Despre mine

Mi-a mai venit o idee: mi-ar placea sa-mi spuneti/marturisiti/strigati/defulati, sub protectia anonimatului sau nu, cum doriti, parerile voastre despre latura/ile mele negative.

Ideea de la care plec sunt doua:

1. Orice caracteristica negativa a caracterului unui om se agraveaza, sau accentueaza in timp, cel putin asa am constatat uitandu-ma la cei din jur, adica la voi. Mi-ar placea sa cred ca pot inca sa mai corectez cate ceva, dar trebuie sa ma ajutati pentru asta.

2. Cei mai in masura sa iti poata spune partile tale negative sunt prietenii care iti sunt aproape si te observa aproape zilnic, adica tot voi.

De exemplu, ca sa va dau un imbold, ca stiu ca de acolo plecati usor mai departe, incep eu despre mine: sunt lenes, cam egoist... gata, am deschis lista, va dau cuvantul la comentarii...

Aaa, am mai gasit ceva: superficial si incapatanat...

PS. Numai de suflet si de detenta sa nu va luati... :P

Zicale

Va propun o noua sectiune, una de zicale, de sayings, de orice tip ar fi ele. Ca idee, mi-ar placea unele care se pun de obicei in semnaturi pe diferite forumuri, sau status pe messenger cand simtiti nevoia sa fiti poetici. Daca e un citat celebru, ar fi de bun simt sa dam si numele cui apartine. Ok, here we go:

1. Kill all my demons and my angels might die too! - dintr-un film care mi-a placut, Transsiberian.

2. Gigi Becali nu face flotari, el le cumpara. - preluare dupa vechile glume cu Chuck Norris.

3. Daca te nasti prost, ai toate sansele sa mori asijderea. - EU, dupa 33 ani de studii pe caz.

4. You can not kick ass, if you have both feet on the ground - autor anonim

5. Boy, you're amazing! You look more like me than I do! - Robbie Williams intr-un concert in Budapesta

6. You have not failed. You've just found 10,000 ways that won't work! - autor anonim

7. In istorie, au fost mai multi oameni sacrificati in numele pacii decat in numele razboiului. - parca asa era, autor necunoscut

8. I've missed more than 9000 shots in my career. I've lost almost 300 games. 26 times, I've been trusted to take the game winning shot and missed. I've failed over and over and over again in my life. And that is why I succeed - MJ (nu intrebati care...)

9. Fara poezie, viata e pustiu! - Stefan Mihailescu-Braila in Secretul lui Bachus

10. Dati-mi un punct de sprijin si voi adormi pe loc. - autor anonim

11. Intelectual nu e cel care a citit cinci metri de bibliotecă, ci cel care gîndeşte cu capul lui - Mircea Toma, cred ca ma defineste si pe mine...

12. "We didn't lose the game; we just ran out of time!" - Vince Lombardi, la un meci de basket pe care, evident, l-au pierdut.

Hahaieli

Si pentru ca tara in care traim ne ofera cu varf si-ndesat motive de umor, de cele mai multe ori pe genul "haz de necaz", m-am gandit sa infaptuiesc o rubrica de idei de stand-up comedy, cu mai mult sau mai putin haz, rupte din realitatea de cacat care MA inconjoara. Idei:
1.de ce in cazul unor accidente cu raniti, salvarea care vine si-i ia pe targa pune o patura pe ei, chiar daca e vara 40 grade? Oare cand ii impusca in cap sau fac un atac de cord li se face automat si foarte frig?

2. romanii, ca orice neam de sorginte latina care nu se dezminte, intarzie. la ei timpul e relativ (ca si multe alte lucruri, de parca ai zice ca Einstein a fost roman). Daca trebuie sa mearga la teatru/fotbal/intalnire/sedinta/simpozion, ei intarzie. De altfel iti poti da cu usurinta seama de faptul acesta din insasi intrebarea: "Pe la ce ora e...?" sau "La cat ar trebui sa fim la... ?" Deci nu la ce ora, la cat incepe, la cat trebuie sa fim acolo. Deja de aici iti poti da seama de caracterul relativ al perceptiei lor asupra intalnirii cu pricina. De altfel daca ati observat, orice convorbire telefonica intre 2 romani, cat de cat prieteni, se termina cu:"Ok, vorbim mai incolo." Asta chiar daca e ora 6pm si ei "ar trebui" sa se vada la 8pm. Dar pana atunci mai sunt 2 ore, timp in care se mai pot suci de cateva ori, drept pt care... "mai vorbim".

3. Mi se pare de-a dreptul incredibil faptul ca pe orice plaja din lume, 90% din femeile care se decid sa faca topless poarta urme de sutien pe piele. E chiar asa recenta moda asta, anul asta v-ati apucat cu toate? Ca parca anul trecut v-am vazut si erati la fel. Si chiar pareati aceleasi. Sau vi s-au mai dezvoltat sanii pana la o forma care abia anul asta va permite sa ii prezentati? Sau v-au mai trecut complexele pe tema asta?

4. De acum noul sampon XXX include cantitate dubla de Q10 pentru o mai buna protectie impotriva bacteriilor etc. De ce nu au pus ei cantitatea asta dubla de Q10 de la prima aparitie a samponului XXX? S-o mai fi inmultit si numarul bacteriilor si au simtit nevoia sa vina cu arme noi? S-a ieftinit enzima Q10 intre timp si si-au permis sa puna mai multa, stfel incat samponul cu pricina chiar sa va si protejeze de bacterii, nu ca pana acum?

5. Daca mergeti pe strazi de munte cu masina, in special intre Sibiu si Ramnicu Valcea, observati cu usurinta niste indicatoare rutiere care, cel putin mie, mi se par foarte stranii: Atentie! Cad bolovani! sau bolojani, ca in indicatorul din figura.

