De 8 ani de zile lucrez la o firma de telecomunicatii canadiana, Nortel. Odata in culmea piramidei firmelor de telecomunicatii, datorita conjuncturii si, cel mai probabil, a unui management deplorabil (CEO trimis in judecata pentru frauda etc.) a ajuns de la un numar de 100 000 angajati in anul 2000 la 18 000 in 2009, urmand ca intr-un (al catelea?!?) proces de restructurare, sa mai dea afara 5000 angajati.
Cel mai probabil ma voi numara printre nominalizati, la fel precum multi alti colegi, cu care intre timp am devenit prieteni. Daca la primele 3-4 valuri de restructurari am avut ceva emotii, gandindu-ma la cat de dramatic s-ar schimba viata mea in urma acestei operatii, acum chiar nu mai am niciuna, ba chiar astept cu nerabdare momentul. Poate si pentru ca pregatesc lucruri mari pentru acel moment, sau cel putin asa imi spun mie cu optimism si incredere.
Va functiona oare si in acest caz teoria conform careia orice sut in fund se concretizeaza printr-un pas inainte, fie el cat de mic? Se pare ca sunt pe cale sa aflu cat de curand.
Presupun totusi ca acest optimism al meu total nejustificat se datoreaza intr-o masura si apropierii verii si ideii de mare, soare, muzica, bautura si ce-o mai iesi in Vama Veche. Cel mai probabil anul acesta mai mult pe soare si mare decat pe muzica si bautura datorita bugetului de austeritate care se preconizeaza...