08 octombrie 2012

Biblioteca Academiei Romane - aniversare 1000 ani

Si o poveste mai scurta: am fost sambata asta la o intrunire de mare prestigiu, "Noaptea portilor deschise la Biblioteca Academiei Romane" sau asa ceva. Pe cat de pompos suna titlul, pe atat de interesant a fost inauntru.... NU.
Evident, datorita naturii mele de hater, luati tot ce va povestesc mai jos cu putina paine, sa nu va inecati.
Am ajuns acolo pe la 17.30, marele eveniment incepand la ora 18. Mi s-a spus ca deja am intarziat, desi tot ce aveam de facut era sa pun un cearsaf pe o masa, sa infig un bat in pamant pe care sa anin un drapel cu insemnele firmei (am uitat sa precizez ca nu a fost chiar alegerea mea pentru o seara frumoasa de sambata). Evident, toata logistica mi-a luat fix 5 minute, timp in care singurul care parea la fel de tamp ca si mine era un coleg de suferinta de la o firma, sa zicem, concurenta. Evident, eu aveam avantajul asupra lui ca macar nu eram imbracat intr-un costum de comunist trist si nu ma dadeam rotund cu un monitor plin de informatii plictisitoare, astfel incat toata lumea ce trecea pe la standul meu ma scutea relativ des de dialog. Cu toate astea, pliantele mele s-au dat destul de bine, poate calitatea hartiei care nu zgarie sa fi fost cauza. Nu am primit, din pacate, niciun numar de telefon la schimb. :(
Principala mea grija, de fapt singura, era sa nu cumva sa ma intalnesc cu cineva cunoscut acolo, chestie care nu stiu pentru care dintre noi ar fi fost mai jenanta. Probabil pentru mine, dat fiind contextul. Oricum, m-am linistit repede in aceasta privinta, publicul fiind format din juni de 60+, acompaniati de parintii lor. Ca sa fiu mai explicit, cele mai reusite tinere de acolo, in afara de vanzatoarea de Cola si de o reporterita Digi 24HD, erau pe la 1.60 si 60 (ani, nu kile), mergeau cracanat si sacadat, purtau ciorapi si sandale cu gaurele marcati de trecerea timpului si miroseau a celebrele haine de nurca mancate de molii, dar care lipseau de la intalnire (si nurcile si moliile). Evident, acompaniate de mai experimentatii lor parteneri de viata, cu nelipsitele palarii de paie cu gaurele si pantofii cu 2 numere mai mari, rupti pe alocuri, de parca pantofii insistasera sa vina la intalnire si se agatasera cu disperare de picioarele omului. Unii dintre ei aveau chiar si niste bucati de hartii in mana, dar din cauza tremuratului evident al mainilor, nu am reusit sa descifrez decat "Diploma" si "145 ani". Mi s-a parut ca li se potriveau. Partea care ma avantaja la publicul asta era ca puteam sa imi gasesc motive de joaca si sa trec discret printre ei, sa dau basini si sa-i studiez distant cum se uita suspicios unii la altii.
Evident, o astfel de serata culturala a fost asezonata si cu un program cultural de exceptie. Cel care mi-a rapit atentia (doar pentru o clipa, ce-i drept) a fost un tanar chitarist de succes (numeroase premii pe la concursuri internationale de interpretare pe la Buzau si Constanta), care a scartait niste frumoase slagare compuse de autori pe care nici MC-ul serii (o doamna pe la 60 ani, probabil fiica bagata pe pile a lu Horia Moculescu sau asa ceva) nu le prea putea pronunta si il tot privea pe interpret, cerandu-i incuviintarea. De parca daca zicea altceva in afara de Edith Piaf, Tom Jones si Tudor Gheorghe, ar fi inteles cineva ceva. Spre disperarea mea si, posibil, a altora din public, doamna MC ne-a amenintat ca partea a doua a concertului tanarului va fi compusa din cantece din creatia proprie. N-am mai suportat durerea sfasietoare si am plecat mai departe de lumina reflectoarelor, care, bineinteles, il umplusera de sudoare pe tanarul cret, cu ochelari, acnee juvenila si adus un pic de spate, asa cum i-ar sta bine unui interpret de talia sa. Din nefericire, dupa incheierea reprezentatiei, am mai fost amenintat cu un recital al unui cur (sau cor) de preoti, apoi cu muzica bizantina si nu stiam daca sa rad sau sa plang.
Partea buna a lucrurilor e ca in partea opusa scenei, undeva unde acordurile infundate ale talentului la chitara se mai estompau, era o gradina mare, cu o fantana aducatoare de calm, liniste, contrastand puternic cu violenta si dezmatul din fata scenei. Aici se mai refugiasera cativa oameni normali, sau, din contra, dusi cu capul ca si mine. Spre satisfactia mea, orele 20 au venit relativ repede si m-au scutit de suferinta. Am promis sa ma razbun mai pe seara in Fratelli.

PS. Toata povestea de mai sus reprezinta doar interpretarea mea proprie a unei situatii reale, despre care puteti afla mai multe la www.biblacad.ro.