Acum intentia mie mi se pare laudabila, desi daca ma intrebati, mi-ar fi placut mult mai mult ca autoritatile sa faca ceva si sa elimine potentialul pericol, astfel incat indicatorul sa nu mai fie necesar. In alta ordine de idei, imi imaginez situatia: mergi cu masina, foarte incet, serpentine, atent la drum, la tot ce se intampla, la indicatoare si vezi semnul asta: Atentie! Cad Bolojani! (sau, ma rog, bolovani). Cam cum te-ar putea ajuta o astfel de stire, cam ce s-ar schimba in conduita ta de drum o data ce afli informatia asta? Poate doar sa incepi sa te rogi sa nu inceapa sa cada CHIAR in momentul in care treci tu, in rest, nu prea vad cum ai putea sa salvezi situatia in cazul in care chiar incep sa-ti cada in cap sumedenie de bolovani. Decat sa ii accepti linistit,sa-ti indoaie capota, masina cu totul, dar tu, zambitor, sa fii impacat in sinea ta ca autoritatile te-au anuntat. Nu ca ai putea-o lua pe alt drum, si oricum, semnele astea vin la multa vreme dupa ce ai ajuns la un punct din care nu te mai poti intoarce nici sa vrei.

6. O fi bine sa ai 2 copii, unul titular la FC Barcelona, iar altul la Arsenal (vezi yaya-kolo toure)? Nu cumva te pune usor pe ganduri daca e sau nu cazul sa te apuci sa mai faci vreo 2?

7. Cum se cheama irish puburile in Irlanda? Oare la Y (igrec) cum ii zice in greaca?

PS. Adaugati idei in comentariile voastre si le voi adauga la articol, bineinteles impreuna cu creditele de rigoare... Haideti sa ne hahaim! :) Lui Lache sa nu-i spuneti ca ne omoara ala...

Barcelona 2009 - how life should be - part 5

Ok, si ca sa continui si chiar sa termin cu povestea despre Barcelona, haideti sa trecem si la partea 5 si, sper eu, si ultima.

Enumerarea nu va mai fi mai deloc cronologica si destul de fugitiva intrucat m-am plictisit si nici nu am starea necesara povestirilor, dar vreau sa termin ce v-am promis.

Deci de mentionat ar mai fi faptul ca ne-am intalnit, din nou intamplator, cu niste prietene din Romania, 6 la numar, ca le-am innumarat sa nu le pierd prin Barcelona, care venisera si ele la concertul U2. In mod evident, fiind femei in primul rand, si romance in strainatate in al doilea, orice incercare de planificare cu ele a fost din start sortita esecului. Cu toate acestea, am reusit sa merg cu ele la plaja in timpul zilei, exact la inceputul vestic al plajei, la Barceloneta. Mare greseala!!! Era de-a dreptul odios, marocanii cu bere, apa, jointuri, felii de cocos intrecandu-se in tipete cu chinezoaicele, coreencele, sau japonezele (denumite generic ping-pong de mine) care insistau sa ne faca masaj, tot acest amalgam ducand la un haos de nedescris fata de care atmosfera de la Mamaia ar putea fi privita ca sanatoriu de-a dreptul. In orice caz, nu era spectaculos pe plaja acolo, de abia dupa aia am aflat ca era mai ok la Portul olimpic, pe care l-am testat peste cateva zile si chiar a fost mult mai ok. Din ce am auzit, oricum e mult mai ok pe plajele de langa Barcelona, gen Lloret del mar, sau altele.

In rest, sarind peste alte povestiri imbibate mai mult sau mai putin in alcool, trebuie sa va mai spun ca am mai facut o vizita la Sagrada Familia, la insistenta lui Ciurica, care si-ar fi dorit sa bifeze primul obiectiv turistic pe vacanta asta, evident in afara tuturor barurilor din zona Rambla. Si chiar n-a fost in van, avand in vedere ca baietii au mai tras un pic de ei de acum 3 ani cand am mai vizitat-o. Au mai facut niste turnuri, parerea mea cam kitsch, dar in fine, cica la anul ar trebui sa fie gata intr-o forma sau alta, deci motiv de revizitare. :)

Seara am fortat nota, am pus pantalonul de stofa, cravata in carouri, camasa D&G (a se citi niste blugi siun tricou) si am intrat in discoteca la Catwalk. Aici, mare destrabal, am cunoscut pana la urma 2 olandeze foarte simpatice, Tessa si Iris, cu care am petrecut toata seara, pana s-a terminat acolo, iar apoi in alta disco, pana ne-au dat afara pentru ca Tess, in betia ei, se apucase sa isi reumple paharul de bere direct de la dozatoarele lor. Evident, fara sa le dea aia 8 EUR pe care si-i doreau. In poza din stanga Tessa e in dreapta, langa je, iar Iris in stanga langa baiatul ala mai urechiat, roman, dar cu un foarte puternic si autentic accent englezesc cand vorbea engleza.

Cert e ca a doua zi era ultima inainte sa plecam la Romania, drept pentru care ne-a apucat sindromul depresiv pe care l-am vindecat printr-o cura de shopping in El Corte Ingles, Decathlon si alte lacase de cultura si civilizatie, unde, by the way, era o placere sa intri fie si pentru aerul conditionat pe care-l promiteau inca de la intrare.

