06 mai 2010

Stilul de munca la roman

La roman stilul de munca nu exista. Romanului nu-i place munca. Decat munca multa si rasplata pe masura, el prefera munca putina, situatie de care sa se planga in continuu, remuneratie mica, pe care s-o bea. Caci, vorba aia, de o bere se gasesc oricand bani, nu?
La romani, conceptele de project plan, design, planning etc nu exista. A auzit de ele in treacat, dar in mod evident, el, care este mult mai inteligent (si mai ales mai smecher) decat restul populatiei de pe glob, o poate face si fara detaliile astea, ba chiar mai repede. Romanii reusesc sa faca 150 km de autostrada in 20 ani si sa li se strice in urmatorii 2. Romanii reusesc sa faca un pod peste o cale ferata, dar care sa nu treaca peste stalpii de inalta tensiune. Romanii reusesc sa faca o masina in care sa ploua, careia sa-i curga benzina la alimentare si ale carei jiglere sa fie curatate ca un tabiet de dimineata, imediat dupa breakfast. Iar cand totul pare disperat, lucrurile, in natura lor fireasca, se strica, romanul vine cu o solutie: o bucata de lita. Cu o bucata de lita romanul ar fi in stare sa repare si un reactor nuclear. Chiar nu conteaza ca ceea ce repara azi cu bucata de lita sau un kil de prenadez produce maine pagube de milioane, sau omoara zeci de oameni. El si-a demonstrat maiestria si ingeniozitatea.
Existau povesti mai demult care explicau cat de destepti suntem noi romanii comparativ cu alte natii si ca odata scapati intr-o tara civilizata, le rezolvam oamenilor alora problemele din 3 miscari si fara sa ne zbatem. Bine, nimeni nu mi-a povestit si continuarea povestii, in care, probabil eram luati la spituri de care acei oameni carora am reusit sa le producem un haos permanent pentru o solutie aparenta si temporara. Apropo, eu chiar am locuit printre ei, printre unii afara si romanii nu erau nicidecum renumiti pentru inteligenta, ingeniozitate, inventivitate, salvatore de la patria. Erau in cel mai rau caz recunoscuti drept linistiti, muncitori, atat timp cat reuseai sa ii dezveti de obiceiurile stramosesti cu portofele, carduri bancare etc.
Nu stiu daca ati observat, dar romanul fura chiar si daca nu are nici cea mai vaga idee ce fura. Atat timp cat apartine cuiva, iar acel cineva nu este atent, romanul baga in buzunar pe principiul ca vede el acasa daca-i trebuie. Daca nu, il arunca, ce are de pierdut.
Cele mai interesante exemple de acest gen ne sunt date de istorie, in care romanul, evident mai slab pregatit si inferior numeric (cred ca tot de lene), evident evita lupta, dar nu uita inainte sa fuga sa dea foc la ogoare, glii, sa otraveasca fantanile etc. Adica baietii aia veneau 3000 km din Turcia (sau cati erau pe vremea aia) cu ditai tunurile dupa ei, iar romanu, relaxat, o ardea la padure, la gratare, cu vinutu, femeia-n pula, iar pe saracii turci ii oropsea pe toate partile. Si daca totusi aia erau suficient de incapatanati sa ne alerge, le dadeam si cu pietre-n cap. Ei bine, traba asta romanul o numeste strategie. Daca totusi se ajungea pana acolo incat ne puneau cu spatele la perete, mergeam pe planul B, alternativ, conform zicalei: capu plecat sabia nu-l taie! Si cand reuseam sa-i convingem ca le suntem supusi si ca buze ca ale noastre n-au mai simtit ei niciodata pe pula, incat ne lasau in pace, evident, in cel mai smecheresc mod cu putinta, cum se intorceau cu spatele, scoteam pula la ei, enervandu-i groaznic. De aici si istoria noastra bogata: stolurile de turci, tatari, unguri, libelule, ursi, tigri etc veneau sa ne asupreasca din nou, moment in care istoria se repeta. In cazul in care dupa ce ne-au calcat unii veneau totusi altii mai mari si mai tari sa ne dea-n gura, ne declamam sus si tare boala pe cei dintai si simpatia pentru cei din urma. Miscarea asta o puteam face la nesfarsit, ducandu-i in eroare si pe cei mai abili strategi militari. De acolo si prietenia cu nemtii si cu rusii, care pana la urma n-a prea fost nici cu unii, nici cu altii, si-am ramas in pula goala fara Basarabia. Asta daca nu am citit eu gresit printre randurile cartii de istorie.
Dar sa ne intoarcem la stilul de munca al romanului. Romanul, chiar si la un nivel inalt, vede rezolvarea unei probleme cu totul altfel decat restul lumii. Si sa va dau un exemplu: daca tu ma trimiti pe mine sa montez ceva in casa la Popescu, care, dintr-un motiv sau altul, este usor suparat pe tine si-mi spune ca-mi rupe picioarele daca intru la el in curte, sfatul tau sincer catre mine nu e sa astept pana rezolvi tu diferendul tau cu Popescu, ci ca o sugestie ar fi sa incerc prin spate unde ai observat tu ca nu e lacat, sa montez ce am de montat si sa o tai elegant, salvand astfel si timp, si nervi si gasind si o rezolutie romaneasca la o problema generala. Iar asta e o poveste la nivel de firme, deci pe juridic.
La romani diviziunea muncii este atat de precis pusa la punct incat in 99% din cazuri daca te apropii de grupuri de muncitori care sapa sau asfalteaza, unul face cat de cat ceva, restul sunt fie pe partea de consulting, fie isi vad de bericioaica lor Neumarkt la pet de 2l.
Romanul cand termina un pasaj subteran si-l da in folosinta, acesta nu are lumini in interior, iar cateva canale nu sunt astupate. Evident, dintr-un prea mare zel de a deservi masele de cetateni pentru care, nu-i asa, se fac aceste eforturi. Cand termina un pasaj suprateran (pod), prin crapaturile de la imbinarile de asfalt te poti pisa pe cetatenii de dedesubt fara a da gres vreun pic. Romanul cand termina si da in folosinta un mall, in ziua in care se inaugureaza ploua in atat de multe locuri inauntrul lui (desi afara e soare) incat galetile de acumulare par niste ciuperci multicolore, de diverse dimensiuni, menite sa te intampine.
Din ce am observat eu, romanul incepe sa paseasca pe calea lui inca de la gradinita. In gradinita, copilul roman stie sa innumere, cei germani nu rup culorile. In clasa a 5a romanul stie matematica, nemtii au prins cifrele pana la 10. Intr-a 8a romanul face derivate si integrale, nemtii o ard pe ecuatia de gradul 1. In tot acest timp, parintele roman este profund nemultumit de slaba pregatire a celor din Occident si isi declama odrasla geniu, savant de renume mondial. Evident, peste 10 ani neamtul face Audi si BMW, romanul se mira de ce a vrut sa faca masina si i-a iesit o barca. Dar, nu-i asa, toate se rezolva cu o bucata de lita...
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus ce mi-a trecut mie prin cap la ora asta.

PS. Romanii care nu se regasesc in descriere, ba chiar se innegresc un pic citind cele de mai sus, nu puneti la inima sa nu dati in vreo boala nasoala, luati-le in ras, ca si mine. Un ras trist insa...