Deci m-am hotarat eu asa sa plec la mare cu
autocarul. De fapt a fost si mai rau, am vrut cu trenul, dar m-a sucit un
prieten. Nu, n-avea cum sa fie mai rau, deci m-a prostit. Se uitase el pe net
si gasise autocar, facea 3 ore pana in Constanta, cu aer conditionat, wc si
wifi in interior. As fi zis pe drum, de fapt cred ca asta au vrut sa zica si
ei, dar s-au exprimat gresit.
Si ca sa ma fac inteles: aveau wifi, il gaseam in lista, dar nu se
putea conecta nimeni la el, era ca femeile frumoase de pe catwalk. Cu diferenta
ca la asta nu mergea nici cu bani. Deci am renuntat rapid la ideea de a ne
destrabala pe fb.
Wc bineinteles ca era, in chioscul de langa
care ne-a pescuit, pe autostrada la benzinaria la care am oprit si, sper eu,
undeva la finalul calatoriei. Sper sa prind finalul, adica, ca de wc n-am
nevoie. Tot ce-am avut de eliminat am transpirat.
Fiind cu un prieten de aceleasi dimensiuni ca si
mine, ne-am dus direct la bancheta din spatele autocarului. Pe motor, adica. Si
nu e iarna, aveam noi sa realizam foarte curand. Ce-i drept, taxatorul, care
totodata era si hamal si sofer (desi nu le facea in ordinea care trebuie), ne-a
anuntat de la inceput ca nu vom avea aer conditionat pana la iesirea pe
autostrada, cand al doilea alternator porneste la turatii mari si il incarca pe
primul si... e clar, se descurca mai bine ca mine la fizica si la temperaturi
inalte. Chiar voiam sa-i propun un ciclu Carnot, sa mai transforme din caldura
aia in energie, poate ne si deplasam.
Noroc ca am iesit relativ curand (dupa 4 litri
de apa de om) spre autostrada, moment in care a dat drumul la aer conditionat.
Cateva momente mai tarziu ne doream sa-l stinga, ca sa mergem mai repede si sa
intre aer pe trapa aia de sus, ca aerul ala era fierbinte de conditionat. La un
moment dat, eu m-am gandit destul de serios si la ciocanelul ala de la geam. Nu
ca sa sparg geamul, ci sa-mi dau in rotule, sa vad daca ma mai afecteaza ceva
sau am devenit imun la durere.
Trebuie totusi sa recunosc ca ce-i al lui e-al
lui. Ne-a zis ca ajungem la 18.10 – 18.15 si am ajuns la 18.11. Banuiesc ca se
grabea sa-i dea jos pe cei care se imputisera deja. Pauza, ca trebuie sa alerg
un pic pana in fata sa iau o gura de aer.
Sloganul lor este: confort, calitate, ieftin
si rapid. Cam asa mi-as fi dorit si eu sa ma omoare cineva inainte sa ma urc in
autocarul asta.
Partea frumoasa e ca nu merg cu el decat pana
in Mangalia. De acolo trebuie sa gasesc ceva spre vama. Sper sa fiu la fel de
norocos. Oricum, in gara la Constanta am urat cum probabil nu am urat in viata mea, asta pentru ca prietenul meu se dadea jos acolo, deci pentru el calvarul luase sfarsit. Tot acolo am realizat cat de placut e in august, la
soare, pe asfaltul incins de puhoiul de lume din fata garii. Pai fata de cum
era in autocar, ziceai ca m-am cait si m-au trimis din iad inapoi la aer.
Oricum, sper sa nu fiu asa pacatos in vama,
incat sa ma trimita iar. Si daca totusi o sa fiu, o sa aflati, ca va povestesc.
Si mai am un regret: ca mi-am luat un singur
tricou de schimb pana duminica. Pe asta il arunc inainte sa intru in vama, ca
dupa gazele alea de sist, asta le-ar mai trebui bastinasilor.