In ultima zi ne-am revazut pe seara cu Tessa si Iris, am mai lucrat un pic la dictia noastra olandeza (nu vreti sa stiti cum se pronunta Van Tygelen in olandeza). Apropo, stiati ca in limba olandeza cel putin 3 litere se pronunta H? Nu-i de mirare ca era sa ma-nec incercand sa pronunt honey, sau how are you pe limba lor. Sincer, mi-era mai mult sa nu le scuip. Pe seara am mai rezolvat niste beri, apoi am mancat la un restaurant unde am gresit esential incercand o paella mixta care s-a dovedit ca era mixta si cu fructe de mare, pe care le urasc din tot sufletul meu, drept pentru care am repetat alegerea cu una paella de pui. Macar pe asta il cunosteam, il puteam privi in ochi, spre diferenta de resturile de membre sau alte organe din prima paella. Fetele incercau sa ne convinga sa mai stam 2 zile, pana duminica, cand plecau si ele, dar noi nu si nu desi mie mi se inmuiase un pic inima. Pana la urma, cu o intarziere de jumatate de ora fata de timpul planificat, am luat-o cu Sibip spre hotel sa luam bagajele si apoi spre aeroport. Ciurica, care avea avionul la o ora dupa noi, a decis sa mai stea cu fetele, motiv pentru care iar l-am urat sincer.

De la hotel, am analizat situatia si, dupa o privire scurta la Sibip pe care l-am vazut incrancenat la ideea de a da 30 EUR pe taxi, am luat un Nightbus, N17, care ne-a dus la aeroport, spre surprinderea noastra, in mai mult de o ora. Astfel incat am ajuns la aeroport cu 10 min inainte de decolare. Da, adica am pierdut avionul. Pentru prima oara in viata. Drept pentru care, dupa o economie de 30 EUR, am decartat fiecare alti 240 EUR pentru un loc in avionul lui Ciurica, care, intre timp, avertizat fiind, a luat un taxi si a ajuns in aeroport in 12 min, evident, razand.

Cam asta a fost aventura mea la Barcelona, sper ca persoanele implicate sa nu se fi simtit ofensate in vreun fel, caz in care imi asum intreaga responsabilitate. Cum ar fi s-o dau p-aia cu: orice asemanare cu persoane reale e pur intamplatoare blablabla.. :) Aaa, si apropo, in tot acest scenariu n-a fost ranit niciun animal, iar personajele sunt peste 18 ani la data povestirii. Nu sunt sigur de 2 spanioloaice pe care le-a anturat Ciurica, in rest garantat asa e.

Concluzia: cam asa cred eu ca viata a fost planificata sa fie traita, dar ne-am cramponat noi pe parcurs de niste detalii si am ajuns in diverse situatii care mai de care mai de cacat, din care se pare ca nu mai iesim decat impinsi de la spate. Multumesc pentru lectura si comentarii!!!

Barcelona 2009 - how life should be - part 4

Ok, back with it... Mi-am infrant cu greu lenea care ma cuprinsese si, sincer, cel mai mult m-a motivat feedbackul vostru, asa ca... a big round of applause for you...

Am realizat in urma unor comentarii ca pe Sibip l-am cam omis din povestire. Sincer sa fiu, am incercat s-o fac pe genul discret, pentru ca povestile care-mi vin la prima strigare in minte sunt cu felul lui extrem de dramuit de a-si cheltui mica avere din portofel in Barcelona. Incepand cu ideea, efectiv geniala si atat de tipic romaneasca, de a-si ascunde greul, majoritatea, cascalaul, purcoiul de bani sub salteaua patului la hotel, asta dupa o scurta, dar justa evaluare a situatiei si dupa transpunerea in pielea, dar mai ales mintea, eventualelor personaje cu gand de robbing. Mai exact intre pat si saltea, acolo unde se indoaie cearsaful. Caci, vorba aia, stie toata lumea: cui dracu i-ar da prin cap sa caute acolo cand este in foame de bani si da buzna intr-o grota obosita in care se inghesuie 3 romani? Nimanui. Ma rog, mai putin cameristei care, culmea, chiar facea curat in fiecare dimineata. Si pana la urma ei nu i-ar sta bine c-un sort nou, o boneta mai atragatoare, ca stim cat de mare e competitia la clasa asta sociala.

In fine, a doua poveste legata de Sibip si tot in acelasi context a fost in seara in care am decis sa cinam pe faleza, la prietenul din Uzbechistan despre care va vorbeam in part 1, sau 2, i guess. Dupa ce ca calculat extrem de atent cu ce se serveste sa nu-i prisoseasca,la final am avut neinspirata idee (atributul mi l-a facut cadou ulterior, in private) de a propune sa impartim la 7 sau la cati eram, ca sa nu ne mai omoram in calcule. Si iata cum a platit al meu Sibip 17 EUR pentru o paella de 7 EUR, chestie total inacceptabila in mintea lui. Noroc ca a doua zi s-a revansat cumva, pentru ca 2 prieteni au comandat de mancare dupa care au abandonat ideea si s-au dus ata spre camera. Ma rog, am inteles ca se cunoasteau de curand, iar ea, mai pe genul iepure. Dar poti sa-i condamni? Tineri, ale tineretii valuri ne cuprind pe fiecare cand si cand.. Revenind, SIbip s-a revansat pentru seara anterioara consumand cu satisfactie (nu doar gustand cum de obicei o face fara retinere) inca 2 portii, binemeritat, in viziunea lui.

Anyway, aceasta mica paranteza fiind incheiata (dar care se va mai lega cu alte povesti, veti vedea), sa mergem mai departe cu povestea noastra, fetii mosului.

