Este vorba despre traficul DE CACAT din Bucuresti si despre felul in care este acesta influentat de psihologia DE CACAT a oamenilor de prin aceste locuri.
Si o sa ma refer punctual, dar total aleator, la situatii DE CACAT intalnite in traficul de zi cu zi.
1. Si o sa incep cu cea mai DE CACAT modificare din ultimii ani, cea a Caii Victoriei. Deci ei, in mintea lor, chisa-i-as in freza, cum zice un domn, orice domn, respectabil din Dubasari (sau oricum, din zona in care vodca este driverul tuturor actiunilor cu urmari mai mult sau mai putin fericite din viata lor), deci ei, aceia, s-au hotarat ei sa faca pista de biciclete pe Calea Victoriei. S-au gandit ei asa, ca daca pe 3 benzi (care de multe ori se faceau 2) se mergea cat de cat bine, singurul drum din centru unde se mai putea circula, sa il faca de 2 benzi, din care una e invariabil ocupata de muistii (in genere taximetristi) cu atotintalnitele avarii si dureri in pula. Mai mult decat atat, la intrarea pe Calea Victoriei din Piata Victoriei, parcarile facute de aceleasi minti luminate forteaza din start ca masinile astfel parcate sa ocupe prima banda, drept pentru care intersectia oricum inghesuita este acum... ati ghicit, si mai inghesuita. Sa mai vorbim despre bordurile rasarite din senin pentru a delimita, chipurile, benzile de biciclisti de cele auto? Nesemnalizate, incepand subit, terminandu-se la fel de subit, e o chestiune de timp pana cand o masina (sau mai multe for what it matters) se urca pe ele si pe eventualii biciclisti, victime sigure. Dar citeam intr-un post pe forum al unor militanti pentru drepturile biciclistilor ca ce bine a facut, ca sa mergem mai mult pe jos, cu bicicleta, sa renuntam la masini etc. In afara de ineptia vizibila din start, pentru ca benzile alea sunt infinit mai folosite de pietoni decat de biciclisti si oricum se termina.. nicaieri, in pomi, garduri, curti sau prin niste linii de suspensie din care fiecare intelege ce vrea, i-as fi urat domnului din postul cu pricina sa incerce sa faca efortul ca intr-o zi de luni seara, pe la 18.00 asa, in urma unei situatii de regula regretabile, dar pe care i-as dori-o punctual, sa incerce sa o duca pe ma-sa (sau nevasta-sa, la alegere) la spital cu bicicleta. Pe cadru. Si daca se poate, sa fie si usor grabit, agitat, contra cronometru.
2. Imi place ardoarea cu care romanul din trafic arde sa fie primul la semafor. La fiecare semafor rosu din zare de care ma apropii, ma uit in masinile din jur sa le vad indarjirea. Becurile de frana se aprind numai cand bara celui din fata devine extrem de pregnanta si amenintatoare in parbriz. Pe ultimii 2-4 metri, ei inca incearca sa schimbe benzile si sa gaseasca o pozitie mai favorabila pentru start. Bineinteles, tinta e pole-ul, primul la semafor, moment in care, evident, isi baga toata pula si, printr-o relaxare binemeritata, uita sa plece la verde vreo 2 cicluri de semafoare. Dar, vorba aia, e primul la coada, e momentul lui de glorie, merita sa se bucure de invidia celorlalti. Partea mai proasta e ca si ceilalti au cam prins miscarea si il claxoneaza preventiv de la ultimele secunde de rosu, cat sa stie ca cineva se gandeste cu multa caldura la familia lui. Sa mai vorbim despre economii de carburant, poluare, emisii, de scos din viteza si lasat masina la ralanti cand se apropie de semafor si e rosu? Nuu, imposibil, se baga altul in fata mea, prind 2 semafoare, ajung acasa cu intarziere de 5 minute, imi stric seara, viata etc.
3. O alta caracteristica a condusului la romani, ca tot veni vorba, este claxonatul. Avand privilegiul sa stau foarte aproape de o intersectie (bine, acum au facut un pod si mi-au mai distrus placerea), in momentele (chiar perioadele, lately) de low self-esteem, cand ma simt eu asa, mai deprimat cu capacitatile mele de exprimare intelectuala, deschid geamul si ma uit pierdut in intersectie. Preferabil dimineata, intre 9 si 11. Timp de 2 ore intersectia aia nu tace. Nu exista moment in care sa nu claxoneze cineva. Bineinteles, traficul e la fel DE CACAT si in urma interventiei fonice, oamenii sunt la fel de prosti, soferitele cu masinutele lor rosii si albe (Polo, i30, Fabia, 500, twingo, X5, Cayenne, Q7 si alte chestii fine si delicate cu care le-au rasplatit sotii lor iubitori) incurca la fel de rau intersectiile, ridica la fel de mirate din umeri, dupa care isi reiau procesul de gloss, mascara si lipstick din oglinda masinii. O placere perversa ma incearca (una din ele, ma rog). As face un experiment psihologic: as vinde masini fara claxon si fara avarii in Romania, dar cu bata de baseball in dotarea standard. Cred ca rata criminalitatii (cel putin in trafic si in familie) ar creste la cote fara precedent. Ar fi show-uri in intersectii. Si pe Calea Victoriei.
