nu presupun miscare prea multa. Ba chiar si scaunelele pe care se sta nu-mi dau seama daca sunt privite in folclor ca scaunele de table sau de pescuit. Dar nu e ca si cand ai inota sa prinzi pestele. Atunci da, as zice ca e un sport al naibii de dificil. dar de fapt arunci diverse mizerii in apa si speri sa fii un pic mai destept decat pestele si sa i se faca lui prea pofta sau prea mila de tine si sa vina sa-si prinda buza in agatatoarea ta.

Intreg procesul mi se pare cel putin meschin, sa te bucuri la foamea bietului animal ca sa il scoti din apa, sa-ti faci poza cu el si sa-l manjesti cu carioca, dupa care sa-i dai drumul inapoi. Mai mult decat atat, ca-n filmele in care s-a intalnit hotul cu prostul, il mai si pacalesti cu bilute colorate, nici macar nu-i dai sa mananca si gura lui ceva digestibil. Si-i mai gauresti si botul, sa-i curga din gura cand bea pepsi cu paiul.

Pe de alta parte nu am inteles cam care ar fi skillurile cu care trebuie sa fii inzestrat pentru asa un sport. Cam care ar fi aportul naturii, sub forma de talent, impins asupra fiintei tale ca sa te bucuri de un succes remarcabil la acest sport. Eu personal cred ca daca te inzestreaza natura cu o lene neobisnuit de mare si cu o opera completa Sadoveanu, poti deveni campion mondial in no time. Nu mai zic ca daca ai si WiFi pe lac, dai si simultane.

S-au mai gandit ei sa arunce pestii inapoi in lac dupa ce-i prinde primul concurent, ca sa aiba si ceilalti concurenti sanse egale. Cam ca la bridge, I reckon, cand strang cartile. Pai sa fim intelesi, cam cat de stupid poate sa fie chiar si un peste, sa puna botul la aceleasi glume de 4-5 ori in aceeasi zi, mai ales ca dupa prima experienta a realizat ca sentimentul nu e prea placut, recte se cam usuca pe mal. Mai exista varianta ca se arunca pestii inapoi in lac pentru ca, nu-i asa (vorba lu' Irina Margareta Nistor), acesta este un sport si sunt si pestii fiinte care trebuie sa-si vada de rostul lor acolo in lac. Bineinteles, nimeni nu se gandeste la kilogramele de rame care fac posibil tot sportul asta extrem, cu pretul vietii lor.

Si sincer, nu pot sa nu ma gandesc si la ce e in mintea si sufletul bietelor animale (poti sa le zici animale la pesti?). Adica totusi sunt niste fiinte, diferite intre ele, diverse specii, mai iscusite, mai putin iscusite, ca oamenii. Ceea ce nu pot sa accept este ideea ca pestii nu cunosc. Da, sunt prosti, dar asta pentru ca stiu totul. In definitiv chiar si Bregovic recunoaste: "A fish doesn't think 'coz a fish knows everything." Deci imi imaginez ca pe fundul lacului e o caterinca totala la fiecare concurs de pescuit. Aia mai batranii ii imping pe puberi sa le aduca o bere de deasupra apei numai ca sa ii vada cum vin spoiti de vopsea inapoi dupa vreo 4 ore. Si ii mai iau si la picioare (sau, in fine, la palmi cu coada) la intoarcere ca au venit fara bere.

Mi se pare de-a dreptul amuzant (prin natura ridicolului) pana si atitudinea concurentilor la un campionat de pescuit. I-ati urmarit vreodata in timpul concursului? Nici eu, dar, dupa cum spuneam la inceput, imi pot da cu parerea. In mod inevitabil, toti au palariuta pe cap. Sa nu-i bata soarele si sa nu-si mai poata elabora strategiile ample de prindere a pestelui. Apoi, o seriozitate si solemnitate in tot ceea ce fac, de parca muta regina. Toate miscarile lor sunt foarte lente, pentru a potenta importanta gesturilor. Sau pentru a mai umple timpul care oricum trece groaznic de incet si pentru ei, si pentru spectatori. Parca si rama se zbate la relanti cand s-o infiga in undita, patrunsa, inainte de ac, de importanta rolului ei in univers in clipa aia. Arunca undita pe lac (in cazul fericit in care nu o arunca in directia opusa si deja au prins 80 kg de biban care trecea pe bicicleta prin preajma) de parca arunca la poarta. Daca nu se duce fix pe luciul apei unde se reflecta lumina soarelui in 20 nuante diferite de albastru, o retrag rusinati si mai dau o data. Bine ca nu e ca la golf sa trebuiasca sa o arunce mai departe din locul unde a aterizat dupa prima aruncare.

Am mai auzit, de asemenea, ca sunt concursuri specializate pe diferite specii de pesti. Gen campionatul national de dat la stiuca (alo, unde v-a zburat gandul? reveniti, ziceam de peste. Da, da, stiu, seamana, dar...). Stau si ma intreb daca tot acolo, in adanc, pe fundul apei, toti ceilalti pesti bat niste apropouri catre stiuci sa se predea ca sa nu mai prelungeasca inutil concursul si, implicit, discomfortul pe lac.

Am un prieten si coleg de echipa (care n-are FB, thank God!) care e campion national la pescuit. Evident, nimic nu tradeaza ocupatia lui, daramite ditamai pozitia de campion. De fapt nu stiu daca a fost, mai este sau e dublu-triplu campion national. Sincer, eu nu imi imaginez cam care e perioada dupa care se organizeaza un alt campionat de pescuit. Adica se poate face si a doua zi si sigur iese altul campion. Sau poti sa o faci din nou dupa o viata de om sau o viata de peste. Ca sa se elimine suspiciunile de blat. Revenind la prietenul asta al meu, el are chiar si tricouri cu pescuit, cu desene cu pesti pe ele. Eu, daca as fi pestele din figura de pe tricou, nu i-as da bani pentru publicitatea pe care mi-o face. O consider cel mai clar exemplu de publicitate negativa, poate chiar extrem de periculoasa. Pentru toata specia, nu doar pentru mine.

Pana la urma, cred ca e ca in bancul ala cu:
- Fetele, va plac pestele?
- Nu, ca e rau si ne bate!

Ps. Toata povestea este o caterinca in cursul careia nu a fost vatamat niciun peste si chiar niciun sportiv inrolat in competitie. E doar o joaca.