Ei bine, urmeaza cea mai decisiva parte a excursiei, decisiva din punct de vedere fizic, in sensul in care pe mine, unul, m-a cam daramat, pus in cur, rupt in cap, sau cum vreti sa-i ziceti. Ati ghicit, are de a face cu prietenul Jack, revenit de aceasta data in forta, la modul 5 sticle. Ca sa nu lungesc prea tare si sa incerc totusi (desi nu cred) sa ma incadrez in cele 4 parti promise, as spicui din acea seara (oricum n-as putea sa va spun totul de-a fir a par din cauze firesti, ce nu tin de reaua mea vointa). Deci dupa deja celebrele beri de seara, sau de dimineata, avand in vedere ca ne-am trezit la 2 si ceva, ne-am luat inima in dinti si am incercat sa ne facem niste planuri mai consistente pentru seara, drept pt care, cu ajutorul lui Cristi de la bar, am luat 4 sticle de Jack prin diverse combinatii si la preturi mai mult decat decente si am purces, intr-o prima faza spre un bar de la muzeul de ceara, unde realmente nu stiai daca fetele nu ne baga in seama sau pur si simplu incercam sa ne bagam in seama cu Monroe, Vivien Leigh etc. Sincer, nici acum nu stiu, cert e ca celebrul "Hi! How are you!" parca nu si-a mai facut chiar asa efectul. In afara de un bodyguard care chiar devenise ingrijorat pe ideea ca ii luam toata clientela barului de la intrare si nu mai intra nimeni inauntru. Asta inainte de a ne veni ideea de a punee chiar si o taxa la intrare, ca tot trebuia sa deducem pe undeva din cheltuieli. In fine, pana la urma ne-am despartit prieteni cu bodyguardul, chiar daca am stat doar 15 min. 15 min noi, Ciurica mai dialogand 30 min cu o fata din Romania la telefon, telefon din care, evident, a doua zi nu intelesese mare lucru.

Cert e ca o data vazandu-ne scapati de povara celebritatii fetelor de ceara, am purces spre statuia cu Columb de la portul olimpic, unde, s-a dovedit, ne sedea noua bine. Si unde, ne zicea Tibi(dabo), ne-ar astepta niste fete din Canada cu care ne anturasem cu o zi in urma. Zis si facut, am ajuns acolo, fetele chiar erau, nu sunt inca sigur ca pe NOI ne asteptau, dar cu asta s-au ales oricum. Am continuat cu destoinicie sa terminam, sa scurgem pana la urma, sticlele de Jack, am produs de undeva si un joint, nerulat, pe care Sibip, la prima incercare de acest gen din cariera, a declarat ca vrea sa-l infasoare el. Treaba care i-a luat vreo 30 min, iar cand era gata cu el, a primit aprecieri nefavorabile din partea lui Ciurica, trebuind sa reia munca. Nu vreti sa stiti cum arata jointul ala, de fapt nici noi nu stim, dar l-am fumat cu totii (se poate spune asta pe blog?!?), iar ca urmare imediata, Ciurica insista sa spuna trecatorilor ca este monument de arta, incercand sa pozeze intr-o pozitie asemanatoare celor 2-3 cai, de piatra, de la picioarele lui Columb. Evident, in afara de 2-3 chinezi, toti ceilalti nu l-au crezut.

Disperati pe motiv ca nu mai e alcool, am fost eu cu Cristi la un supermarket non-stop sa luam alcool, desi stiam deja ca se va dovedi a fi o treaba al dracu de complicata. Pana la urma, 30 min mai tarziu, dupa ce am aratat buletine, pasapoarte si ne-am jurat pe familie (Cristi in spaniola, eu in romana, oricum paream credibil), am reusit sa iesim cu o sticla de Jack si 2 RedBull pentru modesta suma de 50 EUR. Pe care, evident, le-am baut. Ei bine, de aici negura incepe sa se astearna, dar gurile rele zic ca am mai fumat un joint pe care l-ar fi produs un alt baiat, roman, al carui nume imi scapa inca de atunci, deci sa n-aveti pretentii acum de la mine.

Cert e ca ultima imagine din seara/dimineata aia a fost in Placa de Catalunya, unde Ciurica, in mare verva ca de obicei, dresa 3 fete din Franta sau Spania (l-am intrebat, nici el nu mai stie). Le asezase pe o bancuta si facea concursuri cu ele, gen Vrei sa fii miliardar? pe teme din moda, istorie si ce mai alegeau ele. Eu eram langa ele pe banca usor invidios pe succesul lui si chiar pe starea lui plina de viata, pentru ca mie mi se facuse destul de rau. Cert e ca la un mom dat au venit 2 baieti, francezi parca, care chiar insistau sa joace si ei, au inceput sa se certe pe punctele atribuite, nu totdeauna pe criterii egale, de Ciurica etc. Cica la un moment dat s-ar fi implicat si niste negri, spanioli, cu chef de scandal, dar despre asta, poate pe blogul lui Ciurica. Cand si-o face. Cert e ca se spune ca am ajuns acasa impreuna cu Ciurica, acolo unde Sibip deja dormea in spagat pe tot patul. Chestie care pe mine ma atingea doar usor, intrucat stateau ei 2 intr-un pat, iar eu in celalalt. Ciurica insa purta o amaraciune in suflet pe tema asta. Pana la urma cred ca s-au luat in brate si s-au culcat fericiti.

Ar mai fi de povestit o dimineata de la Placa de Catalunya, cand eram in aproximativ aceeasi componenta, plus Prietenu aka Robert, care venise doar pentru 2 nopti in Barcelona, pentru concert, iar prima noapte s-a decis s-o petreaca cu noi pe strazi. Cert e ca atarnam pe bancutele alea facandu-i fericit pe marocanii ce vindeau bere noi, adica: eu, Ciurica, Sibip, Prietenu, Tibi(dabo) si cele 3 fete din Canada din povestea de mai sus, ca asa mi-am sia dus aminte. Sibip a cedat primu, a plecat la culcare. La fo juma de ora, sau sa fi fost o ora, mai incolo, am incercat o retrospectiva a ceea ce se petrecea acolo si rezultatul a fost: Tibidabo o fugarea pe una dintre ele, Ciurica pe alta dintre ele, cea mai nasoala, daca ma intrebati pe mine, iar Prietenu, mare baiat, statea pe genul romantic pe o banca mai incolo cu cealalta, discutand, dar ce zic eu discutand, filozofand, despre fotbal. Daca l-ati cunoaste, chiar nu v-ar mira treaba asta. Mai apoi am aflat si motivul pentru care era cu totul absorbit de prezenta ei: fata chiar juca fotbal in Canada undeva intr-un fel, chestie care l-a topit total.