4. Taximetristii. Aici e un paradox. Desi sunt cea mai DE CACAT specie intalnita pe sosele, aproape toti cu care am mers pareau, incercau, uneori chiar dovedeau ca sunt super baieti. Acum ori sunt eu foarte norocos, ori ei foarte selectivi, ori aplicatia pe Android cu care ii chem ii incurca teribil pe cei care merg ca pulile (stiu la ce va ganditi, nu ca alea misto) in trafic. In afara de evidentele dialoguri (unde mergeti?/dar de ce cacat te intereseaza?/ca eu merg in balta alba/pai nu esti la munca, n-ar trebui sa mergi unde iti zic eu?/imi pare rau), mi se pare de studiat psihologia taximetristilor, rupta din viata si mulata perfect pe psihologia romanului fraier, care trebuie tentat sa puna botul. Eu cred ca undeva sus, acolo, in ierarhia lor, un marketing mastermind ii lumineaza, ii ghideaza spre succes. Daca la inceput, toti jegosii de taximetristi puneau pretul 3.50 RON scris pe usa, mic, jos, decojit, racait, cu glume proaste in fata, de genul 1.40 mph, si cu aparatul intre scaune, cazut, cu capul plecat de parca si lui ii era jena, romanii au inceput sa se prinda. Cati straini sa arzi din fata de la Inter (ca la Otopeni s-a terminat smecheria) ca sa manance si gura ta shaorma cea de zi cu zi? Acum au gasit o alta smecherie: pretul este 3.39 RON, dar primul 3 e usor luat la pila, cat sa ii arda pe cei mai putin atenti la detalii. Bineinteles, la nivel de confort nu se distinge nicio diferenta, aceleasi jegoase de dacii, care daca au facut upgrade la Logan de la 1310, nu te mai poti tine dupa ele (asta si pentru ca le fug piesele care incotro). In rest, nu cred ca s-a inventat legea rutiera in Romania pe care sa nu o incalce marea majoritate a taximetristilor: linii continue, mers pe linia de tramvai, depasire pe calea ferata, oprit in orice loc cu oprirea interzisa, avarii pe singura banda a unui drum cu sens unic... they got it all covered. Zici ca le da la plecare de acasa o lista pe care trebuie sa o aduca bifata, impreuna cu planul zilnic.
5. Ca veni vorba, mi se pare fascinant numarul enorm de semne de circulatie nerespectate in Romania. Si ma refer cu precadere la unul anume, cel de oprirea interzisa. Sunt convins ca multi nici nu-l stiti cum arata, asta si pentru ca e ca virgula dintre subiect si predicat. Nimeni nu-i intelege rostul, nimeni nu-l respecta. Cu toate astea, ele sunt foarte multe. Mi se pare efectiv fabuloasa indarjirea cu care Primaria se incapataneaza sa le monteze pe stalpi, probabil cu resemnarea ca nimeni, dar absolut nimeni, nu le va respecta sau macar arunca o privire. Nici de reclame stradale nu sunt bune, atat de ignorate sunt. In orice alta tara normala s-ar fi studiat problema si s-ar fi ajuns la o solutie sau compromis: ori le respectam, ori nu le mai punem, ca sa nu dam senzatia ca suntem chiar cei mai prosti din Europa.
6. Daca tot a venit vorba de semne stradale, o alta specie des intalnita, dar cu o soarta destul de trista inca de la nastere sunt stalpii aceia mici care apara teritoriile (intrari/iesiri din magazine, iarba verde, parcuri, trotuare) de masinile gata de parcat oriunde. Astia sunt adevaratele semne de parcare, nu semnele de mai sus. Astia sunt cei care reusesc (intr-o durata relativ scurta de viata) sa spuna tare si raspicat: aici nu se parcheaza. Si pentru ca sunt o specie evolutiva, care lupta pentru viitorul lor, au dat nastere la stalpii de parcare din piatra, cei de pe Calea Victoriei. Acestia, fara dubii, sunt nascuti din parinti campioni. Si in afara de faptul ca mai mult incurca decat descurca, vor dainui cu siguranta mult mai mult decat trotuarul pe care au fost amplasati.
7. Soferii din PH si CT. Ma simt obligat sa fac o evidentiere clara, pe criterii de calitate si sa creez o categorie speciala pentru cei mai falnici dintre participantii la trafic, mandrii locuitori din Philadelphia si Constangeles. Cunoscute, de asemenea, sub denumirile de Prahova si Constanta. Aceste doua specii, spre diferenta de rudele lor mai de la oras, cei de Arges, care datorita unei pozitionari strategice inca din cele mai vechi timpuri alaturi de uzinele Dacia, au un gust si un rafinament deosebit cu privire la accesoriile de tuning alese, deci acestia din PH si CT, ziceam, inca mai au nostalgia husei de volan din lana, a covoarelor persane sfasiate de pe peretii casei si cusute cu grija pe banchete si a spoilerelor (studiind legile fizicii, au inteles rapid ca, datorita portantei, tin portbagajul plin cu varza inchis) in culoarea masinii (asta in prima luna, pana le sare vopseaua pictata cu acuarela). Si daca soferii pe PH sunt de departe cea mai periculoasa specie cu care va puteti intalni pe soselele patriei (bate la cur ursul, caprioara, taranul cu caruta, vaca la plimbare si porcu fugit din batatura), ei bine cei din CT duc conceptul de tuning la o alta dimensiune, atacand cu volan de Renault pe Dacie, echipare M Sport in ceea ce priveste abtibildurile care acopera gaura unde fusese incuietoarea portbagajului, coada de rechin tip BMW, iar adevaratii trendsetteri au chiar si luminite sub masina (pentru situatiile frecvente si probabile in care isi scapa cheile cand se dau jos, franti de beti fiind).
Evident, situatiile din traficul romanesc sunt infinite la numar, deci voi mai reveni cu alte observatii la fel de coerente si obiective, deci... va urma numarul 2.