Cert e ca vazand eu cum stau lucrurile, in fotbal n-aveam sanse sa il dovedesc pe prietenu, pe aia a lu Ciurica nu indrazneam s-o anturez, chiar nu eram suficient de beat (nu stiu dac-as fi vreodata), iar Tibi se producea pe spaniola, am decis sa las lucrurile sa se aseze si sa plec sa ma culc. Ceea ce am si facut si chiar am fost mandru de gestul meu fara precedent in istoria recenta. Cert e ca Ciurica n-a mai ajuns acasa, nu stiam a 2a zi daca sa ma bucur pentru el sau sa-mi para rau. Pana la urma am aflat ca treaba a stt la modul urmator: la un mom dat s-au decis sa mearga pe plaja toti 6. Mai putin Prietenu, care probabil a primit vreun raspuns nefavorabil la vreo intrebare despre fotbalul din America de Sud din anii '60, astfel incat a decis sa paraseasca acel suflet sensibil si sa se duca sa se culce. Treaba care a intristat-o intr-atat de tare pe fata respectiva incat n-a mai vrut nici ea sa mearga pe plaja, drept pt care solidaritatea feminina a grait si n-au mai mers nici celelalte. Drept pt care au ajuns pe plaja Ciurica si Tibidabo pentru un motiv pe care, cel mai probabil, nici ei nu-l stiau. Ciurica a ajuns sa doarma undeva la Tibidabo acasa, undeva unde cand s-a trezit a pus, dintr-un reflex mai vechi, mana la cur. Dar era bine, totul era bine.

Ce naiba sa fac, gotta go, vine partea 5. Sper eu si ultima...

PS. excuse typos, am scris in graba..

Barcelona 2009 - how life should be - part 3

Hmm, back again... First of all e de mentionat ca ar fi de bun simt sa incepeti cititul de la Barcelona 2009 - how life should be - part 1, care se afla undeva in josul paginii cum stai la part 3 si privesti. :)

Second of all, lenea mea cronica despre care va marturiseam intr-una din partile anterioare (am uitat in care) mai poate fi provocata la o competitie acerba doar de memoria mea, sau ami bine spus de lipsa memoriei mele. Respectiv sunt genul care trebuie sa isi puna geanta cu laptopul in fata usii de la apartament ca sa nu uite sa o ia cu el a 2a zi cand pleaca la serviciu. Bineinteles, practica asta a fost concluzia unor experiente dintre cele mai triste, cand mergeam la birou ca o floare, fara laptop si ma intorceam linistit (a se citi blazat) acasa, urcam cele 3 etaje fara de lift si luam laptopul si revenam la birou. Thank God ca nu stau prea departe de birou. In aceeasi ordine de idei, daca gasesc locul de parcare ocupat si parchez in alta parte, eventual mai aproape de bloc, a doua zi trec cu nonsalanta pe langa masina mea, ma duc la locul de parcare, realizez foarte repede (mintea imi merge foarte rapid, de parca n-ai zice ca provine de la acelasi organ ca si memoria) prostia in care ma aflu si ma intorc si ma urc in masina. Ma gandeam chiar dupa ce parchez sa fac cu creta pe jos niste semne pentru a doua zi. Cealalta calitate a mea, lenea, m-a impiedicat sa cumpar creta. :)

Anyway, cam asta e situatia in care ma aflu. Si ce legatura are cu povestea noastra? Pai are, ca daca nu termin mai repede cu partile (cate or fi ele) din povestea cu Barcelona, o sa reusesc sa uit totul si o sa ramaneti cu insomnii ca nu stiti finalul.. Stiu, m-am alintat acum.. Deci sa citesc part 2 sa vad unde am ramas...

Oooh, yeah, now I remember. Deci ne-am culcat... Damn, trebuia sa tin un jurnal.. Anyway, vreau sa intelegeti de la inceput ca vacanta asta n-a fost axata deloc, cel putin in cazul meu, pe vizitat de pietre si opere ale unor oameni morti de o considerabila bucata de vreme. Am mers pe principiul ca daca ei n-au auzit de mine, nici mie nu-mi foloseste daca aud de ei. Glumesc, am mai fost in Barcelona si-am vizitat cam ce era de vizitat, dupa care, da, ati ghicit, le-am uitat pe toate, ca era acum 3 ani treaba asta. Drept pentru care nu am mai vazut utilitatea sa o fac din nou, stiind finalul.

Un lucru e clar, povestirea asta in ordine cronologica imi da mari batai de cap. Drept pentru care lucrurile o sa se invalmaseasca un pic spre final, simt eu.

Deci, a 3a zi, proaspat treziti noi, eu ultimul, pe la 2 si ceva ziua, dam sa mergem spre portul olimpic, undeva tot in capatul celalalt al Rambla, fata de hotelul nostru. Apropo de asta, am batut Rambla in astea 7 zile ca nu cred c-am trecut pe Magheru de atatea ori anul asta. Evident, am facut un scurt pit-stop pe la Cheers, cat sa bem o bere, doua (venea asa natural, mi se parea cel mai firesc lucru), dupa care ata spre portul olimpic, trecut podul, vizitat Acvariul din Barcelona. Taman pe pod, ce-mi vad ochii? Anca, o prietena din Craiova, sau cel putin o fata teribil de asemanatoare cu ea. Daca eu inca mai aveam niste dubii, Ciurica mi le-a spulberat strigand-o pe nume, moment in care s-a intors spre a ne certifica apartenenta ei la celebrul neam oltenesc. Am aflat ca era cu maica-sa in Barcelona pentru concertul U2 din 30.06 si pentru ca, totodata, era si ziua de nastere a mamei ei. La multi ani! A ramas sa ne vedem mai pe seara. Acvariul, dupa parerea mea, n-a meritat banii (17 EUR pentru curiosi) si mai ales osteneala, ca dupa cativa kilometri de mers pe jos, numai la rechinii lor nu ma mai gandeam. Ba chiar ii invidiam usor pentru lejeritatea cu care avansau in apa. Pe toti, mai putin o specie, "white-topped shark" parca, ceva cu un punct alb pe inotatoarea dorsala, care, scria acolo, nu se pot opri din inot ca se sufoaca si mor. Bineinteles, motiv suficient de o caterinca groaznica, gen: "bine ca nu le-a dat Dumnezeu si un bolovan mare de impins pe fundul oceanului" sau "presupun ca totusi dorm in timp ce inoata, motiv pentru care cand se trezesc n-au nici cea mai vaga idee unde au ajuns" etc. Adevaru-i ca erau in acelasi vas cu unii identici, dar "black-topped", adica cu un punct negru in locul celui alb, care se odihneau bine-mersi pe fundul vasului si, cel mai probabil, ii priveau cu o usoara compasiune pe cei albi, ceva de genul: "ba, da voi nu va mai opriti, ca m-ati ametit de cap".. In orice caz, in afara de treaba asta, nimic impresionant: pisici de mare, niste pesti foarte colorati, gen Nemo, niste pinguini tristi si murdarei, cel putin pentru ce pretentii aveam eu de la ei. Bineinteles, mai exista si posibilitatea sa fi incurcat eu cele 2 specii, caz in care le cer scuze pe aceasta cale. In orice caz, daca vedeti pe unul pe fundul oceanului ca da din coada, e ala fericitul dintre ei. Ramane sa faceti voi identificarea.

Seara a fost, cred, cea mai trista din toate pe care le-am petrecut acolo, si asta pentru simplul fapt ca nu s-a intamplat mai nimic. A venit si Anca si ne-am dus pe plaja in acelasi loc, dar fara combustibilul aferent, drept pentru care pe la un 2-3 ne-am regrupat din nou la hotel, nu inainte de a parcurge, din nou, acelasi drum pe jos pret de vreo ora jumate. Genul ala sportiv, u know... In drum, am dus-o si pe Anca la hotel, unul care, credeti-ma, nu semana din niciun punct de vedere cu al nostru, fie si pentru faptul ca nu avea niciun bar de gay la parter. Suspectez, de asemenea, ca avea si aer conditionat.

Next day, acelasi decor, aceleasi personaje principale, alte intamplari. Foarte pe scurt a intrat la rampa Ciurica, care, dupa cele 5-6 beri aferente, isi incepea de acum clasicul recital cu "Hi! How are you!" adresat efectiv oricarei persoane (am simtit totusi o inclinatie spre cele de sex feminin, thank God!) si care, spre surprinderea mea la momentul respectiv, functiona teribil de eficient. Respectiv, daca vorbea engleza, era pe felie, daca nu, ma striga in ajutor inspre a ma produce in franceza, spaniola sau germana dupa caz. Nu ca mas descurca teribil de bine, dar macar am un zambet usor stupid care provoaca mila, ca pestele ala care lasa victimele sa muste din el pentru a le prinde. Deci dupa ce incepea discutia, erau mancate... In acest context am schimbat impresii cu grupuri de fete din Canada, Irlanda, Olanda, Franta, Spania etc. Nu, n-am mancat pe niciuna. Seara, revenind din acelasi clasic deja capat de plaja impreuna cu un alt roman de pe acolo, Andrei, am intrat intr-un bar mic in apropiere de plaja numit Ciupito (care ar insemna chiar shot pe limba lor). Nu am fi intrat pentru ca se inchidea in 15 min, dar Andrei s-a produs in spaniola si a convins bodyguardul ca suntem de incredere. Aici, desi nu am stat decat cele 15 min pana la inchidere, s-a dovedit a fi timp suficient pentru Ciurica spre a se familiariza cu locul si spre a se baga in seama cu o blonda a carei nationalitate imi scapa, precum si cea a prietenului ei acolo de fata. Dupa reteta de succes "Hi! How are you!", Ciurica a trecut la lucruri mai indraznete rugand-o amabil pe tanara sa-l trimita pe partenera-su mai intr-o parte spre a se putea exprima mai bine, chestie care i-a reusit nestepart de bine. Cu siguranta a fost momentul cel mai de succes al serii pentru el, avand in vedere ca la 2-3 minute dupa asta aceeasi tanara domnisoara, gingasa si suava ca o garofita sau mai degraba lalea, ca mi-am adus aminte ca era din Olanda, i-a borat cu drag si spor pe basketi, acutizandu-i intr-un fel si durerea de picioare care inca nu-l parasise. Ceva imi spune ca asta l-a convins ca e mai bine la noi in camaruta aia in care stateam atat de intim, dar chiar tineam la curatenia individuala. Deci am mers la culcare.

Partea 4 si, sper, ultima, maine... Acu ma duc, vb lu Ciurica, sa indulcesc cumva revenirea in Bucuresti. Cautam olandeze, spanioloaice, ceva, orice... hehehe...

Barcelona 2009 - how life should be - part 2

So, where was I.. S-o luam cronologic inspre inainte. Spre norocul nostru, caci la un moment dat simteam ca trebuie sa ne iasa si norocul in cale, am intrat mai mult sau mai putin accidental, manati de pofta de-o bere si de fularele si tricourile cu echipe de folbal de pretutindeni, intr-un bar numit Cheers, undeva langa Rambla, pe o straduta numita Carrer de la Boqueria, langa Hotel Ingles, care chiar parea hotel, spre diferenta de camaruta in care am stat noi.

Revenind, am ajuns aici, am intrebat barmanul daca vorbeste engleza (spaniola mea inca nu are nevoie de exhibitii publice, n-o scot la iveala decat in cazuri disperate, cum de altfel a fost la noi la hotel unde niciuna din receptioniste nu vorbea engleza. Asta si pentru ca erau din America Latina toate, mai putin o romanca, dar care lucra doar duminica seara.) - damn, ma omoara parantezele, o sa trec la acolade. Deci revenind (ceva cu volver in spaniola, hehe..), am intrat in bar, am comandat o bere in engleza, dupa care ne-am reluat discutia in romana. Nu stiu daca la prima aparitie, sau la a doua (oricum in prima fraza) a celebrului si atat de romanescului pula, barmanul a venit si ne-a intrebat daca suntem din Ro, etc.. Evident, roman, Cristi, din Sibiu. S-a dovedit a fi un super baiat, am mai cunoscut acolo alti romani, care, in functie usor si de conditia lor sociala, chiar erau foarte fericiti ca suntem cu ei, drept pt care urmatoarele 5 zile am fost aproape nedespartiti, ei pe o parte a barului (lucrau ca barmani), noi pe cealalta, lucram la bere. Dupa ce terminau munca ieseam seara, continuand oarecum firesc tot ceea ce se intamplase pana atunci. Adica beam in continuare. Am facut chiar concesii marocanilor, cumparand numeroase doze de bere de la ei, avand in vedere disperarea care ne cuprindea in fiecare noapte.

Sambata seara ne-am strans si cu ceilalti 5 prieteni care erau deja la Barcelona si am decis s-o facem pe clasic, adica sa mergem sa luam niste alcool si sa mergem pe plaja, asa cum ne statea noua bine inca de la VV, despre care v-am mai povestit. Drept urmare, am luat o sticla de Jack si una de vodca (proasta inspiratie, cantitativ vorbind), am fost pe o terasa spre plaja sa mancam, ocazie cu care, evident ne-am imprietenit cu chelnerul, un uzbechistanez (nu, nu-i o rasa de caine), a carei poveste despre viata, ne-a marturisit, este foarte lunga. Neavand chiar atat de mult timp la dispozitie, cel putin nu pentru povesti din Uzbechistan, l-am salutat cu respect, i-am promis ca in fiecare seara venim si mancam la el (nu l-am mai vazut de atunci), ne-am terminat litrii de sangria, am umplut paharele de plastic cu jack/vodca and co. si am purces spre plaja. Lucrurile au inceput sa se coloreze aici, limbile sa se dezlege, noi sa devenim mai prietenosi, nu intre noi, ci cu altii, drept urmare am cunoscut, in ordine, natii dintre cele mai diverse, de la belgieni, norvegieni, francezi, nemti, englezi, americani. Da, desigur, cu precadere fete (Ciurica, sa-mi dai userul de Facebook al fetei din Norvegia). Pana sa intelegem exact cum stau lucrurile, s-a facut ora 2 noaptea, iar noi am intrat in impas din cauza lipsei de alcool. Asa am si aflat de altfel ca nu se vinde alcool noaptea, desi supermarketuri non-stop sunt. Doar ca peste rafturile cu bauturi alcoolice se tragea o draperie pe care nu reuseam sa-i facem s-o dea jos mai devreme de ora 7, sau asa ceva. Ca sa salvam totusi situatia, am pus mai mult accentul pe spontaneitate si am trecut la fapte. Am facut baie in mare la pula goala cu una dintre cele 3 norvegience, de la care chiar am invatat sa spun: "Tu esti frumoasa" in norvegiana, respectiv: "Du er penn" sau asa ceva. Nu ca ar fi avut o foarte mare legatura cu realitatea, dar nu stiam cum s-o intreb in engleza cum se zice: "Du-te-n pulamea" sau ceva asemanator. In timp ce dadeam eu baia pa relaxare totala, Sibip, unul dintre noi, intampina niste dificultati reale pe plaja, unde unul din marocani (sa ne intelegem, termen folosit, din nou, generic, chiar n-am nimic cu natia asta, macar nu sunt italieni) era cu mana pana la cot in buzunarul lui Sibip in cautarea unei fasii de fericire. Daca l-ar fi cunoscut mai bine pe Sibip, ar fi realizat ca e foarte departe de ceea ce visa. :) Oricum, din acelasi ciclu al surprizelor s-a numarat si faptul ca, o data iesit din mare, am constatat ca unul din francezii care erau cu norvegiencele, tragea in fel si chip de chilotii mei insistand sa-i poarte. L-am pus la curent cu eroarea in care se afla, sugerand sa incerce cu ai lui, care erau imediat langa pe plaja si lucrurile au intrat pe fagasul lor firesc. Bineinteles, gandul meu era inca la baietii de la disco Metro. Unul dintre cele mai spontane lucruri din acea seara a fost decizia lui Cele, prieten de-al nostru, de a ni se alatura mie si norvegiencei in apa, de asemenea la cocoselul dezgolit, ca sa folosim si alta expresie, spre usoara manie a fostei lui prietene, Alina. Actuala nevasta, that is, care era cu noi pe plaja. Presupun ca in zilele care au urmat a venit Alina la el si cu factura de decont pentru gestul de nesabuit, dar eu zic ca a meritat.

Dupa ce am fost invitati cu amabilitate de cei care faceau curat pe plaja sa ne deplasam in orice alta parte decat acolo unde au ei treaba, convinsi fiind ca este cel mai bun lucru de facut, am pornit pe jos pe plaja intreband de unde putem sa luam alcool. Iaca-ta cum ajunsaram noi la capatul celalalt al plajei, un fel de versiunea moderna a Mamaia, fara basinile aferente, insa, in questul nostru pentru alcool, pe care de altfel nici nu l-am mai completat, asta si pentru faptul ca nu ne-au lasat sa intram in pantaloni scurti in disco. Nu ne-am permis sa incercam sa-i convingem sa intram cum am intrat si in mare, am simtit ca nu ar gusta gluma. Si-n plus de asta, ni se cam dusesera aburii de alcool, sadly.

Drept urmare am luat drumul la picior inapoi spre hruba noastra. Ciurica, unul dintre noi 3, avea, sau cred ca in noaptea aia a dobandit, o durere acuta la unul din picioare, la calcai, la talpa, in zona aia, oricum, drept pentru care era de departe favoritul curvelor de pe Rambla, parand ca are un aer ezitant, nesigur in decizia lui, cauta ceva, dar este foarte selectiv, drept pentru care fiecare isi incerca sansele, chiar complimentandu-l: "Hei, guapo!" Nu mai traduc, stiu ca va plac telenovelele suficient.

Hmm, asta a fost ziua 2 si partea 2 de povestire... To be continued...

Barcelona 2009 - how life should be - part 1

Deci, dupa cum anticipati, am fost la Barcelona 2009. Pretextul, sau motivul oficial a fost concertul U2 de pe Nou Camp de pe 2 iulie, despre care voi povesti intr-o alta clipa de elan jurnalistic (sau scriitoricesc?) if ever..

Am stat 7 nopti, de vineri pana vineri, iar pe final deja incepusem sa caut cel mai apropiat internet pentru a-mi gasi bilete pentru urmatoarea vizita. In aceeasi ordine de idei am si ratat avionul de intoarcere spre Ro, treaba care mi-a provocat la un ultim efort financiar in Barcelona, pe care de altfel l-am regretat nespus, fie si pentru faptul ca mi se pare ca i-am directionat teribil de eronat spre Wizz Air in loc de Guiness, o companie cu mult mai mult potential de dezvoltare, dupa parerea mea, or should i say, mai pe gustul meu... 

In rest, desi mai fusesem in Barcelona, surprizele au pornit din prima zi/seara/noapte, pentru ca am aterizat pe la 2 si ceva noaptea. Cea care a deschis balul a fost imensa surprindere ca la parterul hotelului, spuneti-i cum vreti, hotel chiar nu prea-l defineste, pe nume Pension Casa Goya, era o celebra, am aflat ulterior, discoteca gay, Metro. Chestie care, ne-am gandit noi, ar putea sa ne influenteze intr-o oarecare masura intoarcerile nocturne spre casa, mai ales dupa ceva alcool, drept pentru care in fiecare dimineata, grija noastra cea mare era sa ducem mana la cur. No pain - everything is fine, keep on rocking! De altfel, lucrurile au fost destul de linistite, in afara de prima seara cand un tanar (sau tanara, daca-l intrebai pe el) cu mai mult entuziasm chiar a vrut sa urce cu noi in camera, pe principiul ca unde sunt 3, incape si al patrulea si vedem noi ce iese, imaginatie sa fie. Chestie care noua, cel putin in domeniul ala, ne lipsea.

Dupa primul hop trecut cu bine, entuziasmul neparasindu-ne, am iesit spre o plimbare pe Rambla, in ideea ca vineri noapte, Barcelona, ora 3 noaptea ne defineste pe dea-ntregul. Ciurica, unul din noi, fiind realmente fumator inrait, a avut si cea de-a 2a surpriza din excursie, in ordine cronologica, atunci cand a aflat ca i-au fost furate tigarile din bagajul de cala. Bagajul meu de cala, mai exact. Eu chiar i-am propus sa nu puna la inima acest mic detaliu, aflter all mergeam cu o companie romaneasca de zbor, basca low-cost, namely BlueAir. In afara de faptul ca un pachet era cam 4 eur si asta fumeaza 2 pachete pe zi, a fost perfect de acuerdo (c-am rupt-o si pe spaniola pana la urma) si-am plecat mai departe. Pe Rambla, plin de marocani care incercau sa vanda aceeasi bere, Estrella Damm la acelasi pret sic are erau vizibil mai multi decat turistii in sine. Nu mai multi si decat curvele low-end (I mean really low-end - 20 EUR) care trageau de noi cu 2 brate, asta doar pt ca 2 aveau, altfel ar fi tras cu mai multe. Daca pentru curvele celea nu am gasit vreo explicatie (de fapt nu cred ca necesitau explicatii), pe marocani ni i-am explicat a 2a zi, cand am aflat ca in Barcelona NU se mai vand bauturi alcoolice in supermarket, benzinarii dupa ora 23.00. Doar in puburi, discos, la sume modice gen 200 EUR/sticla de Jack. Chestie extrem de ridicola, if you ask me, atat timp cat marocanii (termen folosit generic, sa ne intelegem) erau pretutindeni, chiar stand de vb cu politia pe alocuri, scotand bere foarte rece chiar si din gaurile de canal de pe strazi, unde isi ascunsesera stocul anterior, probabil. Pana la urma e felul unei societati de a rezolva cererea de alcool a cetatenilor, asa dupa cum i-a dus pe ei capul.

Dar sa mergem mai departe, fetii mosului.. Dupa o prima plimbare intre 03 si 05 noaptea pe strazi pentru a lua pulsul, o alta surpriza ne-a asteptat la hotel (nu stiu de ce ma incapatanez sa-i zic asa) unde nu aveam aer conditionat. Mai mult decat atat, era foarte cald. Pot s-o spun din nou? Era FOOOOOOARTE cald.. Am sfarsit prin a dormi cu usa la camera deschisa spre hol, vizibil stanjeniti de emotie referitor la baietii de jos de la disco Metro.

Dupa ce a trecut ce-a fost mai greu, am inceput usor usor sa vedem si partea frumoasa a lucrurilor.. Dar despre asta cand imi voi mai invinge lenea devenita deja celebra...